Şi-am fost şi naşi de botez

Foto: Liane Metzler, Unsplash Şi-am fost şi naşi de botez! A doua oară în existenţa noastră pe acest pământ, aliluia, aliluia. Şi nu s-or crepat perdelele-n templu când am intrat în biserică; nici n-o fiert apa-n cristelniţă, deci posibil ca şi bunul Dumnezeu să fi fost preocupat cu alte treburi, poate-o fi fost la pescuit, că şi-aşa o fost dezlegare la peşte duminica asta. No; şi toate or fost bune şi frumoase, că ne-am întâlnit cu familiile hinilor, şi pe ăia care erau din Dej i-am confundat cu ăia din Reşiţa, şi pe ăia din Reşiţa cu ăia din Cluj; şi nici eu cu nievasta nu mai ştiam de unde veneam şi ce suntem, de fapt, dar ca să-i liniştim ne-am pupat cu toată lumea.…continue reading →

Blogger de succes, cerșetor de aeroport

- Astăzi vom merge la magazin, dar va fi o zi mai specială: NU-ȚI VOM CUMPĂRA NIMIC. O-nceput 2018 și una din rezoluțiile de care nu am de gând să mă țin anul ăsta este să nu mai arunc cu banii în stânga și-n dreapta (știți cum e: banii se fac greu și se pierd ușor). Și, pentru că nu-s bolund să reduc din beri și petreceri, m-am hotărât ca anul ăsta să-ncerc să-mi răsfăț mai puțin copilul, pe principiul ”un băiat am, ce rost are să cheltui cu el?”. Nu de alta; dar are camera full de jucării cu care nici nu se joacă, nici nu mă lasă să le vând pe e-bay, pe cenți prețioși.…continue reading →

O poveste de Crăciun

- Domnu' Groparu? - Ăăă... da? - Haideți de urgență, băiatul dvs. a leșinat la școală. - CEEEE??? Fix - da' fix! - ce nu-ți dorești să auzi în perioada asta în care singura ta preocupare este să fugi într-un loc în care să scapi de colindele care urlă-n difuzoare încă din luna septembrie. Mai faimoși decât Donald Trump. Mult, mult mai faimoși decât Donald Trump!continue reading →

Bogăția e un lucru relativ

Povesteam cu fiu-meu în pat, înainte de nani. Deci lu' Gropărelu' cel mai mult și mai mult pe lumea asta îi place să alerge. Liber ca Relu Fenechiu. Fără să-i zică nimeni ce și cum, să se ia și să tot fugă până se face roșu nuanța Coca-Cola și gâfâie ca o locomotivă; și apoi tot să mai fugă încă o tură. Părinți înțelepți, ne-am gândit să-i valorificăm talentul și să scăpăm de sărăcie ducându-l la atletism, că n-ai cum ști ce alergător Gropărelu' Simon Halep zace-n el; dar pesemne că i-a picat greu la burtică vreuna din cele 843 de cornuri cu ciocolată de săptămâna aia, că a fost tot îmbufnat, miorlăit și ciufut la prima ședință; într-un cuvânt - nu i-a plăcut nici măcar deloc. Perseverenți și cu gânduri de pensie anticipată obsesiv în minte, ne hotărâm să-l facem să vadă atletismul cu ochi mai buni; și-l iau deoparte și mă confesez: - Tati, când eram în clasa a V-a făceam atletism; și aveam acasă și un hamster, și un acvariu plin-plin cu pești. - Uau! zice ficiorul. Ce tare! - Da. Și am luat un 4 la matematică... că mie nu mi-o plăcut niciodată matematica; și din cauza la 4 ăla, bunică-ta m-o pus să dau la altcineva și hamsterul, și acvariul plin-plin cu pești. Plin-plin cu pești care făceau sex ca turbații! (poză șparlită de pe site-ul prietenilor de la Nevertebrate.ro)continue reading →

În ochii mamelor suntem mereu copii

- Ai grijă pe drum, că e seară! Și o trecut tractorul și o făcut șanțuri cu roțile și e noroi. - Mamă! Am trei ficiori, cel mai mare are 28 de ani și e-nsurat și are doi prunci. Le-am făcut la tustrei casă în sat, casă mare, cu prispă;…continue reading →

Mâini finuțe, de soție și de zidar

Ca să mă răsplătească pentru săptămâna trecută petrecută peste mări și țări cu neamurile mele, nievasta m-o răsplătit cu o surpriză binemeritată: ni i-o adus acasă atât pe cumnatul din Italia, cât și - firește - pe mămica soacră. Să stea cu noi tot o săptămână. Și să fim chit. Mai puțin în weekend, când mergem de-a dreptul la ei acasă. Iar aceasta este poziția mea când soacra este la noi În fine: cum era de așteptat, când am venit azi acasă de la serviciu, deja Gropărelu' făcuse toată ziua armată cu cumnatu' și soacra, care erau pur și simplu epuizați după o zi întreagă de alergat după el; ca după un marș forțat de 48 de ore prin deșert;…continue reading →

Nepoței perverși și bunici nebuni

Pe cât au fost de duri și stricți cu tine, pe atât sunt de îngăduitori cu nepoții: bunicii. Părinții tăi, bă, că poate ești norocos și-i mai ai. Cu care copilul tău face ce vrea, că îi lucrează pe degete ca un prestidigitator Cristian Gog. Părinții mei, de exemplu, îl vor găti pe acest câine în curând, pentru că fiu-meu e curios ce gust are tocănița de cuțucontinue reading →

Șmecherie

- ...și NU UITA: când și dacă vrei să te uiți la desene animate la televizor, LE CERI VOIE BUNICILOR!!! Ai înțeles? - Da. - Ce ai înțeles? - Când vreau să mă uit la desene animate... - UNDE??? - La televizor! - Așa... ce faci? - ...le cer voie…continue reading →