Spune-mi ce scoala faci si-ti spun ce afectiune psihica ai

Mă sună soru-mea hăpt din Germania să vadă ce face micul invalid al familiei… și ne apucăm să mai recuperăm poveștile, că nu am mai stat la o bârfă din vară ca între noi, fetele.

De astă-vară, soru-mea și-o schimbat locul de muncă. Soră pediatră, o lucrat și în geriatrie, și pe salonul de nașteri, și la chirurgie… și amu lucrează la ceva mini-sanatoriu de zi pentru copiii cu probleme, nemți blonzi care or luat-o nițel razna – probabil în momentul în care și-au dat seama că-s nemți.

Și o-ntreb:
– Și ce pacienți ai, tu soru-mea?
– Apăi, zice ea, am tineri de 14-17 ani de două tipuri: violenți și depresivi.
– Așa.
– Violenții îs ăia care-și direcționează agresiunea extern, din ăia care vor să spargă, să rupă, să taie cu cuțitu’ și cu lama sau să muște cu gura și să zgârie cu dinții – toate deodată, dacă se poate. Îs din ăia fixiști care vor ca lucrurile să fie EXACT cum vor ei, nu suportă alte variante decât ale lor, se bat uneori cu tineri cu 10 ani mai mari decât ei, ce mai… un fel de Vadimi combinați cu Hannibal Lecter care joacă în Fight Club!
– Și ceilalți?
– Ceilalți îs depresivii, își canalizează agresiunea asupra lor. Tentative de suicid, tristețe nemărginită, nonchaloir, stări albastre, mâhniții, posomorâții și întristații. Se taie pe brațe, își bagă piercinguri în ochi, se ard cu plastic încins pe limbă, înghit ascuțitori, beau acid…
– Și-apăi cum ajung așa copiii ăștia, bieții, tu sorella?
– Apăi e simplu, zice: agresivii vin din liceele reale; depresivii vin din liceele umaniste.

12 lovituri, dă-i și tu!