Sper c-ați Paște Fericit în 2018!

În seara de dinainte de Înviere am tras o ”mâță” în fața blocului de la socri cu copiii şi cu Gropărelu’ de-am rupt condurii, ca Gică Hagi care dansează la nunta lui Maradona, Diego Armando.

Groparu şi pruncii, deci.

A fost ca-n copilărie: cu zbierete neîncetate şi stridente de ”dă, bă, pase!!!”, cu scheme și braziliene și orgolii și jurăminte că în viaţa  mea nu  mai joc cu tine, bă, că tu nu pasezi, și ofuscări și faulturi și proteste și reguli reinventate și adaptate după cum voia cel care adusese mingea – care era şi căpitanul, fireşte.

Cu strigăte ”mașina!!!” de fiecare dată când trecea careva, moment în care gașca de despărțea în două, ca apele în fața lui Moise, pentru a relua jocul și mai înfocat după aceea.

Cu Groparu, care avea mai mulți ani decât toți pruncii la un loc, fugind ca-n copilărie, cred că murea ortopedul meu dacă mă vedea, Gropare, ce naiba, o să-ți rupi gâtul și nu te va plânge nimeni, şi nici n-ai vrut asigurare de viață.

Și cu toate babele din cartier făcându-și cruce pe ascuns când mă vedeau, și una o mai și stuchit în direcția mea și parcă am auzit c-o zis ceva cu Belzebut și dat în mintea copiilor, Doamne iartă-mă, şi am scos limba la ea şi o zis că las’ că mă zice ea lu’ mama.

Și, tot ca-n copilărie, echipa Groparului a luat bătaie.

Cu 4-0.

Am mai fi stat să ne luăm revanșa, dar ne-a chemat mama lu’ fiu-meu sus, că era târziu.

4 lovituri, dă-i și tu!