Costache lucra la casa lui din Jibou, să şi-o rădice şi să fie mai mare ca a vecinului. De vreo 12 ani lucra la ea.
La fiecare sfert de oră lucrată, Costache se retrăgea 20 de minute în fundul grădinii: fuma şi se uita la casă cu drag şi parcă-i mai creştea un ventricul în burtă. Mai avea puţin şi o termina de ridicat în roşu, moment în care avea programată o pauză un pic mai mare, de 2 ore.
Lucrul la casă presupune vreun miliard patru sute de milioane de chestii; dar Costache avea toată răbdarea din lume, şi om mai calm şi mai liniştit ca el nu se găsea pe faţa pământului, nici măcar în rezervaţia de oameni calmi şi liniştiţi.
La un moment dat, încercînd să taie ceva cu flexu', s-a întâmplat inevitabilul: vreo trei degeţele au picat răpuse lângă bancul de lucru.…
continue reading →