Nu amu, ci in cele din urmă.

Şi va urma momentul ăla penibil în care mie-mi va fi jenă să mă prezint la judecata de apoi în puţa goală, că io aşa mă gândesc că va fi, că dacă nu-mi dau ăştia o cămeşă, ceva, o să mi se vadă burta cu vergituri pe care am de gând s-o dezvolt în curând, în curând.

Şi voi sta acolo, uşor ruşinat de ceea ce voi fi făcut – cică Dumnezău are film 3D cu tot ce ai făcut în viaţa ta. Şi cică revezi tot – apsolut tot ce ai făcut. Io o să mă râd la anumite faze, da’ singur; că sigur îngerul meu păzitor nu se va amuza din cale-afară demult, şi cu atât mai puţin Sf. Petru. Şi îi va fi jenă înjerului, şi mie-mi va fi un pic jenă de jena lui.

Şi la final, Dumnezău va întreba:

- Buey, înjere! No,… ce ai de spus în apărarea păcătosului?

(se ştie că Cel-Fără-De-Început-Şi-Fără-De-Sfârşit vorbeşte cu accent de arghelean d-al nostru, cumsecade)

- Doamne sfinte, va începe înjerul. Io ce pot să vă zic e că Groparu ăsta cu burta cu vergituri şi fără slip pe el a dus o viaţă grea. Mă-sa e sibiancă din Poplaca, şi taică-su oltean, deci din start o pornit în viaţă cu traume. N-o luat niciodată premiul I la şcoală, nu a excelat în nici un domeniu, ba l-or mai şi bătut elevii mai mari şi i-or luat sanvişu’. Şi a crescut complexat şi tăntălău, Doamne, şi ruşinos. Şi o şi picat orice examen serios din viaţa lui, ba, mai mult, o făcut şi trei şcoli de şoferi până să se vadă cu carnetul în mână. A dus o viaţă grea: a lucrat într-o firmă de ingineri. Şi a pierdut multe nopţi la petreceri, cu prietenii; prin urmare, nici măcar nu are rost să vă descriu ce dimineţi grele a avut, şi cât a suferit! Fumător fiind, a fost silit să stea fie în îmbâcseală, în crâjme, fie în frig, iarna, pe balcon, dar a răbdat cu stoicism şi nu s-a plâns niciodată. Tot timpul s-a îmbrăcat cu ce a dat Dumnezeu – Dumneavoastră, adică – fără nici cel mai bun gust, ceea ce denotă umilinţă şi modestie. Şi ca să fie tacâmul complet, Preasfinte, a fost şofer de Dacie – şi nu orice fel de Dacie, ci de Dacie berlină, PreaÎnaltule! Şi dacă a înjurat în trafic, nu a înjurat din inimă, că are sufletul curat, păcatele lui; şi cel puţin de vreo două ori în viaţa lui şi-a smuls de la gură banii de bere ca să deie la nevoiaşi. S-ar putea zice că da, a cam precurvit; dar la cât de rău s-a terminat fiecare asemenea aventură, eu aş zice că şi-a ispăşit şi acest păcat – la urma urmei – minor. Deci PreaÎnălţate, poate păcătosul Groparu să spere la viaţa vecinică de-a dreapta Tatălui, în locul cu verdeaţă unde nu e nici durere şi nici întristare? Da? Poate?

Şi în urma reacţiei Demiurgului, îngerul meu păzitor se va întoarce către mine, şi-mi va zice:

- Gropare, am o veste proastă pentru tine.