Ştiinţă şi neştiinţă

Deci dacă mie îmi pare rău de ceva în viaţa asta, nu îmi pare rău că am umflat broaşte cu paiul, am tras cu cornete după pisici sau l-am chinuit pe vecinul meu Dan Grasu, pişcându-l cu putere de obraji până s-au învineţit şi călcându-i melcii cu care făceam concurs atunci când s-au dovedit mai rapizi decât ai mei. Nu. Îmi pare rău că nu sunt mai tehnic. Mai tehnic însemnând etapa următoare de la atehnic. Doamnelor şi domnilor, Groparu este atât de bun la reparat lucruri că inevitabil se înjunghie cu şurubelniţa atunci când bate cuie în perete, îşi dă cu ciocanul peste degete când repară televizorul şi se curentează non-stop atunci când reglează caloriferele. Centralele termice de apartament îmi provoacă groază, iar noaptea am coşmaruri …continue reading →