Nu am întâlnit câine cu nume mai potrivit

– Ia întreabă-l pe fiu-tău ce o făcut la bunici! zice nievasta.
– Ficior, ce-ai făcut la bunici? întreabă tati.

Ficiorul ezită, că nu știa dacă pentru ce ce făcuse nu cumva urma să fie bătut cu sălbăticie crudă și apoi închis în beci 2 săptămâni și hrănit cu pită și apă, semn clar al unei familii tradiționale.
– Nimic! zice el, precaut.
– Hai, no! Zi cu ce te-ai jucat?
– Păi… când eram în nisip, mi-am băgat pu…
– Nununu! se bagă nievasta. Zi cu ce animale!
– Păi… cu un porumbel mort… cu o pisică bolnavă și râioasă…
– Nu, măi! Zi de câine!
– Da, și cu câinele de la bloc m-am jucat.
– Așa! Zi de câine!
– Păi l-am tras un pic de urechi, da’ nu tare… că are, așa, niște urechi uriașe, de elefant…
– Așa… și ia zi-i lu’ tati cum îl cheamă pe câine?

Ficiorul ezită din nou, dacă-l certăm?
– Zi, mă coptil!

Într-un final, fiu-meu cedează:
– Meleșcanu. Pe câine-l cheamă Meleșcanu.

12 lovituri, dă-i și tu!