Pas.

Aşa că m-am dus la agenţia de turism care m-o trimis în Tenerife în rate, şi le-am achitat vro 1700 lei. Acest lucru m-a deprimat teribil.

Ca să mă mai înveselesc, am zis să mă duc în Pab să-l bat pe Zoso (se ştie doar că Zoso e un laş şi-un fricos care şi le ia în freză oriunde merge, că aşa or zis mai mulţi domni cu bun simţ comentatori la el pe blog, că d-aia o şi plecat din Bucureşti şi din Oradea; plus că nu face aşa de mulţi bani din blog pe cât se laudă, că mai nou o trebuit să se angajeze la Kaufland paznic de noapte, că nu mai făcea faţă cu ratele) şi să văd dacă-l fac pe Arhi să dea o bere ieftină, să-şi ude Fordul lui secăn hen; sau să dau de Piticu, că trebe să-mi dea 5 lei de la Timişoara. Dar, spre nenorocirea mea, tustrei încălzeau cu fundurile lor alte scaune din Cluj (Piticu chiar are fund mişto, zic). Plus că Crivăţ, catalizatorul ăstora la TIFF, mi-o zis că luase o ciupercă de pe ceva colac de budă, şi zăcea acasă cu febră, transpirînd ca după un act sexual.

Ca să mai salvez seara, l-am căutat pe Warsongu, aflat în recital extraordinar la Cluj, tot în Pab. Normal că bucuria de a-l întâlni a fost exclusiv de partea mea (el deja se cunoştea pe el, deci nu mai avea de ce să se bucure). Şi mi-o făcut cinste cu un bilet la ei la concert, şi ca să marcheze evenimentul mi-o pus o ştampilă pe antebraţul meu lucrat cu “Gramaj înainte de coacere” – probabil furată de la vro brutărie, sau de-a dreptul de la Birkenau.

Ce doresc să zic, amu fără băşcălie: Waru’ cântă demenţial. Şi el şi formaţia aia a lui. Am asistat la un concert excelent, şi când zic asta nu mănânc rahat fincă mi-o fost drag omul din prima. Spre surprinderea mea, care sunt învăţat cu ardelenii care numai la final de concert încep să-şi dea drumul, că aşa-s ei, mai ţuşti în tufiş, oamenii de-acolo chiar s-au destrăbălat pe muzica lor, şi asta mi s-o părut cool.

Altă chestie pe care am păţit-o la concert: printre bunesele de pe-acolo (am văzut nişte exemplare chiar reuşite, cum nu am văzut nici la herghelia de la Mangalia!) văd o gajicuţă pe gustul meu. Ha! Îmi zic. Şi nu am de lucru, şi îi fac cu ochiu; după care îi trag un zâmbet de-ăla de ştrengar, care mă prinde bine, că l-am tot studiat io în oglindă, mare pişicher.

Şi gajica vine înspre mine!

Io-mi zic: pun pariu că asta e vro fană, genul de gajică care mă şi duce acasă la ea din prima! Că io am mai avut o dată în viaţă un asemenea succes fulminant cu o gajică, pe când aveam 17 ani, şi nu eram încă blogger. Şi când să dau mâna cu ea, să-i spun “servus, sunt Groparu!”, numa’ ce mă ia de copită şi mă scutură:

- Hai odată, că te caut de 10 minute p-acilea! Am plecat de o juma de oră şi deja eşti la a cincea bere! Iar ai uitat să-ţi laşi telefonul pe vibraţii, şi io te sun ca o disperată! Bagă-ţi odată minţile-n cap, că de-amu eşti bărbat însurat! Hai acasă, că e târziu şi mi-e foame şi-s obosită şi mă doare capul!

2. Dacă mai aveaţi speranţe că veţi trăi până la 200 de ani  (fincă aşa aţi văzut voi pe national geographic sau aţi citit că a descoperit o echipă de cercetători britanici), mai gândiţi-vă: mai mult ca sigur că e ţapă! În primul rând fincă oamenii se nasc cu tot mai puţini neuroni, ori dacă oricum pierdem pe la 50.000/zi s-ar putea ca unii dintre noi să rămână fără sinapse pe la ziua a treia; în al doilea rând fincă am auzit că Boc s-ar putea să candideze la preşedinţie în 2014; şi în al treilea rând fincă s-a relansat eBucătăria, copilul cu trei taţi (în ordine alfabetică a numelor de pe tricouri: Adi-Hadean-care-te-face-Barosan, Andrei-care-te-face-rotofei-Crivăţ şi Bogdan-care-ţi-bagă-n-burdihan-Beşliu), deci şansele să muriţi ghiftuiţi şi fericiţi au crescut exponenţial. Sincer – nu ştiu cine va mai beneficia de pensiile astea la 65 de ani! Că asta se urmăreşte să devenim, o ţară de e-bucătari.

3. Mă rugase… ăăă… ăsta micu cu ochelari, mă, cum îl cheamă… nu Ponta, mă, Ponta o fost la punctul 1! Julică, mă, aşa, Julică m-o rugat să dau la ceva link, când va scrie: de ce nu se fac şi la noi filme de groază. Păi e simplu, mă Julică: la noi nu se fac filme de groază fincă avem noi transportul în comun, politicienii şi jurnaliştii pe care-i avem, mă, d-aia. D-aia!