Gafe

Toate gafele Veoricăi Dăncilă în vizita din Emiratele Arabe Unite

Cu ajutorul unui expert în citirea buzelor, am examinat filmuleţul fără sonor postat de administraţia guvernamentală pe contul său oficial de YouTube. Aşadar, vă prezint aici stenograma discuţiilor dintre doamna Veorica Dăncilă şi vice-preşedintele Emiratelor Arabe Unite, domnul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, cu care sper sincer să nu intrăm în război după vizita de prietenie la aproape-cel-mai-înalt-nivel.

  1. Ajunsă la palat în jurul orei locale 12, doamna Veorica Dăncilă a întrebat direct dacă trebuie să se descalțe la intrare.
  2. Din neatenţie, s-a împiedicat de covorul din păr de cămilă din sala de conferințe și apoi a zis în gura mare “sper să nu mă biciuiască pentru asta, mhehehe…!”
  3. I-a spus vice-preşedintelui UAE, în semn de salut, “Hristos să binecuvânteze minunatul dvs. popor!”, apoi i-a oferit o icoană de la sfânta mănăstire Prislop.
  4. A întrebat de ce nu sunt prezente şi nevestele vice-preşedintelui, mai ales soția aia care-i și verișoară cu el, că vrea să-i ofere niște rețete tradiţionale de porc pentru perioada Ramadanului.
  5. A întrebat dacă femeile alea îmbrăcate în negru țin doliu după cineva. Nu? Atunci ce sunt, Ninja?
  6. L-a rugat pe Mohammed bin Rashid Al Maktoum să o-nvețe să danseze din buric și a dat ochii peste cap când acesta i-a spus că nu are cum, că bărbaţii arabi nu dansează aşa. ”Adică nu vrei!!!”, a pufnit ea.
  7. Când Mohammed și-a exprimat regretul pentru referendumul eșuat, Viorica a spus “nu mai pot, dom’le, cu Uniunea  asta Europeană, ce urmează acum, să ne pună să recunoaștem căsătoria dintre om și cămilă???”
  8. Când i s-a făcut foame, a cerut o fasole cu costiţă.
  9. Mohammed a zâmbit galant când Veorica i-a spus că şi-ar dori să facem mai mult business împreună, “în primul rând pentru că la noi în ţară nu apar caricaturi cu Profetul în presă! Pentru că noi controlăm toată presa!”
  10. În cinstea vizitei, doamna Dăncilă l-a informat că uzina de la Mioveni va scoate o ediţie specială Dacia Camel, cu volan de piele, fără filtru.
  11. Mai târziu, vice-preşedintelui a început să-i tremure o sprânceană când Veorica l-a rugat să nu mai tot omoare şi să biciuiască oameni.
  12. Delegaţia noastră l-a informat pe vice-preşedinte că ne dorim un parteneriat strategic cu EAU, o ţară prioritară pentru România, alături de Venezuela, Belarus şi Coreea de Nord.
  13. La final, Veorica i-a mulţumit sincer că nu au aruncat-o în aer şi că se bucură enorm că arabii nu umblă peste tot cu centura de explozibil, aşa cum zice lumea.

Puteţi face şi voi citire de buze din acest filmuleţ document mut, dacă nu credeţi.

7 lovituri, dă-i și tu!

Domn, domn, să procreăm

O vecină de la blocul gropăresc din Sibiu, pe numele ei Piroșco din Rășinari, s-o mutat în alt bloc. Unde avea o vecină – țineți-vă bine de scaun, apoi mulțumiți-i lui Carl Djerassi și mai băgați o partidă de sexuleț deseară, pentru sufletul lui – mamă a 11 copii.

11 copii, frate! Păi nu vreți să știți ce era-n casa aia; plus că nu era casă, ci apartament cu trei camere, noroc că nu erau nici măcar decomandate. (more…)

13 lovituri, dă-i și tu!

Cum se pupă mâna la femei şi domnisoare

(imediat vă scriu şi despre weekendul blogăresc la Cabana-mai-cu-Moţilor; deci imediat, da?)

Prietenul Uţu – nu, nu cel de aici – a fost invitat, acum câţiva ani, la ziua de naştere a unei gagici. În discoteca Sun din Cluj, care pe vremea aceea nu era o cloacă manelistică pentru taximetrişti, aşa cum este acum, ci era un local în care tinerii petreceau clipe de neuitat într-o ambianţă.

