Intră o pitzi de Italia în agenţia de turism să-şi ieie bilet de Milano, dragă, de Milano. Păşeşte fandosit pe podea. Evită în ultimul moment să se împiedice de prag – piţipoancele ştiu că atrag căzăturile, aşa că păşesc prudent ca un detector cambodgian de mine anti-personal, călcând ezitant pe toacele sale precum un stârc cenuşiu (Ardea Cinerea) sau chiar ca un bâtlan (tot Ardea Cinerea, că e aceeaşi pasăre).

Îşi aşază fundulică pe scaun, şi decretează, privindu-şi unghiile cu motive florale: vreau să zbor. Da, în Itaaaalia. Si. Si. În decembrie, si. Da. Una persoană. Si. Si, Wizzair e perfetto. Da, cum să nu. No, senza bagaj de cală. Si. No.

Şi după ce-i termină de făcut toate nebuniile, agenta de ticketing îi spune:

- Va trebui să-mi daţi şi numele dvs., ca să vă pot face rezervarea pe Wizzair!
- Ma per che! se revoltă piţi. Per che! Că doară eu am mai zburat cu Wizzairu’, şi Wizzairu’ conosce cum mă cheamă pe mine!