azil de bătrani

Romania, interrupted

Nişte prieteni au venit din Canada cu mămica uneia dintre ei, prea în etate ca să-şi mai poată purta singură de grijă acolo, peste mări şi ţări. Asta ne aşteaptă pe toţi ai căror părinţi nu beau o sticlă de rachiu/nu pipă un pachet de ţigări pe zi/nu halesc o tablă de slană în 24 h şi, deci, nu se duc în plină glorie, la 55 de ani. Deci mai vreţi să mâncaţi sănătos şi să mai faceţi şi mişcare? (glumesc, da?)

Şi… românii canadieni au căutat pe net şi prin propria congregaţie (fiind membri ai unei biserici) sperând să găsească un azil, ceva, un adăpost de încredere pentru seniori.

Şi, într-un final, l-au găsit.

Şi, acolo, în prima săptămână, în cel mai bine cotat azil de bătrâni din Cluj, azil privat, care costă pe lună mai mult decât salariul mediu pe economie care deja cam bate 500 EUR (cine ar fi crezut acum 5 ani!), ei bine…

…bătrânei doamne i s-au furat hainele aduse din Canada, şi alea lăsate la spălătorie, şi alea lăsate în dulap, şi a rămas numai cu veşmintele de pe ea. Care haine oricum nu erau cine ştie ce.

Atât am avut de zis azi, Doamne-ajută.

16 lovituri, dă-i și tu!

O decizie grea de tot

Vin acasă de la muncă, găsesc uşa numai încuiată, nu şi blocată ca de obicei. Intru, pup muierea, mă dezbrac, mă schimb în hainele de casă. Mă spăl pe copite, mă uit să vad dacă ziua nu s-a lăsat cu coşuri noi pe frunte, îmi refac freza. Mă pun pe canapea în faţa TV-ului.

Muierea îmi aduce pruncu’ la mine.

Încep: îl pişc sănătos de obrăjori, apoi încă o dată. Apoi îl pişc încă o dată de urechiuşe. Pruncul se uită la mine, nedumerit: ce-are tata? Io râd la el, apoi îl mai prind o tură de obraji. Şi încă una. Îl întreb: ţe faţe băiatuuuuuu? şi poc, încă o pişcătură. Apoi îl frec pe cap, îi stric freza – lui îi place asta aşa cum îi plăcea lu’ taică-su să fie scos la careu că o spart geamurile şcolii, în clasa a cincea. Îl mai frec o tură, îl muşc de ureche. O chestie care lui îi displace în mod deosebit – muşcatul de nas – i-o aplic fără milă de trei ori consecutiv. Apoi îl mai pişc o tură de obraji! Şi încă o dată, şi încă o dată. El nu prea vrea, dar eu îi bag în gură biberonul, apoi îl mai muşc o tură cu buzele de obraji şi-l pup zgomotos!

– Mă! Ce tot chinui bebelu’? sare nievasta.
– Nu-l chinui, tu, îl ajut să ia o decizie grea în viitor, zic.
– Ce decizie grea! întreabă muierea.
– Păi să îţi spun. Peste vreo 30 de ani, noi doi vom fi ramoliţi, mai ales eu, că femeile îmbătrânesc mai încet ca masculii, că ele nu beau rachiu. Şi vom fi două beşini bătrâne în pempărşi de oameni mari, şi vom sta în apartamentul ăsta, sau în altul mai mare. Şi Gropărelul va sta în chirie, va fi vai curu’ lui, tânăr lefter, viaţă grea, economia la pământ, Clujul – oraş scump, România va fi în criză, poate va fi şi el însurat şi va avea un Gropăric de-al lui. Şi îl va bate muierea la cap că de ce stau ei în chirie şi cheltuie o groază de bani, că de ce nu ne trimite pe noi la azil, că şi aşa mai avem un pârţ şi ne ducem, şi se mută ei în locul nostru! Şi el va spune că nu-şi poate trimite părinţii la azil, şi ea va spune că asta înseamnă că el n-o iubeşte, şi îl va băga la embargo de sex şi-i va toca nervii aşa cum numai femeile pot. Şi el nu ne va trimite pe noi la azil, da’ nici sexuleţ nu va face! Şi uite aşa va sta băiatul nostru nefericit şi stătut, pradă unei depresii crunte, într-o dilemă fără scăpare.
– Nu înţeleg unde baţi, zice muierea.
– Păi îţi spun io! După atâta pişcat de obraji, dilema lui va fi rezolvată, îi zic.

32 lovituri, dă-i și tu!