Revolutia la Sibiu văzută prin ochi sinceri şi neprietenoşi de Gropar

1. In 20 decembrie, mere tata sa o ia pe sor-mea, care era sora medicala in Sibiu, de la spital, ca no – se sparsesera ceva magazine, si era mai sigur asa. Aveam pe vremea aia o Skoda 120L, masina familiei, si taica-meu toata ziua repara la ea in fatza blocului, mai vorbea cu un vecin-doi, vecine, mai da-mi o cheie de 16, mai da niste curent, hai sa-mi repari camburatoru.

Si dupa ce o ia taica-meu pe sor-mea de la spital, la ora 2, tocmai cand demonstratiile erau in toi, incearca sa evite nebunia de pe centru si merge prin orashu’ vechi. Cand colo – dintr-o strada laturalnica nu stiu cate sute de muncitori ieseau de la nush ce uzina, să demonstreze. Si inconjoara masina, si se scurg, incontinuu, pe langa masina. Taica-meu incearca sa iasa din impresurare, si deodata striga unu:

– Ba pula, da’ tu ce cauti aici, tu tii cu Ceausescu?

Si o inceput toata masa aia de vreo 2-300 oameni, daca nu mai multi, sa urle: “JOS CEAUSESCU!!! JOS CEAUSESCU!!!” catre taica-meu, care nu prea o avut el nici in clin nici in maneca cu regimu’, si cativa mai curajosi incep numa sa miste de masina si sa bata cu palmele in capota si parbriz!!! Sor-mea si taica-meu erau in masina, claro – cu gaura curului cat un varf de creion. Taica-meu, mai pe faza, nu isi pierde cumpatul, incepe sa claxoneze in ton cu multimea, care se potoleste si merge in drumu ei. Dupa 20 minute ajung amandoi acasa, teferi.

2. Sor-mea (avea vreo 19 ani atuncea) avea ceva saşi în gaşcă. Printre ei, unu Reini – un sas de treaba caruia i-o placut viatza, ca facea chefuri la el acasa in fiecare seara – care iesise la demonstratii de la inceputul inceputului, in Decembrie ala. Probabil prin 19 o fost prins de Politie, dus la Securitate, si batut rau. A doua zi era din nou in strada. Si in 21 sau 22, pe cand urla de zor lozinci anticouniste, vede langa el pe unul din cei care il batuse – deghizat in manifestant. Se oftica, sare sa puna mana pe el, ala fuge, scapa din multime, Reini dupa el (“Futu-ti pipota matii de securist!”), il fugareste de pe (actuala strada) Milea pe Miraslau, cred, securistul se intoarce, scoate pistolul, si infige cateva boabe in Reini, care pica la pamant, destul de mort. Crucea se mai poate vedea si azi. NU stiu ce a patit vinovatul.

Update – aveti crucea lui mai jos:

dsc00256.JPG

3. Sor-mea, in 22 decembrie, la ora 14, trebuia sa plece la serviciu, iara. Pleaca la 13 si 15 de acasa, si dupa 25 de minute da buzna inapoi, acasa, transfigurata!!! “Am vazut oameni morti, tipa ea, oameni morti, m-am apropiat de unu intins pe caldaram intr-o balta de sange, era imbracat civil, si sub trening avea haine militare, io nu ma mai duc la serviciu, am auzit impuscaturi…” Directorul spitalului unde lucra, Vicaş parcă îl chema, o murit în aceeaşi seară, din câte mai ţin minte. Împuşcat în cap, la sediul spitalului.
Cam in 20 minute după ce o venit sor-mea o inceput o canonada care o tinut pana dincolo de Craciun. Ne-am impodobit bradul pe impuscaturi, am auzit impuscaturi zi si noapte non stop, timp de mai multe zile, impucaturi cand te pishi la buda, cand te speli in lighean (nu aveam apa calda), cand te joci cu indienii (eram baietan pe vremea aia), cand te uiti la TV si il vezi pe Mircea Dinescu in pulover, cand ii auzi pe ai tai cum vb la telefon cu toti prekinii si neamurile, cand mananci, respiri, tai muraturile sau faci sarmalele cu inima cat un purice.

4. Prin 23 sau 24, dupa ce se declansase razboiul anti-tero, ne punem să ne cumcăm pe la 11-12 noaptea. La 2 noaptea, vecina bate la uşă, înnebunită: d-na Groparu, fuga în pivniţă, este un terorist pe bloc!!! Ne scoală mama pe mine şi sora, pune un ţol pe noi, şi ţuşti în pivniţă, unde deja stătea tot blocul!!! TOT BLOCUL STĂTEA ÎN PIVNIŢĂ, ÎMBRĂCAŢI ÎN SĂRĂCIA LOR, ÎN CĂMĂŞI DE NOAPTE ŞI PIJAMALE COAPTE, CĂ NICI PIJAMALE NU GĂSEAI DE CUMPĂRAT ÎN VREMEA AIA, bărbaţii la intrare cu lopeţi şi cozi de mătură ca să ne apere de terorişti, noi toţi, copiii şi femeile înghesuiţi în fundul beciului, tăcuţi, să nu se audă că suntema colo şi să nu ne omoare teroristu. Şi stăm ca proştii acolo, şi mai iese din când în când câte un barbat sa verifice ce si cum, si nu se întâmplă nimic, şi noi stăm acolo în frig vreo 2 ore, că era decembrie, vă repet, şi noaptea era frig, şi povestim înfricoşaţi tot felu ca să ne facem curaj, şi pe la 4 dimineaţa ne facem curaj şi urcăm sus, şi ăia de la etaju 4 nu vroiau să urce, şi i-am ţinut la noi până s-o făcut ziuă şi or avut curaj să urce, şi bag pixu, că asta am păţit noi, de revoluţie.

Nimic din ce am scris aici nu e exagerat in vreun fel, dacă datele sau orele nu sunt uneori concordante cu realitatea e din cauză că au trecut 18 ani de atunci. Postarea asta fusă inspirată de Mile şi ce a scris el despre Timişoara şi, aşa cum am scris şi la el pe site, de când cu revoluţia nu mai pot vedea manifestaţii publice sau mitinguri cu lozinci strigate – mă face să mă cac pe mine de frică, efectiv, mai degrabă m-aş arunca într-un barou de avocaţi înarmat numa cu un săpun şi o lamă de ciungă!

Update: WhiteWolf a luat treaba asta cu revoluţia, ca şi mine, de alfel (nu am prea glumit în postarea asta), un pic prea personal. Nu cred ca cineva vrea sa glumească pe seama revoluţiei, si daca totusi se glumeste pe seama ei, inseamna ca, in sfarsit, Romania a depasit momentul si, in sfarsit, aia impotriva carora am luptat sunt aruncati acolo unde merita, la lada de gunoi a istoriei! 🙂

Amar de zi, care se pare ca o cam simtit pe pielea lui tat ce o insemnat lovilutie, isi aminteste despre zilele alea. Merita cetit!

32 lovituri, dă-i și tu!