Ca orice mascul care se respectă, Uţu a venit la ziua de naştere a gajicii cu încă vreo doi prieteni, pe formula: “bă, ştiu un chef, haideţi cu mine să ne distrăm că e plin de gajici acolo, îi luăm fetei un spray şi gata!” Ştiu formula asta, am aplicat-o şi eu cu succes de patru miliarde de ori.

Discoteca Sun – ticsită, atmosferă incendiară de sâmbătă seara. Aşa că, pentru a ajunge la masa sărbătoritei, cei trei fac un şir indian şi se strecoară printre moderntalk-işti şi c.c.catch-işti.

Când ajung la masa săbătoritei, Uţu îi face semn (nu putea urla, că era gălăgie imensă, din aia cu decibeli): “mai sunt cu doi prieteni, e ok dacă rămân şi ei?”

Gajica dă din cap afirmativ, bucuroasă de oaspeţi tineri şi crocanţi.

Aşa că primul prieten de-al lui Uţu îi pupă mâna sărbătoritei, cu o plecăciune aproape medievală, şi îi oferă cadoul. Gajica roşeşte, wow, spray de la Farmec, exact ce-mi doream.

După el, al doilea prieten de-al lui Uţu îi pupă şi el mâna sărbătoritei, cu o temenea de-a dreptul budistă, şi îi oferă cadoul. Gajica roşeşte, wow, fantastic, alt spray de la Farmec, exact ce-mi doream!

Vine rândul lui Uţu să îi ofere cadoul.

Dar înainte de toate, vrea să pupe fata de La Mulţi Ani.

Pentru că cei doi prieteni de dinainte îi pupaseră mâna fetii, Uţu o prinde de mână şi vrea să-şi lipească – şi el – buzele de dosul palmei ei.

Gajica, care era prietenă cu Uţu, se aştepta însă la un pupic pe obrăjor.

Uţu se înclină viguros în faţă.

Gajica îi întinde obrazul.

Nimeni nu îi pregătise pentru ce avea să urmeze.

Uţu îi fute gajicii un cap viguros în gură, de ziua ei, de-i sparge arcada! Şi stropi de sânge sar vesel prin atmosfera incendiară.

Dezastru.

Gajica pică înapoi în cur pe canapeaua din club.

În cădere, antrenează câteva sticle de bere şi pahare de suc care se aflau pe masa ei de sărbătorită.

Sticlele de bere şi paharele de suc umezesc şi compromit definitiv nişte freze, toalete şi rochii de domnişoare care stăteau la masă. Se storc sutiene, se întind rimeluri pe obraz, gajicile arată ca Alice Cooper.

Gajica fuge repede la baie, şi de acolo la spital.

Fetele murate mai aşteaptă şi ele să se termine melodia, şi pleacă şi ele.

Uţu a mai stat.

Cam 40 de secunde după ce au plecat şi ele, nu mai mult, după care s-a cărat, cu tot cu prietenii lui derutanţi.

Plm.

27 lovituri, dă-i și tu!

Ce o păţit Gropăroiu

Anu ăsta, familia Groparelui nu s-a prea bucurat de multă sănătate; dimpotrivă. Aşa că Groparu s-a trezit cu iluştrii lui părinţi internaţi prin spitale, jale mare, etc.

Şi – când Gropăroiu era mai bolnav, sireacu, şi suferea mai abitir, o veste trăznet ne pică în cap.

Gropăroiu are – sau mai bine zis avea – doi prekini în Jermanica, ambii saşi plecaţi. Mnoa. Nenea Michi, cu care a rămas foarte bun prieten; şi Paul, cu care s-au răcit relaţiile, că ochii de sas care nu se văd se uită.

Ei.

Şi Nenea Michi, prietenul ăla mai bun, dă ortu popii, săracu!

Şi neamţu’ de cumnatu-meu, care nu ştia că socru-so e bolnăvior, că-i ferim de veştile rele, sună repede din Jermanica să-i deie vestea cea mare:
– Tati, zice, a murit un prekin la tine!
– Ha? zice Gropăroiu. La mine???
– Da, tati! zice cumnatu-meu, că lui îi place să fie el cel care dă veştile importante din viaţă.

