- Mă, Gropare! Uite-te şi tu la tine! Ai o garsonieră cât un degetar, şi conduci o maşină de toată jena. Tu ce ai de gând cu viaţa ta?
- Tu, fată, zic. Io deja am rate. Mari rate, plm, şi mi le duc singur în cârcă.
- Păi da! Că nu te însori! Ia însoară-te cu una bogată, şi fă şi tu ceva cu viaţa ta!

Stau un pic şi meditez, pentru că – sincer – niciodată nu mi-a trecut prin cap opţiunea asta. Dar fiindcă mingea era la mine-m teren, trebuia să marchez.

- Tu, fată, zic eu, şi mă uit la ea. Tu crezi că io-s ca tine? Să mă însor pentru Mercedesul prietenului?
- Bă! zice ea, vexată. Io nu m-am măritat pentru Mercedesul lui, clar?
- E, nu! zic io.
- Păi nu! M-am însurat pentru BMW-ul lui!

Foarte tare, mi-am zis, Gropare, habar nu ai de nimica în viaţa asta. Scuză-mă, am zis. Scuză-mă.

PS: Asta a fost o fază reală.

Şi: la nunta asta noi, arghelenii tăntălăi la cap, dar şi înceţi la minte, nu am putut s-o furăm pe mireasă, că până am zis noi “No… no!” era deja prea târziu, că or furat-o muţunacii dracului. Aşa că nu am mai avut ce show să facem; dar fetiţa Greuceanului ne-a spălat obrazul mânjit de tăntălism (aşa-i spune teribilei boli de care suferim noi, ardelenii) şi a furat păpucul miresei.

Urmează momentul Ţî: negocierea răscumpărării papucului. Presă, camere, nuntaşi.

Vine scumpa de ea, Medeea pe pronumele ei, şi naşul se topeşte, că la aşa o mândreţe de fată nu prea ai ce să-i refuzi. Şi o-ntreabă:

- Vaaai, ce fetiţă frumoasă! Câţi ani ai?
- 4, zice Medeea.
- Şi cum te cheamă?
- Medeea, zice Medeea.
- Aşa, zice naşul. Şi ce vrei tu în schimbul papucului miresei?
- Eu, în schimbul papucului miresei, zice Medeea, eu vreau un căluţ de mare.

Stupoare. Stupefacţie. Naşul arăta ca un scoţian care primea o amendă de la Fisc. Unii au şi râs. De fapt cam toţi au râs, numai naşul nu, fincă lua treaba asta foarte în serios!

- Uite ce e, zice naşul, ştergându-şi emoţionat salba de broboane sudoripare de pe frunte, cu cravata. Am putea merge la Metro să luăm, dar e închis aicea. Nu vrei altceva în schimb?
- Nu, zice Medeea. Un căluţ de mare vreau.
- Hmmm… uite, zice naşul. Chiar căluţ de mare nu pot aduce, fincă vaporul cu căluţi de mare made in China s-a scufundat în largul Insulelor Balneare, şi au scăpat toţi. Dar uite, îţi pot da orice altceva vrei tu în schimbul căluţului de mare! Ei! Ia zi tu acuma. Ce vrei în schimb? Orice! Îţi dau orice! (şi s-a pipăit la buzunar, sigur pe el, că mai avea ceva bonuri de masă).
- Bine, zice Medeea, uşor supărată că nu îşi primeşte căluţul de mare.
- Deci? mai întreabă naşul. Ce vrei în schimbul pantofului? şi zâmbeşte la nuntaşi, că o fraiereşte el pe fetiţa de 4 ani.
- O zână! zice Medeea, şi-l lasă pe naş perplex şi cardiac de-a dreptul.

Deci pe trinul ăla Iaşi-Timişoara zis Aemoaf (îi mai zice şi Foamea când vine de la Timişoara la Iaşi) se pot întâmpla tăt felu’. Gen – să ieşi cu una bucată domnişoară la ţigară pe peron, şi să îţi rămâie bagajele în grija prietenei ei, şi tu să o-ntrebi:

- Ai încredere că prietena ta nu o să fugă cu bagajele noastre?
- Ăăă… da, normal, doară e prietena mea!
- Fato! SIGUR ai încredere? (şi chicoteşti în sinea ta, că fata te ia foarte în serios).
- Ăăă… da!
- Nu-nu-nu. Deci. SIGUR AI ÎNCREDERE CĂ NU FUGE CU BAGAJELE NOASTRE???
- Da…!

