Şi – ieri mă sună mamaşa.

- Sună-mă pe Orange, zice mama. Şi închide. Suficient cât să mă alarmeze. Puţin.

Ai mei au şi cartelă pe Orange. Sun pe cartela de Orange – “abonatul nu poate fi contactat”. Sun inapoi pe Vodafon. Mama respinge apelul, fincă aşteaptă să o sun pe Oringi; io mă încăpăţânez, ea nu se lasă. După vreo 3 minute de bipuri şi apeluri respinse:

- Da, mamă, s-o întâmplat ceva?
- De ce nu mă suni pe Orinji? zbiară mamaşa.
- Păi… am sunat, da’ nu m-o lăsat.
- Cine nu te-o lăsat?
- Păi… nu cred că mai aveţi baterie, zic eu.
- Cum să nu mai avem baterie! sare mamaşa, de colo. Că numa’ săptămâna trecută am cumpărat şi am răzuit o baterie de 4 euro!

Era sâmbătă, şi mă uitam la un documentar pe National Geographic despre sexul la urşii polari. Bieţii de ei, trebe să meargă sute de kilometri să prindă o felie de ursoaică în călduri! Păi nici nu e de mirare că sunt pe cale de dispariţie, că io nu prea am auzit de relaţie la distanţă care să meargă.

- Premiile constau într-o excursie pentru două persoane în (şi aici am auzit un nume gen Palma de Berivoi, sau Playa de Dobârca), premiul al doilea constă în (aici am căscat şi n-am auzit, o ursoaică tocmai refuzase o partidă de sexuleţ fincă o cam durea capul, nesimţita, deci adio film porno cu urşi polari) sau un telefon Nokia de 12 milioane de lei.
- Aşa, zice Groparu.

Zapasem pe Descopery între timp, era reclamă la emisiunea aia în care îţi prezintă escrocheriile alea adevărate: dacă e prea bună oferta, e o escrocherie, zicea un nene serios şi englez, cu cioc. Zapez înapoi la urşii polari, un ursulică era plin de sânge, nuş dacă de la sex cu o tanti ursoaică mai dominatoare sau de la vreun pinguin violat. Casc din nou.

- Tot ce trebuie să faceţi ca să vă ridicaţi premiul este să vă prezentaţi luni în Bucureşti cu buletinul dvs, la adresa (şi-mi dă o adresă de prin piaţa Matache). În acest scop, vă rog să-mi comunicaţi un alt număr de telefon la care să vă pot suna pentru a vă comunica celelalte detalii.
- Nu am, zice Groparu, demisec. Şi mă uit la scama mea din buric. Era de culoarea tricoului. Interesant, îşi zice Groparu sieşi.
- Un număr de telefon fix…? încearcă vocea.
- Nu am, bă, zice Groparu, căruia îi era lene până să se şi scurme în nas.
- Păi şi atunci cum să vă…
- Bă, zice Groparu, deja ueber plictisit. Bă! Ce plm. Tu mă crezi prost? şi tac.
- …
- Lasa-mă-n pana mea, eşti un mincinos. Adio, îi mai zic.

La celălalt capăt al firului – paoză preţ de o secundă. Şi începe să se sloboade cu invective injurioase, şi io-l ascult; şi când îşi trage aerul în kepţi îi urez o floră microbiană ostilă la părul creţ, şi îi închid, dar nu înainte de a-l îndemna, călduros: marş şi caută-ţi de lucru, javră. Pisda mătii.

Numărul de telefon de pe care am fost sunat: 0749881818. Se aude acolo, sus, la Orange?

PS: am vrut să sun dupa aia la call center mai târziu, când mă plictiseam, dar mi-am adus aminte că la anumite ore, serviciile de call center la Orange se plătesc. The future’s bright, lol. My ass is brighter.