Şi aici mintea lui de neamţ a făcut o confuzie între saşi. Şi în loc să zică că o murit Nenea Michi, zice:
– O murit Paul, tati!
– Paul? zice tata. Mnoa, asta e, nu am mai vorbit cu el din ’92. Asta e, ginerică, aşa e viaţa! Învaţă de la mine, că ui: azi eşti, mâine nu eşti! Bucuraţi-vă de viaţă! şi continuă cu o prelegere despre bucuria de a trăi de vreo 40 de minute pe banii lu’ cumnatu-meu, şi-l lasă să scape numa când vine Gropăroaia cu pumnu’ de medicamente.

Trece o oră, tata mere să se culce. Sună telefonu iar:

– Mamica, zice cumnatu’, din nou grăbit să dea el veştile importante, murit Nenea Michi la tati!
– What? zice Gropăroaia? Şi Michi, şi Paul?
– Nu, zice cumnatu. Murit Nenea Michi, nu Paul, cum spus eu! Eu încurcat la ei, mami. Michi murit, nu Paul! Tu spus la tati că eu încurcat.

Amu, îşi zice Gropăroaia, nu îi pot spune la bărbatu-meu că i-o murit prekinu lui ăla bun!

– Ginerică, îi zice lu’ cumnatu, fii atent: lăsăm aşa, acuma, să ştie Gropăroiu că o murit Paul, nu Michi, Dumnezău să-l odihnească; că tati e bolnav, şi nu îi pot spune că i-o murit prekinu, că se supără, şi el amu trebe să-şi păstreze forţele să se facă bine! OK?
– Bine, mamica, cum spus tu, mamica!

Şi nu trec 5 minute, că sună iară cumnatu-meu!!!

– Ha? zice Gropăroaia. Tura asta cine o mai murit?
– Nu, mamica, zice cumnatu, nimeni! da’ io m-am tot gândit cu mintea asta a mea nemţească, şi uite ce am descoperit. Tati nu o mai vorbit cu Paul din ’92; ei! Dar dacă Paul se hotărăşte, într-o noapte (că ştii că le cam bea!), să-l sune pe tati pe la 3 dimineaţa? Ha? Cum ar fi să auzi la telefon vocea unuia despre care ştiai că e mort? La 3 dimineaţa? Ha? Cum ar fi? Şi cum îi poţi explica situaţia, îi zici că în Germania sicriele au telefon în ele? Şi că până şi morţii pot vorbi, că or primit minute internaţionale de la Deutsche Telekom???

I-or zis lu Gropăroiu, pân’ la urmă.

9 lovituri, dă-i și tu!

Despre YM

YM, carevasazica Yahoo Messenger.

Groparu: deci
Groparu: stii faza aia
Groparu: cu unu care discuta cu una si ii scrie
Groparu: in loc de “misto”
Groparu: ii scrie
Groparu: “muisto”?
Groparu: 🙂
Groparu: o stii?
greuceanu_original: 😀
Groparu: azi
Groparu: in loc sa ii scriu la una
Groparu: “salut!”
Groparu: ghici ce i-am scris
Groparu:  😐
Groparu: “slut!”
Groparu: 😐

22 lovituri, dă-i și tu!

Trei gafe cu Uţu – partea întâi

Sor-mea pe mine m-o învăţat numai lucruri utile: să nu fac pipi pe colac, să nu îmi mai mănânc mucii şi să fii activ la oră când vine un prof nou; aşa îţi faci capital de imagine şi îţi creşti brendu’, şi când se lasă cu sex la oră, tu mai scapi.

Aşa că la geografie, la prima oră din liceu, am rădicat mânurile sus, silitor. Profu’ – un meseriaş (fusese votat cel mai cool profesor din liceu), un tip mega fain. Şi după ce răspund la tot felul de întrebări care mai de care mai, pune profu’ întrebarea cheie:

– Cine îmi poate spune la ce mai serveşte atmosfera, în afară de faptul că ne dă oxigen pe care elevii şi vacile îl respiră?

Io rădic mâna, of cors, singuru’ din clasă; deci vă daţi sama ce clasă de meseriaşi aveam, că nimeni nu s-o ostenit să se gândească.

Uţu, de colo: bă, zice, zi şi mie, să răspund şi io!