Stingem ţigările, urcăm în trin, estea două ies la o discuţie, şuşotesc ele ce şuşotesc, revin în compartiment, şi a doua mă ţintuieşte cu privirea:

- DE CE CREZI CĂ AŞ FI FUGIT CU BAGAJUL TĂU? DE CE?
- Tu fato, zic, aşa-s bancurile ghe la Cluuuuj. Aşa e ele! Noa, scuză-mă dacă la bancurile de la Cluj numa ăla care zice bancu râde. Mnoa!

La ieşire, mă ofer să le ajut să îşi care valiza plină de plumb. Le întreb:

- Câţi chineji aveţi voi tranşaţi în valiza asta?

Iară nu o râs nimeni. Decât io. Şi când m-or dus la taxi, s-or cărat cu ultimele două taxiuri din staţie, fără să-mi mai zică pa, clujean borât.

Ajungem la hotel, mă las spălat cu şampon de câini (e mai ieftin!) ca să miros frumos, şi ţâjnim către Yugoslavia, adică localul unde se măritau eştia.

Şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere. Mă pup zgomotos pe gură cu brotheru’ Alex şi brotheru’ Ursulică, cu care am şi avut nişte discuţii despre Atlantida enervant de erudite. Şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere. Şi stăm în cele mai bune locuri din restaurant, chiar lângă fanfara ţigănească adusă special pentru această ocazie de Sârbu, şi când oamenii îşi iau pauza încep să mă împrietenesc cu ei, că aveau, tată, nişte voci ghe ioaaaaaai!!! Şi le declar dragoste eternă, că io sunt şi rămân fan ţigani, şi unu dintre ei m-o rugat să-l ating ca să am noroc în viaţă, şi io l-am atins! Şi am cântat şi eu la chitară aşa, numai cât să mă fac de râs, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere.

Şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere.

Sincer – mi-aş dori să ştiu mai multe despre ce s-o întâmplat în noaptea aia acolo. Can anyone help?

Revenim acuma la nunta lu’ Nelu cu Mariana.

Sa stiti si voi ca treaba asta cu năşitul implică o sumedenie de responsabilităţi de adult mare: practic, eşti introdus într-o nouă familie. Ori dacă tu eşti, ca mine, inadaptat familiilor (familia mea m-or dat la orfelinat când eram mic!), s-ar putea ca de emoţie să calci, ca mine, pe fusta mamei mirelui, să nu îl recunoşti pe socrul mic din pricina emoţiei, să o refuzi ca un laş pe verişoara mirelui care, văzându-te fâstâcit, vrea să te ia la dans, şi chiar să te şi prăbuşeşti peste gajică-ta (naşa, de!) când dansezi valsul miresei, mângâiat de privirile dezaprobatoare şi consternate ale publicului.

Sau să faci ce am făcut noi, cu cealaltă pereche de naşi, când s-o furat mireasa.

Deci – să mă ierte Dumnezo! Şi şi mirii, şi nuntaşii.

Io mi-am dat seama, venind din Muntenegru, că imi e imposibil, la salariul meu, să trag şi concediu de 13-14-15 zile, şi să şi năşesc în aceeaşi lună; asta în condiţiile in care întreaga mea garderobă (costum, 2 cămeşi, pantofi, curea, cravată) mi-am reînnoit-o pentru năşit, mai puţin chilotii mei de pe mine, pe care îi câştigasem la pocher în anu’ 4 de facultate, şi ciorapii din picioare, furaţi de la un vecin care adormise în primăvară, beat, la mine in scară. Şi cu gaura asta neagră şi financiară în sufletul meu spiritual, iacă-mă nevoit să negociez de pe poziţii de forţă cu hoţul de mirese!

Ceea ce clar că nu am făcut, fincă mie nu mi-o dat nimeni microfonu’ sa negociez cu hoţii de mirese, că l-o loat celălant naş, Greuceanu. Şi io, care toată viaţa mea am fost ignorat de toţi, mai ales de fetele frumoase din trolee, m-am trezit că singurele cuvinte pe care mi le-am auzit la negociere or fost “dă-te, bă, mai încolo, că nu mă văd la cameră!” – zise, bine-nţeles, de un chelner, care vroia să se facă actor la Teatrul National din Dumbraveni.

Ni s-o cerut bani pentru mireasă. Într-un acces de sinceritate, am zis că mireasa valorează mai mult decât datoriile mele la un loc! Ceea ce mi s-a părut un compliment senzaţional, atâta numa că nimeni nu o râs, fincă toţi cred şi acuma cu tărie că io sunt mai bogat ca Prigoană.

Unchiu’ mirelui, tată de Greucean, zis Virviricu, s-o hotărât să nu o mai lungească, şi să plătească EL pentru mireasă, in locul nostru, o sumă colosală (cred că era ceva legat de un bon de consumaţie de bar în valoare de vreo 100 RON). Mulţumim, Virvi’!

