ardeleni

Cea mai ardelenească postare

Aceasta este o conversație reală dintre mine și mama:

– Alo? No serus!
– Serus, mamă! No, da’ ce faci?
No-apăi… fac o ciorbă. Tu? Binie ești?
– Apăi binie, no. Ia… la muncă.
Noa fain. Cum e la muncă?
No-apăi… binie, dară, da’ mult de lucru. La voi? Tătie bune?
No-apăi… da, no, ce să zic. Tată-tău iară are tensiunea mare!
– Mno!
– Și am mers să-l vadă doctoru’, no.
No, și?
No-apăi i-o schimbat medicația! I-o dat alte pastile.
No!
– Și… no, io-i tot zic să nu mai mănânce gras! Da’ tu știi cum e el, no… că dacă mâncă o slană, apăi bagă și un ștampăl de pălincă…
No… ca omu’!
– Da, no, da’ nu e bine!
– Mno… apăi știi cum e el, n-ai cum îl mai schimba amu, no
– Așe-i… no, amu, binie-a hi!
– Musai, no! No… mamă, vă țuc, no! Griji de voi.
No, pa, no! Pa…

salata de boeuf

8 lovituri, dă-i și tu!

Ardelenii şi traumele din copilărie

– Gropare! Scoală, că e şapte jumate, şi la 8 merem cu Gropărelu’ să-i facem vaccin! Hai, spală-te, îmbracă-te…
– Tu! Da’ nu mă inerva! Doamne, cât urăsc să mă scoli dimineaţa şi să sari cu gura pe mine din prima!
– Tu, da’ nu am vrut să te supăr, zice nievasta. Ce-i cu tine?
– Tu, zic. No, scuză-mă, am traume, tu, zic. Traume. Rele. De la maică-mea.

Lu’ nievastă-mea atâta i-o trebuit să audă! Că se dă mare psiholoagă, şi şi-o frecat mâinile de bucătărie că avea cazul patologic direct la ea-n aşternut.

Şi şi-o comandat cărţi de psihologie de pe net, că Gropărelul doarme dimineţile până la 1, si ea are vreme sa se cultive. Si ce nu o cumpărat, o împrumutat de la prekinele ei cu psihodrame! Si s-o apucat fata mea să bage, să citească. Stresul post-traumatic, Freud – mama şi copilul şi complexele oedipiene, interpretările viselor, tendinţe homosexuale reprimate, lipsa figurii tatălui, obsessive compulsive disorder, cauzele debilitării psihicului tânăr, iluzii, halucinaţii, flashbackurile disociative, funcţiile afectului, defecatul şi intelectul, simptomatologia traumei. Amintirile. Şi, într-o seară, culcă Gropărelul, toarnă în mine un păhărel de vin, şi începe să mă descoase:

– …şi… mama ta…
– Să nu zici iară de soacră-ta cine ştie ce! o previn io.
– Nuuuu, nu de asta e vorba. Da’… ţii minte… dimineţile voastre cum erau? Cum se desfăşurau?
– Păi io dormeam dimineţile.
– Şi mama ta ce făcea?
– Păi mama… no, mama venea şi mă trezea. În fiecare dimineaţă.
– Şi… ce făcea când te trezea? Făcea ceva anume? Ceva care să te deranjeze? Care să nu îţi placă ţie, cu nici un chip? De care îţi aminteşti cu neplăcere? Ba, dimpotrivă, de care să îţi aminteşti cu oroare? Da?
– Nu vreau să discut despre asta, zic.
– Hai să încercăm, insistă ea. Este important pentru tine.
– …mmnu pot…
– Te rog eu, zice nievasta. Spune-mi.
– Chiar vrei să afli? zic.
– Dap. Vreau. Ce făcea maică-ta în fiecare dimineaţă? Ce te scotea pe tine din minţi? Ce îţi provoca rictus în colţul gurii? Ce te irita? Spune-mi! Ce anume?
– Tu! zic. Tu! Ştii ce făcea în fiecare dimineaţă? Vrei să afli?
– Da! Zi-mi! Spune-mi odată!
– Tu! În fiecare dimineaţă mă grăbea!!!!!

40 lovituri, dă-i și tu!

Ghid de supravieţuire pentru ardeleni

Se zice despre noi, despre ardeleni, că suntem tăntălăi, înceţi la minte, blegi şi leneşi; că ne-am lăsat cotropiţi de unguri şi de saşi şi de cine-a mai vrut; că suntem proşti de-a dreptul, că până să ne prindem care-i poanta ne fură cioara felia de pită chiar de sub nas; ba, mai mult, că am mai fi şi complotat la asasinarea ciobănaşului din Mioriţa (deşi se ştie că el vroia de mai multă vreme să se lase de ciobănit şi să plece la muncă, în Italia).

Aceste cuvinte ne doare pentru că sunt urâte şi păroase ca un picior de femeie bătrână, foarte bătrână.

Noi, ardelenii, polenul din flori, suntem acuzaţi pe nedrept din pură gelozie de nişte inconştienţi născuţi cu un nejustificabil complex de superioritate alimentat pur şi simplu de faptul că ei nu sunt ardeleni. De cele mai multe ori, la auzul unor asemenea acuze ieftine, de plastic chinezesc, ardelenii se închid în ei şi preferă să sufere în tăcere – cu o onoare nemaiîntâlnită decât la asiatici (eventual, după aceea, dau fuga la net jurând răzbunare şi caută bancuri cu olteni şi moldoveni, pe care le uită până data viitoare când sunt atacaţi).

Ei bine, dragi ardeleni care îmi citiţi blogul, astăzi e ziua voastră norocoasă. De azi încolo nu mai e nevoie să le daţi satisfacţie unor mitici, mai ales că se ştie că noi, Transilvania, am integrat Romunica în UE, că dacă nu eram noi Romunica era… ăăă… nuş, era alfel; plus că până şi în Biblie scrie că atunci când eşti făcut ardelean prost trebuie să răspunzi tot cu o palmă, că la asemenea jicnire nu se întoarce obrazul (e chiar derogare de la patriarhie că nu se întoarce!)

Deci tocmai ai fost făcut ardelean prost de o gaşcă de sudişti sau de sârme. Nu sări ca proasta să îi contrazici – îţi tai singur craca dacă te mănâncă în fundulică. Ai răbdare preţ de 23,2 de secunde şi stai până se stinge orice râs ostil. După care, cu obidă, oftezi zgomotos; nu e greu, că dacă cineva de pe lumea asta ştie să ofteze, ăia sunt ardelenii (nu aţi uitat lecţiile de oftat pentru bacalaureat, nu?).

În acest moment, deja tot grupul are întreaga atenţie îndreptată asupra ta: dacă mai poţi scăpa şi un “Of,… of of!” printre oftaturi, cu atât mai bine, că îi înmoaie şi mai tare, ţi-i face fleaşcă, ţi-i aşterne la picioare. După care, cu privirea aşa, undeva, în gol (deşi ochii sunt aţintiţi asupra imprecatorului), rosteşti cu obidă, ca şi când le-ai da tuturor o lecţie de viaţă moca:

“MAI HAIDETI, MĂ, ŞI VOI PRIN ARDEAL, SA VA MAI CIVILIZATI SI VOI UN PIC!”

Dupa care părăseşti, marţial, câmpul de batalie pe care tocmai l-ai şters cu amărăşteanul perplex. Rată de succes: 102.4%!!!

PS: Post inspirat de Arhi şi postarea sa despre ardeleni.

67 lovituri, dă-i și tu!