Io dau să-i răspund, da’ dintr-o dată numa’ ce mi-o apărut drăcuşoru’ pe umăr, şi mi-o zis: comite-o! Şi îngeraşu’ meu, care şi el era uşor iritat că l-am trezit dintr-un vis erotic cu Patricia, tocilara clasei, mi-o zis şi el: da, bă, comite-o! Aşa că m-am uitat cât am putut de sincer la ochii de clasa a noua ai lui Uţu, şi i-am zis: bă, vacă! păi aeru’ filtrează razele (am cumpănit un pic, da’ pornirea era irezistibilă) ULTRAVIOLATE! Că dacă pică nefiltrate pe pământ, murim cu toţii, sau venim la şcoală cu costum de cosmonaut astronautist.

Uţu ridică pioniereşte mânuţa spre cer, şi începe să bată cu două deşte atmosfera cu razele ultraviolate filtrate de aer. Profu îl vede, şi zice: da, mă, zi. La ce mai e bună atmosfera?

– Atmosfera mai e bună fincă ne filtrează razele ultraviolate!!!!!!
– Ha? zice profu. Ce şi de care raze?
– Ultra… violate, zice Uţu. Urmează o tăcere ca de sicriu tapisat, Uţu scormoneşte cu neuronu prin cotloane, se prinde într-un final de calambur, şi zice: ultraviolete. Razele ultraviolete, asta e.

Cel mai trist e că nu o râs nimeni în afară de mine şi de profu, da’ Uţu nu s-o supărat pe mine, o zis că o fost funny, futu-mi norocu’ el mie, că mă prinde el.

13 lovituri, dă-i și tu!

Trei gafe cu Uţu – partea a doua

Ora de Literatura Universală, cu diriga. Clasa a 12-a.

Io am vrut musai să rămân şi corijent şi să am şi nota scăzută la purtare în ultimul semestru din clasa a 12-a, ca să am ce povesti nepoţilor; şi fincă limbile (hehe) şi Literatura Universală erau singurele materii la care făceam legea, am ales Literatura Universală – am dat extemporalul gol de două ori la rând, jbeng! 10 pe primul semestru, 4 pe al doilea, media generală 7, pa şi la revedere, plus nouă la purtare din cauza apsenţelor.

Dar această postare nu este despe Gro’, ci despre Uţu, care nu avea 10 pe primul semestru la Literatură Universală, ci un 5 transpirat. Şi căruia îi zice diriga: buey, nemernice. Buey, da’ eşti varză! Deci mega varză. Ora viitoare îţi dau extemporal din Cehov, Livada cu vişini. Ian fă matale bine de citeşte cartea şi ora viitoare să scrii şi laptele pe care l-o supt Anton de la mă-sa.

Uţu nu putea citi altceva decât meniurile de la bar. Dar şi-a făcut fiţuici la greu, şi-a făcut manualul ferfeniţă, s-a blindat de surse de inspiraţie, şi la extemporal a făcut o figură frumoasă, a scris patru pagini numai despre carte, personaje, conflictul emoţional dintre noua burghezie şi vechea nobilime in contextul ante-post-colonial rusesc.

Şi diriga, aproape happy, îi ia lucrarea, Uţu fuge afară la o ţigare în budă, extenuat de atâta 99% inspiraţie şi 1% transpiraţie. Până când o colegă dă buzna la budă la băieţi, şi urlă “Uţuleeeee, repede – da’ repede! – la diriga, că e bai mare cu lucrarea ta!” Kisda mâne-sa, se oftică Uţu, i-am scris tot ce vroia, asta are ceva cu mine!

– Da, doamna dirigintă, zice Uţu, am venit, ce s-a întâmplat?
– Nimic, zice diriga, ai 3 în lucrare.
– 3????
– Da, trei, fincă eşti nesimţit.
– Nu sunt, doamna tovarăşă, jur, sunt chiar un ficior cumsecade, şi îl iubesc pe Cehov.
– Taci, mă loază, din ce operă de-a lu’ Cehov ai dat tu extemporal? Ha? Ia zi! Cum o cheamă pe carte???
– Păi cum s-o cheme, “Livada de vişini”.
– Şi atunci de ce parastasu’ lu’ bunu’ mi-ai scris “Livada de cireşi”??? Di ce, mă? Hai, sincer, di cie???

Citiţi comentariile la postarea anterioară, aia cu gafa a treia, că io, unu, m-am distrat de-am murit de râs.

10 lovituri, dă-i și tu!