copii

Sper c-ați Paște Fericit în 2018!

În seara de dinainte de Înviere am tras o ”mâță” în fața blocului de la socri cu copiii şi cu Gropărelu’ de-am rupt condurii, ca Gică Hagi care dansează la nunta lui Maradona, Diego Armando.

Groparu şi pruncii, deci.

A fost ca-n copilărie: cu zbierete neîncetate şi stridente de ”dă, bă, pase!!!”, cu scheme și braziliene și orgolii și jurăminte că în viaţa  mea nu  mai joc cu tine, bă, că tu nu pasezi, și ofuscări și faulturi și proteste și reguli reinventate și adaptate după cum voia cel care adusese mingea – care era şi căpitanul, fireşte.

Cu strigăte ”mașina!!!” de fiecare dată când trecea careva, moment în care gașca de despărțea în două, ca apele în fața lui Moise, pentru a relua jocul și mai înfocat după aceea.

Cu Groparu, care avea mai mulți ani decât toți pruncii la un loc, fugind ca-n copilărie, cred că murea ortopedul meu dacă mă vedea, Gropare, ce naiba, o să-ți rupi gâtul și nu te va plânge nimeni, şi nici n-ai vrut asigurare de viață.

Și cu toate babele din cartier făcându-și cruce pe ascuns când mă vedeau, și una o mai și stuchit în direcția mea și parcă am auzit c-o zis ceva cu Belzebut și dat în mintea copiilor, Doamne iartă-mă, şi am scos limba la ea şi o zis că las’ că mă zice ea lu’ mama.

Și, tot ca-n copilărie, echipa Groparului a luat bătaie.

Cu 4-0.

Am mai fi stat să ne luăm revanșa, dar ne-a chemat mama lu’ fiu-meu sus, că era târziu.

4 lovituri, dă-i și tu!

Ce se-ntâmplă cu copiii din ziua de astăzi?

Tocmai îmi lăsasem copilul la facultatea lui, mă îndreptam în pasul ștrengarului, (plin de voioșie – sau nu), către ferma corporatistă. Nu e pe alese, avem rate, da?

În drum spre serviciu, dau de o herghelie de vreo 20 de juvenili liceeni. Mergeau către liceul din vecinătate în pluton compact. Cu entuziasmul unui transport de berbecuți duși la abatorizare într-un centru de procesare autorizat dintr-o țară arabă unde este înnăbușitor de cald.

În fața lor, se lăbărțează un adevărat El Dorado: un metru pătrat de baltă înghețată. Băi, un metru întreg pătrat!

Ca apele în fața lui Moise fugărit de faraon, grupul compact se dă de o parte și de alta a bălții, pradă gândurilor negre care-i bântuiau (bănuiesc, după atitudinea lor, că prima oră aveau franceză).

În urma lor, Groparu își ia avânt ca Usain Bolt și se dă pe gheață ca-n copilărie. Geronimoooooo!

Cred c-o și chicotit un pic, destul de sonor.

Elevii se întorc și se uită la Groparu ca la un dubios ce e el.

Groparu le evită cu iscusință privirile. Își aranjează rucsacul pe spate și merge mai departe.

Ca și când nimic, dar absolut nimic nu s-ar fi întâmplat.

13 lovituri, dă-i și tu!

Când știi că i-ai crescut cum trebuie

O prietenă are doi ficiori. Faini ficiorii! Faini de tăt și și nebuni, că nici ea nu-i tătă, și apăi i-o crescut după chipul și asemănarea ei, ca o dumnezeiță.

Vine ziua de naștere a celui mai mic, care este și cel mai sensibil. Ea și ficiorul mai mare, aflat în cârdășie cu ea, îl necăjesc constant cu:
– Băi, erai chiar drăguț când te-am înfiat! Da’ chiar drăguț.

Hahaha, hihihi… ăsta micu’ tace și rabdă și coace răzbunarea ardelenească.

Apoi vine ziua de naștere a ei, a mamei. Copilul îi scrie pe Facebook, în gura mare, să vadă tot tribul lui Zuckerberg:
– La Mulți Ani, mami! …îmbătrânești!

Mno… La Mulți Ani, tu Irina, că mândri ficiori ai crescut!

O lovitură, dă-i și tu!

Vinerea nu mai este voie cu jucării la școală

– Tati, nu mai avem voie cu jucărie la școală!

Insert sad face, universul copilăriei s-a prăbușit cu zgomot de găleată de tablă pe scările vieții.

În fiecare vineri, pruncii aveau voie să-și aducă o jucărie la școală. Și-o prezentau, se mai jucau cu ele în pauză, și le mai comparau, ce mai! Era ziua lor de Hawaiian Shirt Friday.

Și amu, gata!

– Da’ de ce nu mai e voie, măi ficior? întreb eu.
– Păi se tot jucau copiii cu ele în oră… și doamna învățătoare o zis că, decât să le mai aducă și să nu fie atenți la oră, mai bine să le lase acasă.

Moment în care se bagă nievasta, că ne cunosc mămicile noastre mai bine decât însuși îngerașul păzitor:
– Da’ auzi… eu știu că și tu te jucai cu Optimus Prime în timpul orei!
– Așa este, zice Gropărelu’; dar eu nu mă pot abține.

4 lovituri, dă-i și tu!

Am nevoie de un sfat pentru familia mea

Eram in baie, tocmai alergasem 400 m prin parc (mă iertați, am uitat să postez pe FB) și eram obosit după 4 flotări.

Făceam niște baie și citeam ceva carte de-a lui Dan Alexe, mica mea plăcere vinovată.

În fine.

Aud, de la distanță, cum nievasta îl roagă pe Gropărelu’ să nu facă nu știu ce.

Gropărelu’ râde malefic și, după toate semnele, face fix treaba aia. (more…)

19 lovituri, dă-i și tu!

Cred că cresc un șarpe de politician la sân

Cuvintele astea nici un tătic nu vrea să le audă de la nievastă-sa!

– Tati, trebuie să ai o discuție cu fiu-tău!
– Da’ ce-o făcut?
– Păi să-ți spună el!

Doamne, dă să nu aflu că și-o făcut cont de Facebook și o dat Like paginii Coaliția pentru Familia! Doamne, numa’ asta nu, asta n-aș putea-o suporta.
– Măi ficior… da’ ce-ai făcut?
– Nimic… bâiguie el.
– E, nimic! se bagă nievasta. Păi Mirena de la afterschool avea gumă de mestecat în geacă…
– Așa… zic.
– …și Yannys de la afterschool o mers cu toți băieții în vestiar, i-o luat guma de la fată din buzunar, le-o dat la toți, ca să nu fie singurul vinovat, apoi o pus pachetul înapoi!
– Da’ eu n-am mâncat guma! sare Gropărelu’. (more…)

7 lovituri, dă-i și tu!

Exudat faringian

Un lucru au în comun absolut toți părinții de copii: toți, dar absolut toți părinții de copii cred despre absolut toți ceilalți părinți de copii că sunt nebuni. Da?

Adică v-aș putea scrie romane despre cât de nebuni sunt toți ceilalți părinți de copii pe care-i știu – dar nu o voi face, pentru că nu sunt așa de bun prieten cu toți părinții de copii încât să le pot terfeli imaginea personală pe blog.

Așa că nu o voi face.

O să vă zic, în schimb, despre aventurile urbane ale unui prieten, zis Bobiță, a cărui fetiță mai mare s-a trezit, la grădiniță, în mijlocul unei epidemii de scarlatină. Mno, bolile copilăriei și anti-vaxxerii (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!