Bă, nu știu numele de la restaurante. Da’ era unul chiar lângă hotel, care servea ceva fripturi de vită, avea și o statuie cu un bou care se uita ca boul prin zonă, de banii ăia.

Pentru că tot ne trezeam la 6 dimineața (morning sickness la nevastă), apucam să mă uit la tembelizor; nu țin minte să fi văzut un film, un concert, ceva, da’ țin minte ca ieri știrile de dimineață:

Asta cu Australia trebe pusă în perspectivă. Care, perspectivă, începe culmea!, cu stimatul domn Gropar, unde cu umilință blogărim.

No, am povestit cu văru’ în lună și în stele, da’ la un moment dat zice ăsta bă, gata, cătră căși (adică hai acasă, pe românește), nu mai prind metrou, mă spânzură nevasta.

Că vă ziceam de mirosul ăla fascinant: trebe să înțelegeți că io am nu nas nu tocmai mititel și o deviație de sept pe măsură.

Era un favor făcut de șefa să mă duc io încolo și nu ea sau colegul, că ei mai văzuseră plaiurile tigritice (noi avem mioare, ei au tigri – de-aia nu au mioare, că au tigri, dacă nu v-ați prins).

Pentru că îmi plac experienţele noi, adesea unele demne de o masochistă, am zis să văd cum e să fiu recenzor.

Inainte de toate, dati-mi voie sa ma prezint… Era inca o perioada tensionata pentru rasa umana. Paradoxal, ca mai toate atributele acestei rase, aceasta perioada a fost marcata de cel mai “rece” conflict ce risca totodata sa se transforme in cel mai “cald” conflict din istoria scurta a umanitatii. Dar totusi vestea buna era ca [...]