Tara mea de glorii

O nedumerire: noi mai avem eroi?

Mă tot gândesc de ceva vreme la penuria asta de oameni integri și la felul în care asta ne afectează. Și aseară, când alții înghețau la proteste (tot respectul, eu eram iar dădacă la un Gropărel morocănos), mă gândeam ce dracu’ s-ar putea face să ne fie bine.

Bun, și-au luat țara înapoi.

Niște oameni pe care nu i-aș lăsa nici măcar să mă lege la șireturi cu pistolul la tâmplă sunt acum la butoanele democrației și stăpânesc robinetele cu bani. PSD-ul, partid de mafioți, a ajuns la putere împreună cu ALDE, condus de o secătură, după un exercițiu democratic transparent și legitim (alegerile de anul trecut).

Opoziția lor este formată, în cea mai mare parte, dintr-un partid istoric (PNL) condus, în ultimii mulți ani, de niște oameni fără creier, coloană sau viziune (Crin Antonescu, Alina Gorghiu, Raluca Turcan).

Cealaltă opoziție este formată de primul partid Facebook din România (USR), care are încă de dat proba maturității.

Mai vin niște partide de buzunar, unul este o adunătură în jurul unui fost președinte care și-a dat cu tesla-n țurloaie (PMP), iar celălalt este un partid construit pe criterii etnice (UDMR, sau partidul curvelor, cum îmi place mie să-i denumesc).

Președintele Iohannis iese la rampă rar și vorbește strepezit.

Spațiul mediatic este corupt în proporție de 99.99%, cu televiziuni de știri vai și-amar, emisiuni mondene cu manelisme de toată jena și filme reșapate.

Presa a rămas o vorbă de dânșii inventată.

Spațiul academic este un spațiu al imposturii, cu plagiatori și mafii ale doctoratelor.

În interacțiunile cu semenii, rar nu avem ocazia de a vedea grobianisme: în trafic, în magazine, pe stradă, în parc, pe Facebook. Oameni plictisiți, obosiți, violenți, radicali, fasciști, problemele lor sunt mereu mai mari decât ale tale.

Vedetele noastre sunt pe măsura nației.

Și atunci vă întreb, dintr-o curiozitate personală: ce eroi mai avem în România? Ce oameni vă fac să vibrați și pe cine vedeți pe post de model în viață și-n cariera profesională? Că mie mi s-a cam debusolat busola.

20 lovituri, dă-i și tu!

Cine-i mai în budă, România sau Moldova?

Eram la o gură de aer, pe terasă (că la Cluj zilele astea e așa o vreme frumoasă, de numa’!), discutam fierbinte nominalizarea pesedistă.

Apare colegul Sasha (din Basarabia) – ocazie cu care se face umbră în Cluj: este fost rugbist. Și arată ca unul (toți basarabenii arată așa, de altfel).
– Da’ șie discutați?
– Apăi, iaca, vorbeam de ultima ispravă pesedistă.
– Șie ispravâ? (more…)

8 lovituri, dă-i și tu!

Home schooling? Mulțumesc, dar nu pentru fiul meu

Bun, Dana Nălbaru și Dragoș Bucur s-au hotărât să-și școlească prunca acasă, pentru că sistemul românesc de educație este muribund, depășit, anacronic și nici nu mai știu cum, iar dascălii sunt nemotivați, prost plătiți sau de-a dreptul incompetenți.

Este alegerea lor salutară, Doamne-ajută-i. Dar eu, personal, nu-mi doresc asta pentru fiu-meu. De ce? Păi, pentru că…

  1. Lumea are o părere destul de deformată despre sistemul de învățământ din România

(more…)

21 lovituri, dă-i și tu!

Dragostea de tara nu se declară (numai) pe Facebook

Ne batem cu măruță, mădălin ionescu, cu capatoși și cu audiențele lor fabuloase. Cu tăietorii ilegali de lemne, cu adoratorii de moaște, cu credulii care pun boticul la adevăruri despre daci, cu șoferii agresivi, cu funcționarii publici care dorm în păpuci (Doamne, dă-mi și mie calmul și aroganța lor!), cu judecători care reduc pedepsele mafioților analfabeți pentru cărți scrise – evident! – de alții. (more…)

9 lovituri, dă-i și tu!

Si, nu vrei imigranti in Romania? Dar cine te-a mai intrebat si pe tine?

