spital

O poveste de Crăciun

– Domnu’ Groparu?
– Ăăă… da?
– Haideți de urgență, băiatul dvs. a leșinat la școală.
– CEEEE???

Fix – da’ fix! – ce nu-ți dorești să auzi în perioada asta în care singura ta preocupare este să fugi într-un loc în care să scapi de colindele care urlă-n difuzoare încă din luna septembrie.


Mai faimoși decât Donald Trump. Mult, mult mai faimoși decât Donald Trump! (more…)

8 lovituri, dă-i și tu!

Grătarele și mititeii scot oamenii din minți

Trebuia să intru la spital cu ceva treabă, să văd pe careva, să duc ceva cuiva… în fine, irelevant: trebuia să penetrez în spital cu orice preț, la secția de Ortopedie, să zicem.

Și nu știam exact unde e. Pentru cei care nu știți, Medicala 1 de la Cluj e un stat în stat, un Mănăștur întreg de clădiri, străzi, pacienți și vizitatori cu fantezii cu doctorițe și surori medicale.

Și portari necruțători uneori. Și nu prea merge cu șpăgi ca să intri în afara orelor de program, și nu cred c-aș da și dac-ar merge.

În fine.

Dau să intru pe poartă, simt portarul cum mă scrutează, îi simt laserul din ochi direct în ureche și mă opresc ca să nu urle; că dacă urlă, apăi mai greu negociezi intrarea. Îmi asum un aer superior (care nu-i al meu) și-l întreb cu voce gravă, baritonală, de om cu probleme serioase, la nivel cel puțin de decan, prodecan sau Lucan:
– Bună ziua!
– ??? (Cerberii de spital știu ei ce știu de nu răspund, nu cedează din prima seară)
– Trebuie să ajung la secția de Ortopedie! zic. Trebuie.
– Mergeți pe alee, faceți dreapta la a treia și mergeți până la capăt și apoi stânga, urcați pe scări, a patra intrare în față.
– Nu puteți să-mi arătați, vă rog? zic.
– Tocmai v-am spus.
– Da, dar veniți puțin să-mi arătați pe unde?
– Nu, nu pot! zice domnul Cerber, încurcat.
– Nici un pic? Pic-pic-mic-mic?
– Nu, nu pot. Faceți dreapta la a treia și mergeți până la capăt și apoi stânga, urcați pe scări, a patra intrare în față! V-am zis doar, adaugă el, ușor iritat.

Mie mi-e foarte greu să țin minte indicații dacă nu sunt recitate de nevastă-mea; așa că mă apropii de el ca să obțin, totuși, cooperarea de care aveam atâta nevoie, trebuia să-mi arate exact ce și unde să fac stânga sau dreapta.

Dar m-am oprit brusc, căci m-a lovit o boare inconfundabilă, un miros specific de vacanță, de weekend, de vară, de concedii, de iarbă verde și de fericire: ghereta portarului era fix lângă bucătărie.

În meniul zilei, probabil, era ceva piept de pui prăjit: omul nu voia, pur și simplu, să plece de lângă mirosul de grătar.

Am mulțumit, m-am răsucit pe călcâie ca o cătană și m-am tot dus, nu poți scoate omul de la așa ceva doar pentru că tu nu ești în stare să găsești secția de Ortopedie, să zicem.

6 lovituri, dă-i și tu!

Cu Dumnezeu înainte

Era duminică noaptea pe la 8 seara, fugeam prin centru la Comedy Cluj să văd un film cu Harry Potter cadavru!

https://www.youtube.com/watch?v=oDxxYeFgDLg

Și, prin Piața Muzeului, mă oprește un nenea. Cu o doamnă. Noaptea.
– Nu vă supărați…

Gata, eram pregătit pentru placa aia cu ”acum am ieșit din spital, nu avem bani să mergem înapoi acasă, la Filiași… nu ne puteți împrumuta cu 300 de lei să ne luăm un iaurt, vi-i dăm când ajungem acasă, jurperoșusămoarămama?” (more…)

8 lovituri, dă-i și tu!