sofer

A normal kind of idiot

Fix duminică dimineața, ziua în care Dumnezeu o-nceput să ningă de zici că avea ciudă pe ardeleni, mă aflam la volan, pe o stradă pe care nămeții o lăsaseră cu un singur sens circulabil.

Din față venea un Ford PLIN de zăpadă. Șoferul nu se ostenise să-și curețe mașina deloc; așa că, în afară de parbrizul prin care șoferul privea încruntat în față ca printr fant unui tanc, toată mașina era camuflată în omăt de 40 de centimetri (reali, doamnelor, nu 40 de centimetri de care vă zic bărbații). Ca la Stalingrad, dacă-mi permiteți.

Întrucât nu apuc să mă înțeleg cu el de la distanță care să treacă primul, omul trage amabil pe dreapta ca să-mi facă mie loc să merg mai departe, și parchează fix pe locul de parcare deszăpezit pe care voiam să parchez eu însumi. De regulă îi las eu să treacă, mno, bloggerul are mașină ieftină, așa că dă prioritate de șmecher ăluia care vine din față, că n-are chef de certuri, plus că Dumnezău vede și mai iartă din păcate.

Pentru că omul se dăduse amabil din drum, apăs pedala și trec de el.

Ajung în dreptul lui și mă bufnește râsul: din cauza frânei, de pe acoperișul mașinii se desprinsese un iceberg de zăpadă care-i acoperise tot parbrizul, de nici nu se mai vedea șoferul.

Întorc mașina și mă poziționez în spatele lui, așteptând ca omul să degajeze, să pot parca.

Omul iese din mașină să-și curețe parbrizul. Scoate o perie de zăpadă, cam firavă, ca aia cu care te speli pe dinți (deși fluorul din pasta de dinți este o toxină care te face să fii mai obedient față de guvern!!!) și începe să-și curețe fix numai parbrizul înecat în zăpadă, în timp ce aruncă ocheade către mine ca să vadă dacă nu dau semne de nerăbdare, nu înjur, nu claxonez.

Aștept zâmbind ca omul să-și termine treaba, dar nu: după cum ziceam, și-a curățat fix numai parbrizul, apoi s-a suit din nou la volan și a plecat în treaba lui, cu toată plapuma aia de zăpadă de 40 de cm pe acoperiș și pe cutia de portbagaj.

Zăpadă care-i putea aluneca pe parbriz oricând, la următoarea frână, să-i blocheze din nou vederea și să facă accident grav.

Eroul nostru. Am zis 40 cm, da?

40 de centimetri reali, doamnelor, nu 40 de cm de care vă zic bărbații.

PS: A, și-am uitat să vă spun: avea și copii în mașină, dar cu ăia nu-i problemă, dacă pățesc ceva faci alții.


8 lovituri, dă-i și tu!

Şi, când v-aţi crucit ultima dată?

Întrerupem niţel aventurile din Deltă pentru că tocmai am văzut asta share-uită de Robin, preluare de pe TraficTube, şi-am făcut ochii cât farfuriile.

Ştiu că primele 10 comentarii vor face mişto de albanezii din trafic, dar eu aş fi curios câţi alţi cetăţeni vajnici ai patriei s-ar fi dat jos la şoferul care conducea în halul ăsta ca să-l oprească chiar cu riscul siguranţei personale.

Deci – priviţi şi nu uitaţi să respiraţi, că riscul să rămâneţi fără aer e mare. Şi ochii în patru în trafic şi pe trecerile de pietoni, că până să ne fure homosexualii copiii murim pe drumurile de aici.

5 lovituri, dă-i și tu!

In Cluj, nici macar o bataie cumsecade intre biciclisti si soferi nu mai poti vedea

Săptămâna trecută, mă duc cu inginerii în pauza de masă la păscut la Vărzărie. Pentru nonclujeni (crunt blestem ăsta, să fii nonclujean!), Vărzăria este un loc chiar pe ștrase, pe Eroilor, cu scaune tapisate, fețe de masă textile, chelneri în cămașă albă și varză à la Cluj. Dacă vreți, Vărzăria (sau, cum îi spune mai nou, Păstăioase) este pentru Cluj ce este Kon Tiki pentru Sibiu (asta pentru connaiscători). (more…)

15 lovituri, dă-i și tu!

O stropit-o pe doamna din abundență

A doua zi după o ploaie de noapte, în Cluj. Ca-ntr-o capitală culturală europeană care se respectă, bălţi pe străzi, dar numai în zonele cu asfalt turnat în ultimii ani. Miros pur, aer curat. Rahaturi de căţăi înmuiate pe străzi – dar asta, fireşte, numai în zona centrală.
Femeie cu catel
Să nu fim răi – căţeii vând şi ziare pentru câini, uneori.

Groparu, mergînd foarte seren şi apostoleşte către serviciu. (more…)

7 lovituri, dă-i și tu!