Un oraș adormit la o mare care, deși tot neagră ca la Varna sau pe plajele Georgiei, are apa dulce, adusă de imensul braț de apă din vecinătate. Nisipul este fin și nesfârșit, iar la un kilometru depărtare, peste câteva pădurici înalte de stuf unduitor, Dunărea curge mai domol ca norii, peisajul este mai plat ca o tipsie și atmosfera întregului târg este una balcanică, de prăvălie de țară la amiază, unde și muștele dorm, cuminți, la umbră (”N-avem decât înghețată caldă și bere fierbinte! Vreți?” (more…)

39 lovituri, dă-i și tu!

Festivalul Nomad Shorts, festivalul scurt-metrajelor cu tematică etnică

Nomad Shorts, festivalul de film de scurt-metraj cu tematică (multi)etnică, prelungește data limită de înscriere în competiție până pe 10 mai 2015.

Dacă ai un film de scurt-metraj (documentar, film de ficţiune, experimental, de animație etc.) care aduce în atenție tema minorităţilor etnice din România (cultura, identitatea, tradiţiile sau întâmplări din vieţile unor reprezentanți ai acestora), îl poți înscrie până în 10 mai la Nomad Shorts. Cele mai bune 12 scurtmetraje înscrise în competiție vor fi promovate gratuit în cadrul Nomad International Film Festival în patru mari orașe din țară (București, Timișoara, Târgu Mureș și Constanța), iar cele mai bune șase vor fi promovate, în plus, și în Oslo. Norvegia, adică. Non-UE, dar mai bine ca-n UE.

Nomad International Film Festival se va desfăşura în perioada 19 mai – 28 iunie și va cuprinde, pe lângă cele 12 materiale video selecționate, șase lungmetraje europene care s-au bucurat de aprecieri din partea criticilor și publicului.

Detalii despre format, adresa de expediere, formularul de înscriere – aici. Eu la mine pe blog vă mai zic numai despre premii: premiul I – 2.000 euro, premiul II – 1.000 euro, premiul III – 500 euro). Baftă!

De ce scrie Groparu despre festivalul Nomad? Pentru că este organizat de niște oameni din industrie cu care am lucrat extrem de bine anul trecut. Pam-pam! Vă pup, Asociația Culturală Metropolis 😉

Deocamdată fără lovituri. Dă-o tu pe prima!

Un documentar despre evreii din Romania, cu bune și nebune

Peste îndărătnica asta de criză economică care nu se mai sfârșește odată se suprapune, din ce în ce mai amenințător, spectrul trist al revirimentului curentului naționalist: la vreo 800 de km de granița românească se dau lupte urâte tocmai din motive de patrie și conducător suprem. Să nu uităm de asta, în timp ce-i batem bucuța președintelui sas că de ce nu dă readuce tezaurul de la ruși, rezolvă foametea mondială și-l pune pe Dalai Lama președintele galaxiei (sau măcar al Samsung Galaxy S6).

Să nu uităm și că aveam cea mai numeroasă populație evreiască din Europa (a doua după cea a Rusiei sovietice) la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Conform documentarului cu nume imposibil de memorat Aliyah DaDa (pagină Cinemagia | pagină de Facebook), acest lucru se datorează faptului că guvernul de la București s-a oprit din genocid pentru că simțea vântul schimbării pe frontul de la Răsărit și nu vroiau să se pună rău cu aliații care se prefigurau a fi câștigătorii războiului. Oare așa să fi fost?

Soarta evreilor români sub regimul Antonescu face încă obiectul a numeroase dezbateri aprinse în care invariabil se ajunge la injurii și incantații naziste, iar istoricii, din câte știu, nu prea au ajuns la un consens în acest sens. Rămân însă de notorietate anumite aspecte:
– trenul foamei, plecat de la Iași și plimbat prin Moldova timp de trei săptămâni (citat din memorie) cu 10 km la oră, în care deportații sioniști au fost hrăniți aproape exclusiv cu pește sărat și foarte puțină apă, în soarele necruțător, și cei mai mulți au murit de sete
– execuțiile în masă de care vinovată se face armata română (spre deosebire de execuțiile efectuate de nemți, în cazul primelor tuburile de cartușe din gropile comune erau fabricate în România)
– sentimentul general antisemitic din perioada marelui războiului, cu magazine devastate și oameni loviți în plină stradă, concediați, deportați sau pur și simplu uciși (am avut și noi kristallnacht-ul nostru).

