Auzită la ciainiz

Fastfood-ul chinezesc Shanghai din Cluj îşi face un titlu de glorie vânzând papa “chinezească” la preţ modic, da’ românii se înghesuie să cumpere fincă le place să se dea exotici la amiaz.

După ce mă ţăpisem amarnic la Casa Ardeleană cu o zi mai devreme cu nişte chiftele din zgârciuri, m-am dus şi eu să pap o tură de zamă de formol cu organe chinezeşti şi zeamă verde de chinez cu curry şi pui. Mă refer, of cors, la aspectul vizual, că de bunicică e destul de OK papa. Că nu are foarte multe în comun cu ce se papă în patria lor cu ochii mijiţi – asta, desigur, reprezintă o cu totul altă poveste.

Şi stau la rând, hămesit, cu o gură ca aia a lu’ Julia Roberts! În faţa mea – ceva seminţie de arab, nu vurbit vorte bine romunejte.

– ¤%&/()*¤= aveţ?
– Ce s-avem? întreabă domnişoara de tejghea chinezească.
– #¤%&/ de mare! repetă Achmed.
– Ce de mare? iar nu pricepe.
– Legume de mare!
– Nu, nu avem fructe de mare, zice domnişoara.

Nota 10 pentru domnişoara de tejghea chinezească că nu o izbucnit în hohote, că ne-ar fi împroşcat pe toţi cu scuipat de la râs. Io, unu’, am râs aşa, mai chinezeşte, în interior, fără salivă; ca după un haiku. Da, ca după un haiku.