Griji cu cine faci sexuleţ!

Deci un prekin de-al meu era captiv într-o relaţie care mergea ca pixu (acum toţi prietenii mei care îmi citesc blogul se vor încrunta, vor înghiţi în sec şi îşi vor spune printre dinţi “îl sparg la măsele pe Groparu! Şi mi-o zis că niciodată nu va pune faza cu boala aia venerică pe blog!”).

Şi, cum-necum, aşa cum şade bine bărbatului, prekinul meu pune de o dârla-dârla cu una. Una care lucra în Cluj (el nu era din Cluj). Şi, cum-necum, îşi îmbârligă prietena de care urma oricum să se despartă că trebuie să plece la Cluj, în delegaţie, în schimb de experienţă.

(bărbaţii sunt foarte laşi când e vorba de despărţire; ca să se despartă, trebuie să bea foarte mult să îşi facă curaj, fincă aşa îi învaţă pe masculi tăticii lor, că dacă nu eşti beat şi încerci să îi dai păpucii şi ea începe să plângă tu de înmoi, te răzgândeşti şi continui relaţia aia de-a pixu; “uite-te la mine, fiule!” ne zic taţii noştri! “uite-te la mine! şi acuma îmi pare rău că nu am băut mai mult în tinereţe, ca să scap de maică-ta cum trebe! dar nu am făcut-o… ah, dac-aş mai fi odată tînăr!” – aşa ne zic nouă taţii noştri).

Paragraful de mai sus nu are nici o legătură cu subectul prezentei postări, el are scop pur informativ.

Şi cei doi dedică două nopţi superbe străduindu-se să boţească cearşafurile cât mai temeinic. Şi după două nopţi el pleacă acasă, nerăbdător să se laude la prekini cu o manevră pe care tipa îl învăţase, “şurubul din Insulele Mauritius”.

Nu trec 2 zile, şi apar semnele: da, da, ca şi în postarea anterioară. Nişte buburuze rozalii la început, acolo; apoi roşiatice; apoi vineţiu-maro unele, chiar verzi – altele. Şi prietenul fuge repejor la dermatolog.

Care dermatolog, după ce-l chinuie cu o ţepuşă de 22 cm înroşită în foc şi plumb topit turnat în ureche şi sfârtecat carnea de pe el cu cleşte înroşit în foc şi vreo 9 săptămâni de tratament cu antibiotice mai uşurele, gen penicilină, ridică din umeri: plm! ghinion, ştiinţa modernă nu te poate vindeca:

– Am două veşti, una bună şi una naşpa. Cu care vrei să încep?
– Cu aia bună, spune prekinul, după o scurtă ezitare.
– Ţi-am identificat ce ai: e o boală tropicală, un bacil bacterian veneric specific Insulelor Mauritius, surâde doctorul, incântat de descoperire.
– Şi vestea naşpa?
– Habar n-am de cum să te mai tratez. Asta e.

Final: prietenul meu şi-a dedicat vreo 3 săptămâni documentându-se pe Internet şi comandându-şi nuş ce medicament minune anti-virusul-din-Insulele-Mauritius, pentru care insule se roagă să fie măturate de primul tsunami mai acătării care ori să şteargă naibii virusul din nomenclator, ori să-l împrăştie pe faţa pământului, să-l facă măcar la fel de omniprezent ca hidrogenul – să nu sufere numai el. Şi da, a scăpat. Dar de atunci nu mai sunt io cel mai bun prekin al lui, ci o chestie mică, de cauciuc, cu arome de tăt felul.

Şi da, a primit confirmarea că tipa fusese înaintea lui cu un băştinaş din Insule. Care nuş ce făcea p-acilea, crecă studia, şi crecă medicină – nuş dacă venerică sau nu.

27 lovituri, dă-i și tu!