Deci poveşti despre prunci aud fest. Cât o cântărit la naştere, cât o dat şpagă la doctor, cât la anestezist; de ce nu e bine să laşi soacra să vie la tine să te ajute în primele zile după naştere, în schimb mama e binevenită; unde poţi găsi jucării chinezeşti mai eftine, şi de ce e bine să-i iei băieţelului păpuşă negresă – ca să nu ajungă nazist, plm!

Dar povestea de azi are parfum de credibilitate. Fincă o păţit-o Greuceanu’. A cărui Greuceană (co-autoarea de aici) tocmai născuse prima fetiţă. Şi ăsta, că e tătic de tătic, se dădea de ceasu’ morţii să meargă să-şi vadă copkila! Da’ cum? Că în maternitate nu intri decât dacă eşti Sfântul Duh, sau instrumentar de naştere.

Greuceanu duce lipsă de multe, dar mai puţin de minte – mai ales când e vorba de făcut ghiduşii. Şi fincă mama lui e doftor, după naştere, s-a dus glonţ în vizită la ea. “În vizită”. Sărumâna, mamă, te-am făcut bunicuţă, ce mai faci tu? Stai să mă duc la budă, zice proaspăta bunică, şi vorbim; meri, dară! zice Greuceanu, care instant i-a subtilizat mamei sale, doctor eminent din Sibiu, halatul şi stetoscopul, şi le-a băgat în sân, după care i-a strigat mamei sale care era în budă: mamă! m-o sunat de la spital, merg să-mi văd nevasta! Te sun când ies. Pa, pussy.

Fuga mare către spital, şi se îmbracă în stetoscop şi-n halatul de doctor în maşină; şi – ştiţi voi cum îs servietele alea de îs pline cu colecţie de cuţite, de încearcă ţiganii să ţi le vândă prin parcări? Le ştiţi? Aşa o servietă lucioasă avea şi el, că într-o vreme făcuse afaceri prin parcări, când încerca să vândă nişte cuţite. Scuipă peste adidaşi să le dea lustru, îşi greblează părul să pară savant german nebun, şi aşa, îmbrăcat în halat alb, stetoscop şi servietă de cuţite, cu adidaşii scuipaţi, se îndreaptă hotărât către maternitate.

- Heeey! Unde mergi? îl întreabă portarul-şpăgarul, aka Hidra din Lerna.
- Sunt medic doctor Greuceanu, îi aruncă ăsta din mers, cu privire de somon expus la Carrefour, privire rece şi echidistantă. Şi face o pauză strategică.
- Da, şi? întreabă portarul-şpăgarul, mai muiat, aşa.
- Am un caz. Aici.
- …poftiţi! zice portarul-şpăgarul. Da, poftiţi. Scuze, mai zice portarul-şpăgarul, urmărându-l cu privirea.

Olimpian, Greuceanu traversează pragul, cu ochii portarului în spatele cefei. Ia prima la dreapta, să scape de priviri portăreşti; şi întreabă un pacient (care născuse, bag samă):  unde e salonul 4? Ha??? Acolo? Bun! Trece prin spital ca Hitler prin Danemarca, nici nu catadicseşte să răspunză la salut – că-l salutau surorile medicale, că-şi scrijelise pe un carton cu carioca “ecuson medic doctor Greuceanu, ORL, Gine, Obstetrică, PLM”. Şi ajunge la prima uşă care se deschidea cu cartelă; şi sună la interfon: neaţa, sunt ecuson medic doctor Greuceanu, ORL, Gine, Obstetrică, PLM, am un caz aici pe secţie! Şi trece mai departe, şi mai trece de o uşă, şi de încă una, şi se face că se uită preocupat în servieta lui de cuţite când se intersecteză cu alt ecuson de medic plm, şi tot trece, şi ajunge, într-un final, la ultima poartă, unde sună insistent, şi îl cârâie la interfon o soră medicală comunistă şi grasă şi cu coc, ca aia din reclama la Unirea: cine-i acolo? Sunt ecuson medic doctor Greuceanu, ORL, Gine, Obstetrică, PLM! Şi ce doriţi? mai întreabă sora medicală grasă, din reclama la Unirea.

Vreau să-mi văd copilaşul şi nevasta! a răspuns, sincer, Greuceanu, ecuson medic doctor.

Şi uşa se deschise. Haidaţ, mai zise sora. Că nici un tătic nu vine să-şi vază copiii, că toţi se îmbată ca porcii, şi portarul o zis că-i lasă pe toţi să intre, numa’ să-i lase şi lui de-o cafea. Intraţi, d-na Greuceanu e acolo, în salonul 4.

Deci când am auzit poveştile lui, am crezut că mă şi k pe mine, “k” îl complectaţi voi.