Înainte de război, odată cu ultimatumul dat de sovietici României (să evacueze Basarabia în 24 de ore pașnic, fără să opună rezistență și să facă uz de armament) o parte din populația filo-rusă sau comunistă (da, unii erau evrei) de peste Prut a recurs la provocări și umilințe. Circa 300 de ofițeri și cam 50.000 de soldați nu au mai ajuns peste graniță, în regat. Conform documentarului, unii se pare că într-adevăr și-au pierdut viața în urma acestor acte de provocare: citeam mai demult despre exemplul unui tânăr ofițer român care, pălmuit de un alt ofițer sovietic, a scos revolverul și l-a împușcat, apoi și-a tras lui un glonț în scăfârlie pentru că nesocotise ordinul de retragere non-violentă. Alții, în schimb, de origine basarabeană, au hotărât să nesocotească ordinul de retragere și au ales să rămână la familiile lor. În acte, aceștia au figurat ca dispăruți. În gura lumii, toți au ajuns victime ale evreilor care i-au atacat pe români și i-au ucis pe perioada retragerii, contribuind la inflamarea unui folclor deja nefavorabil “jidovului”.

După război, deși o parte a nomenclaturii comuniste era de origine sionistă mozaică, mulți evrei au fost întemnițați sau vânduți ca vitele de statul român. Moment amuzant – pe vremea lui Dej (nu a orașului, bă! A președintelui), statul Israel a construit o fermă modernă de pui, primind în schimb dreptul de imigrație pentru 500 de evrei români în Palestina. Când a venit la putere, Ceaușescu a tunat și a fulgerat împotriva practicii pe care o considera denigratoare pentru țară; dar după doi ani a insistat să se revină la ea, de data asta în schimbul banilor, nu a găleților de pulpe de pui și nuggets de la KFC.

Ce am mai învățat de la documentar:
– am avut rezistență evreiască anti-nazistă în nordul Moldovei, dar nu armată, ci cu scop de informații și răspândire de zvonuri (unii au fost chiar parașutați de aliați).
– viața evreilor din închisorile comuniste nu a fost deloc ușoară: o octagenară ne arăta cămașa cu care tatăl ei a venit din închisoare. Efectiv zdreanța nu mai avea spate deloc.
– viața în kibbutzurile din Israel, în anii de dinainte și imediat de după război, a fost extrem, extrem de grea, cu oameni care au murit de foame, alții care au mințit că îi vor ajuta cu bani, dar nu au făcut-o (tot evrei de-ai lor), alții care au profitat cât au putut de situația grea a acestora (da, tot evrei de-ai lor). Deci nu numai românii își trag gloanțe în picior. Spre deosebire de ai noștri, în schimb, evreii s-au antrenat ani de zile înainte de imigrare ca să poată lucra și administra un kibbutz (!).
– s-a rememorat cazul vaporului scufundat în Marea Neagră cu 5000 de evrei la bord de un submarin rusesc, din care au scăpat 3 supraviețuitori
– despre documentarul Luminiței Cioabă despre poraimos, holocaustul romilor (despre care am vorbit și noi în Usturoi) și pe care, rușinică, Luminița, nu-l găsesc pe YouTube! De ce l-ai mai făcut, numai ca să-l ții pentru tine?
– despre documentarul “Golgota Basarabiei”, de mai jos.

Concluzia: felicitări pentru un documentar foarte bine făcut și care evită cu delicatețe imaginile filmate în lagărele de concentrare, deși astea ar fi făcut rating de vis. Dacă sunteți pasionați de istorie, mergeți să-l vedeți!

Și, ca un fel de post-scriptum, am aflat și eu că imaginile de arhivă cu intrarea armatelor eliberatoare sovietice în București și scenele cu efuziunea populară la primirea fraților de la răsărit nu au fost filmate în ’45, ci în ’50 și ceva, cu ocazia unui film artistic rusesc turnat cu figuranți. în ’45, într-un București sărăcit de război și foarte circumspect cu privire la rușii din poveștile cu violuri de la sate, nimeni nu a dat cu flori în muscalii care oricum erau prezentați în film ca fiind mult mai curați și mai bărbieriți decât fuseseră, în realitate, hoardele de barbari aduși din taiga pe post de carne de tun.

Tulai, mult am mai scris, iară. Până data viitoare, nu uitați: evreii și bloggerii conduc lumea.

11 lovituri, dă-i și tu!

Inainte de ridicarea lui Iohannis la ceruri

Inainte de ridicarea lui Iohannis la ceruri (aveţi grijă! Iohannis este acum un media darling, dar media ni-l ridică numai ca să-l poată doborî mai abitir când îi va suna ceasul), public aici scrisoarea unui prieten către cel mai neamţ dintre preşediţii României:

“UN SIBIAN NEVOTANT AL PRIMARULUI, DAR VOTANT, CU INIMA STRÂNSĂ, AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI: NU MACULAŢI VOTUL PUR AL ROMÂNILOR DIN 16.11.2014! (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!