coada

Nici străinii nu știu sta la coadă în România

Eram la BRD, să-i plătesc rata nievestei.

Doamna Groparu este pe principiul ”mai ai bani în cont? Da? Îmi plătești tu rata, și apoi ne-nțelegem noi?” (ultima nu e întrebare, e poruncă, că așa scriu femeile poruncile, cu semnul exclamării în coadă).

M-am dus. Ce era să fac, m-am dus. Principiul de mai sus se referă numai la ratele ei, care au devenit ale noastre după căsătorie. Ratele mele au rămas, firește, ale mele.

La BRD, în centrul Clujului, sunt două ghișee ca să ia bani de la cei suficient de bogați ca să-și permită o rată. La ele se stă la o singură coadă, apoi te transferi la care ghișeu se deschide.

Dacă trebe, urcăm și scările, ne luptăm cu băștinașii, facem orice (foto de Levi Jones de pe Unsplash )

În ziua aia, unul din ghișee era închis (pauză de masă, trebuie să mănânce și bancherii prânzul din sângele nostru liniștiți, nu? Că asta mănâncă bancherii, sângele nostru și al țării, nu degeaba o zis domnu’ Livake).

Și, în timp ce stăteam așa, perfect integrat în coada de la primul ghișeu, apar două fete BRD-iste care se pun la celălalt ghișeu, ăla liber.

În fața lor se pune un tânăr.

Nu i-a avut nimeni grijă; dar fetele au plecat la un moment dat, și a venit ghișeița care se ocupa de primit bani.

La coadă urma o fată, și apoi eu.

Fata dă semne că ar merge să-și plătească rata, și tânărul îi face semn să se bage.

Urmam eu, conform ordinii rânduite de univers.

Și, când să urmez eu, la ghișeul bancheriței care tocmai venise, sare tânărul.

Îmi mestec oleacă nervii și zic:
– Tinere, coada e în spate.
– AUZI!!! EU LĂSAT LA EA! EU STAT DEJA AICI!!!

Puternic accent arăbesc, limbaj vehement… wtf?
– Tinere! repet, calm. Coada e în spate, nu aici!
– EU LĂSAT DEJA PE DOMNIȘOARA! AGUM RÂNDUL MEU!!!

Oscilam între a pufni în râs sau a mă enerva ardelenește.
– AHA! GRĂBIT LA DINE, FRATE ARAB!!!
Nu i-am zis asta. Am fost tentat, dar am tăcut din gură.
– ÎNDZELEG LA DINE! DREBUIE MULS CĂMILELE, DE GRĂBEȘTI!
Nici asta nu am zis-o. M-am uitat în spate – vreo 7 ghiauri curioși de cum se va rezolva conflictul sau prea preocupați cu telefoanele ca să se mai preocupe de altceva.

Captură OLX: Bând berbeci de la coadă de la BRD!

Îmi înghit nervii, asta e, unele bătălii le pierzi, altele le câștigi… pleacă arabul, îi arunc un
– Mno, DOAMNE-AJUTĂ-ȚI!,
ăsta îmi aruncă o ocheadă ucigașă…

…apoi îi plătesc rata nevestei și îi zic domnișoarei
– Nu vă supărați, nu e OK ce s-a întâmplat. Înțeleg că nu vă puteți certa cu toți nebunii, dar nu e OK să se bage în față.
– Da, apar încurcături, recunoaște duduia.

Îmi iau chitanța și ies. Băi, zic, să vezi că dau de el pe drum! Să vezi că ne lovim nas în nas în centrul orașului!!!

Și – exact cum am suspicionat, dau de el, venea înspre mine, dar fără să mă vadă.

Mă pun drept în fața lui:
– BRIETENE! Nu e OK ce ai făcut acolo.
– AZGULTĂ LA MINE! Eu lăsat fata în față!!!
– Stai așa, zic. Cum te cheamă?
– Aisia, zice el.
– Io-s Groparu. De unde ești?
– Tunisia!
– Aisia din Tunisia! Frumos. Prietene, uite aici: NU TE MAI BĂGA ÎN FAȚĂ!!! STAI LA COADĂ FRUMOS, CA TOT OMUL!!!
– EU ZTAT LA GOADĂ!!! VOI NU ZTAT LA GOADĂ BUN!!!!

Oftez.
– Prietene, știi ce au văzut oamenii ăia acolo?
– ?
– Au văzut un tânăr arab violent. Asta vrei să creadă românii despre tine? Și așa cred tot felul de blăstămății despre voi.

Tăcere.

Apoi îmi pică fisa, în timp ce discutam: din cauza celor două bancherițe venite la ghișeu, tânărul meu prieten Aisia se gândise că noi stăteam la altă coadă. Din motive misterioase. Dar dacă nu stătea nimeni la ghișeul ăla, s-a gândit că e special pentru el, nu?

I-am zis descoperirea mea și a aprobat.
– Mno, de-amu ține minte asta: nu te mai băga în față. Întreabă în jur dacă oamenii stau la coada potrivită și decide apoi unde te pui, dar nu.te.mai.băga.în.față.
– DAR EU AM BROBLEME MARI CU BANCA ASTA! ZTAI DZĂ DZIC!!!

Urma o prelegere despre problemele lui cu transferurile de bani din Tunisia care ajung târziu și nu-și poate plăti taxele de școală la timp etc.
– Nu, că dupa aia trebuie să-ți zic și eu ce probleme am! Vrei asta? Chiar vrei asta?

Am râs amândoi, am dat noroc și ne-am dus fiecare cum ne-a fost destinul, salamaleikum, aleiku salam.

