indieni

Când lucrezi cu indienii

Deci… la locul de muncă din cooperativa sorosista interacționez extrem de mult cu indienii (ăia din India, nu Pieile-Roșii, să ne-nțelegem).

Deci zilnic, toată ziua numai indieni.

Și acasă, într-o noapte, fiu-meu s-o trezit pe la 5 dimineața, s-o dus la pipilică singur… (deja e mare Gropărelu’, ce știți voi!), și a greșit ușa de la camera lui și ne-am trezit cu el în pat, călare pe noi și buimac de somn.

S-o învârtit el oleacă prin pat până să-și găsească poziția (pumni și picioare în cap la tati, și mai ales genunchi în părțile moi) (more…)

7 lovituri, dă-i și tu!

Primiţi cu sorcova?

Deci în frumosul meu sat Floreşti, cel cu blocuri înghesuite ca în Amsterdam, zace o populaţie deloc neglijabilă de indieni.

Când vine vreo sărbătoare din asta mai importantă (Rusalii, Bobotează, Crăciun sau zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi sâmbătă; şi şi duminică), se aliniază şi vin prin blocuri la cerşit. Prima dată vine o femeie urâtă foc, ştirbă, neagră ca un doberman, cu un prunc cu o stalactită monumentală de muci la nas. P-ormă vine fata ei mai mare cu încă doi fraţi murdari pe faţă. După ea vine bunica şchioapă cu patru strănepoţi, de preferinţă cu ăla mai mic proaspăt plesnit peste fălcuţă cu palma, să plângă de foame. La reorganizare, vin ăla proaspăt plesnit, ăla mucos şi încă două clone. Una din clone suferă de un strabism feroce.

Anul ăsta, când tocmai îl adormisem pe Gropărel, auzim ditamai bocăneala în uşă. Futu-i! îmi zic. Noi încercăm să-l învăţăm pe Gropărel cu zgomotele când doarme, că alfel se scoală la fiecare pârţ (pe care, de alfel, tot el îl trage, nu taică-su, nu) şi iară durează 40 minute până-l adormim; dar nu e OK când altcineva produce zgomotele, că mă crizez. Zbor de pe canapea, îmi pun încruntarea pe faţă şi deschid.

4 mucoşi negri.

– Slobod îi a colinda?
– Bă! zic. Mai încet, că doarme pruncu, şi vi-l dau vouă dupa aia să-l adormiţi! Slobod, dară, le mai zbier uşurel, să-i înfricoşez.

Steaua sus răsaaareeeeeeeee… gata, frumos cântat, parcă era manea. Le dau 10 lei.

– Nenea… da’ nişte mâncare nu aveţi?
– Hmmm, zic io.

Doară nu era să le dau raţa mea cu prune din cuptor, eşecul meu gastronomic de Crăciun, că toată ţigănimea şi-ar fi rupt măselele! Aşa că fuga-fuguţa, dezbrac pomul de nişte bomboane şi le umplu pumnii. Mulţumiiiim, nenea! Să fiţi sănătoşi.

Trec 3 zile. BUBUIALĂ ÎN UŞĂ, de am crezut că vin trupele SWAT!

– Iară voi, mă? Nu v-am zis că mai încet, că am prunc mic?
– Primiţi cu sorcova?

Mai zi-le ceva!

– Primim, dară.

Sorcova, vesela, să trăiţi, să înfloriţi.

– Foarte frumos aţi sorcovit, le zic, uite încă 10 lei.
– Nenea… da’ nişte mâncare nu aveţi?
– Mă… da’ nu v-am dat tura trecută? zbier io.

Tăcere. Se uită unii la alţii.

– Şi ce dacă??? zbiară ei.

43 lovituri, dă-i și tu!