Noi, naşii şi mirele, am cântat la microfon “Trandafir de la Moldova!”, ca să răscumpărăm mireasa, ca să nu îşi petreacă mirele noaptea nunţii cu mine şi cu ălalant naş al sau – fără prezervative.

Într-un final, ca să ne răzbunăm, fetiţa lui Greucenii o furat pantoful miresei. Şi i-o cerut la Cosmin, tartorul hoţilor de mirese, că dacă mai vrea să vază mireasa încălţată vreodată, să facă bine să îi cumpere o păpuşă! Lucru la care ambele perechi de naşi am consimţit zgomotos, in aprobarea nemijlocită a sălii, după care am confiscat microfonul, lasându-l pe răpitorul de mirese perplex, şi cu banii luaţi.

Revenind la ce am scris la începutul postării: mi-e o lene infernală, aşa că oi mai scrie despre nunta asta când mai revine cheful de respirat. Finca e multe de zis! Si prea bine m-am simtit ca sa nu zic.

Noapte bună.

Io nuş ce s-o gândit hinu’ să îşi ieie doi naşi care nici unu nu e mai breaz ca ălalant: unu ieream io cu Gropara, altu’ Greuceanu cu Greuceana. Din ambele trei cupluri de nasi+miri, numa femeile erau cele bipede cu adevarat. Asta v-o garantez si-n scris pe blog, daca vreti!

Am fost de acord să nu îmi ieu pantalonii mei verzi şi sacoul roşu cu care absolvisem liceu, amu o mie de ani; mai ales că Greucenii or tot stresat-o pe Hinuţă ca io vreu să viu la nuntă cu întârziere, şi cu diadema Leonidei Lari pe cap, plus chilotii pe deasupra budigăilor, si un nas de clown + o floare de plastic din care să-l împroşc cu apă pe popa, în sfânta biserică, şi să mă râd în gura mare de consternarea lui! Şi ea, fomeie slabă de înger si stresată că îi veneau toată famelia ei, şi trebuia să iasă ghini, toată nunta o respirat agitată ca o iepurică!

Deci: am întârziat cu 10 minute dimineaţa aia la predarea buchetului pentru naşi (nu m-o trezit nimeni! numa mirele, si aşa m-o loat la telefon, cu drag: BĂ, zice, TU ÎŢI BAŢI JOC DE MINE? Da, zic io!)

Am fost silit sa bag o gura de vin pe burta goala (asta in conditiile in care nasii, adica Greuceanu si io, au avut de vorbit cu o noapte inainte chestii esentiale, până la o ora mica din noapte, si pana cand o inceput sa sune a gol un ditamai bidonul de vin, adus special pentru ocazia asta de Greuceanu!)

Merem la popă, un cumsecade, şi la primărie, unde tanti primăriţa care a oficiat măritişul a fost o scumpă.

Am dezlegat cu succes o grămadă de sfori întinse ca să îi blocheze drumul miresei: plătind regeşte când ne filma operatorul, sau injurându-i şi fugărindu-i pe ţigănuşii care din asta trăiesc, când nu erau lentilele retinelor camerelor pe noi.

Cand am spart paharnitele cu sampania la intrarea in restorant, un ciob de sticla s-o infipt aţă în sandala lu gajică-mea! Şi dupe aia şontâc-şontâc am mers până la masă, unde nu am fost nevoiti să pupăm decât vreo 200 de invitaţi (făceam PR pt miri), şi tot nu mi-o ajuns, că după o vreme am început să fug după vreo 4 chelneriţe că să mă lase să le pup şi pe ele, că doară sunt naş şi io am voie să fac orice vreau la nuntă, noroc că m-or convins să le las în pace când mi-or adus bere rece: fincă io între bere şi femei niciodată nu am ştiut alege.

Ce o mai fost? O mai fost furtăciunea miresei, altă hibă!

Mnoa. Asta în condiţiile în care io am furat orice mireasă s-o putut la viaţa mea, şi amu mă aflam prima dată în pantofi de naş, pantofi d-ăia manelişti, cu cioc întors, si trebuia sa negociez să nij nu coste prea mult, finca-s zgarcit, şi să şi fie haioşenie la negocere.

Nu e fun deloc, aşa să ştiţi.

Despre asta vă zic mai încolo.

Am sa le zic tuturor nuntasilor care vin sa ne plateasca omagiile (pay their respects, mai pe romaneste) sa imi zica, in dulcele grai romanesc:

“Hello, Godfather, it is a true honor and a privilege to be invited at your wedding’s godson!”

Daca nu stiti ce si cum, uitati-va la Nasul, cu Al GroPacino. Ca daca nu pricepeti, va iesplic io dumineca sara, cand revin.