Ăsta e mai zgârcit, de felul lui, şi nu înţelege să dea 20 euro pe o cafea. Nu înţelege, şi pace! Român najpa, ce mai.

Şi… mere în Paris. Ajunge cu ceva low cost în capitala Franţei, şi ia ceva cursă spre hotel.

Şi se cazează, şi i se face pohtă de ceva cafeauă de France. Şi porneşte bezmetic pe strade, să caute cafeauă de France.

Şi ajunge în ceva birt de France, unde costa 1 euro cafeaua.

Şi Greucică decartează fericit un euroi, îşi înşfacă cafeaua, şi caută un loc să se aşeze. Şi îşi găseşte un loc la o masă, şi savurează ceva aburi de cafeauă de France.

Şi cafeau era orfană de lapte şi zahăr. Dacă laptele era oricum facultativ, zahărul era imperativ.

Şi Greuceanu înşfacă cafeaua, şi porneşte către tejghea. Unde vede ceva cutiuţă cu praf alb, şi cu linguriţă.

Ha! Îşi zice Greuceanu, e zahăr la liber, ca în Sibiul meu natal! Parisul s-a aliniat la standardele Sibiului! Las’ că le fac eu pagubă!

Şi îşi toarnă două linguriţe de zahăr, deşi el de regulă bea cafeaua numai cu o lingură de zahăr.

Şi revine la masă, zâmbind ca prostu’, că era singurul sibian din Paris.

Şi îşi gustă cafeaua, şi îşi descoperă o revelaţie de-a lui.

Deci când mai vedeţi prafuri albe pe tejghele in Franţa, gustaţi înainte. Fincă alfel ajungeţi la mine pe blog cu recorduri mondiale! Fincă Greuceanu o beut cea mai sărată cafeauă a anului din capitala Franţei!

Că ce şi-o băgat în cafea nu era zahăr, ci sare.

No, asta e, păţăşti.

Prima mea slujbă de înviere după post, amu doi ani, cu Greuceanu: popa mă vede pe mine că-s bărbat bine şi înalt şi frumos, şi mai ales perfect; şi ca să nu-mi pălesc dovleacu’ de candelabrul din bisericuţă, în timp ce mormăia “Doamne miluieşte”, când ajung la el, tocmai când io pupam plin de evlavie biblii, şi miruri, şi icoane, atinge candelabrul cu mâna ca să-mi atragă atenţia. Io, în focul meu evlavios, mă arunc şi îi trag un pupat, cu foc, la candelabru, că m-am gândit că aşa trebe. Popa era să se înece de râs. “Cel-care-pupă-candelabre”, aşa mi se zice amu printre căpeteniile villajoaze!

A doua slujbă, anu’ trecut: prudent, evit să mă mai fac de râs, da’ Greuceanu nuş cum face de ajunge în faţa popii tocmai când ăsta împărtăşea enoriaşii; popa sare să-i bage pita de cuminecătură la ăsta între dinţi, şi-l întreabă: “Te-ai spovedit, nu?” “Daaaaa, zice Greuceanu, cum să nu…”

Nu se spovedise, şi io zic că e meseriaş că l-o minţit pe popa în faţa sfântului altar.

Anu’ ăsta am nimerit lângă o tanti de 60 de ani care aşa de bine mirosea a brânză că numa la sex m-am gândit toată slujba. Şi zice popa în faţa altarului măi, copii, tu, Cel-care-pupă-candelabre, şi tu, Greucene, vreau să vă rog să rămâneţi după sfânta slujbă, că noi facem o masă câmpenească între noi, între peizani, şi musai vreau să vă hrănesc! Bine, părinte, sare Greuceanu cu vorba, rămânem dacă ne rugaţi, vai de mine, cum nu. 3 minute mai târziu se termină slujba, ne lom paştile. Mestecând încă pită cu vin, Greuceanu mă înşfacă de areapă şi mă târâie cu forţa afară din casa Domnului: AMU MEREM ACASĂ!!!! DA’ AMU!!! Bă, zic, eşti mucegăit la minte, i-ai zis lu popa că rămânem! Iară minţi feţe bisericeşti? Bă, zice. Io 7 săptămâni am ţinut post, cu tine, of cors. Tot postul, cu sfinţenie. Acasă am clădit focul, am dezgheţat carnea de grătar, şi pălinca face mărgele în clondir. PĂI TU CREZI CĂ IO RĂMÂN ACILEA SĂ MÂNC ZAMĂ DE CARTOFI ŞI PIREU CU MURĂTURI? CE DAC-AM MINŢIT, TU CREZI CĂ MIE IMI E OK CĂ TOT MINT LA POPA? Hai acasă, să mâncăm carne prăjită. Hai, lasă prostiile.

PS: tre’ sa-mi fac timp sa scriu de weekendu’ asta de-o trecut. Deci musai.