Au grijă de noi de când suntem de dimensiunea unui buric. Ne hrănesc, ne apără de microbi şi sar ca leoaicele dacă li se pare că ne este pusă în pericol integritatea sau viaţa. Se luptă pentru custodie ca spartanii sau îndură ani în şir bătăi numai ca să ne vadă mari.

Ne iau de soţi şi ne gătesc sănătos, ne spală, ne dezmiardă, iar uneori, chiar dacă le doare capul, fac sexuleţ cu noi. Sunt înţelegătoare dacă nu le descoperim în primii 6-7 ani clitorisul, şi ne refuză delicat atunci când le îmbiem să-şi aducă o prietenă în scutecele voastre (cititirii de la MISA sunt rugaţi să-mi trimită e-mail dacă au exemple concrete că nu-i aşa).

Ne zâmbesc atunci când ne este viaţa înnorată, ne apără de soare cu creme cu factori de protecţie 30 când merem la mare cu ele, sunt iertătoare, diafane şi delicate, şi ne spun “te iubesc, mă prostule!” într-un fel care îţi ridică părul. Da, da, părul ăla de acolo.

Rabdă cu stoicism discursuri de-ale noastre despre fotbal, maşini, pescuit, vinuri, avioane, tancuri, al doilea război mondial, Diesel versus benzinar. Ne ridică atunci când suntem jos, ne îmbărbătează şi ne dau putere să luptăm şi a doua zi.

Dacă suntem  bolnavi sau mahmuri, ne îngrijesc. Şi nu precupeţesc nici un efort pentru a ne asigura o viaţă lungă, cât mai lungă alături de ele.

Pentru că o viaţă lungă alături de ele înseamnă mult mai multe prilejuri, pentru ele, de a ne cicăli cu pasiune – aşa cum numai ele ştiu.