Care salam vă doresc și vouă, La Mulți Aleicu Salam, și Salam Regele vi-l doresc.

8 lovituri, dă-i și tu!

După 45 de ani de comunism, românii tot nu știu să stea la coadă

Dacă este vreun lucru pe care mi l-aş dori pentru ţara asta în 2019, apăi ăla ar fi să învăţăm şi noi ca popor, în sfârşit, cum se stă la o afurisită de coadă.

Regula e atât de simplă: te pui în spatele celui din faţă şi încerci nici să nu-l împungi cu şliţul, nici să nu-i sufli în păr dacă te-ai cinstit cu cârnaţi în prealabil şi, mai ales, să nu te bagi în faţă sub nici o formă.

Nu.Te.Bagi!!!!

Repet: nu te bagi în față! Nici dacă ai asasini saudiţi pe urmele tale. Nici dacă te fixează Arşinel, bălind cu ochii la rinichii tăi.

Nici dacă se deschide o casă nouă!

Așadar: sâmbătă eram la aeroportul din Cluj, trimiteam una bucată cumnat înapoi în Italia. Îl însoţeam cu tot clanul: nievastă, soacră, el plus Gropărel. Şi eu.

În timp ce cumnatul împacheta, îl tot suna disperat un prieten care-l aştepta în aeroport să se grăbească, că e plin de lume şi nu se ştie dacă mai reuşeşte să ajungă la avion.

Asemenea îndemnuri sunt binevenite, dar nu când prietenul te sună de 8 ori (!) şi încă de două ori când eşti deja pe drum. Ştiţi genul ăla de oameni, nu? “Îl sun și-i spun să vină mai repede, că altfel sigur nu se grăbeşte!”

Asta o iritat-o pe una bucată soţie şi una bucată soacră, şi eu nu mi-am mai permis să fiu calm, pentru că sunt obligat să ţin cu ele, că avem sânge comun, prin alianţă.

Şi ajungem în aeroport, unde era nebunie cu locurile de parcare, nebunie şi la cozi, nebunie la Poliţia de Frontieră, nebunie, nebunie peste tot, spiritul sărbătorilor putrezise într-o adevărată nebunie.

Şi după ce ne asigurăm că cumnatul nu mai are cum rata avionul şi ne-am pupat plângând pe urechi, mă iau şi mă pun la coadă la aparat ca să plătesc parcarea.

Coada era mică; din cele două aparate de taxare, mergea numai unul; rămânem două persoane, când apare, seren, pensionarul.
– Ce-i cu ăsta, nu merge? ne întreabă.
– Nu, zice tipul din faţa mea, nu ia banii.

Pensionarul trebuie să verifice cu ochii lui, şi se convinge imediat. Între timp, tipul din faţa mea plăteşte la unicul aparat funcţional şi-şi ia tălpăşiţa.

Moment în care pensionarul se ia şi se bagă, pur şi simplu, în faţa mea şi-şi bagă tichetul în aparatul funcţional, ca și când nimic.

Eram singura persoană de la coadă. Am un metru 85, deci e cam greu să nu mă vezi, și mai devreme și vorbisem cu el, semn că dețin anumite capacități motorii. Cu toate astea, el alesese să mă ignore și să se bage în față.

În secunda aia, eriniile au coborât schimonosite la mine-n cap! Geniile infernale îmi întunecară privirea, mii de Scaraoschi se apucară de dans în faţa mea, iar hipertensiuna bubui la timpane ca capacele alea de oală din orchestre filarmonice.
– Ce faci, dom’ne, te bagi în faţă??? am tunat.
– Păi…
– Cum, dar eu stau aici de fraier? Nu zici nimic și mi te bagi chiar așa?
– Păi… stăteai la distanță, și-am zis că nu stai la coadă…
– Cum nu stau la coadă, dar ce vrei, să ne frecăm unii de alții aici? Nu ți-e rușine?
– Scuze, zice el.
Era prea târziu, deja-l prinsesem.

Tot boscorodindu-l, l-am împins ușurel la o parte, am apăsat Anulare pe tichetul lui, i l-am scos afară și i l-am dat.

Mi-am plătit apoi tacticos parcarea mea fără să-mi tacă gura absolut deloc. Ou și oțet, prieteni. Ou și oțet.

Și-am plecat în plină glorie.

Și apoi mi-a fost nițel rușinică pentru ce am putut să-i zic omului (”din cauza ăstora ca tine merge țara asta prost… nu ne mai facem bine…! dac-aș putea, v-aș împușca pe toți, mă, că nu vă-nvățați minte!” – și alte nazisme de genul).

Dar, în ciuda tuturor învățămintelor buddhiste, chiar m-am simțit mai bine! Mai ales că mi-a trecut repede sentimentul necreștinesc de vinovăție a doua zi. Căci, la Bobotează, plecată să facă rost de apa aia sfințită pentru care ÎPS Teodosie era să-și spargă fildeșii (pe bune, gugăliți faza, că merită!), în fața nevestei la coadă s-au băgat, pe rând, o băbuță, un nene cu handicap, un copil… așa, fără să zică nimic. Dar n-au apucat mai mulți, că odată a-nceput nievasta să le zică câte unele de dulce în sfânta zi, și cu succes instant, că n-a mai avut probleme dupa aia, s-au dat pe brazdă creștinii.

Deci practic, când e vorba de cozi, io și nievasta suntem ca Bonnie și Clyde… sau ca Iancu Jianu și Ionica, dacă vreți. Ionica, nu Ionică, că n-a trecut referendumul. Ce coada-calului!

13 lovituri, dă-i și tu!