Sparg tot ce vreau şi nimic nu e al meu
Prima dată am comis-o cu un tirbuşon de vin. Căzut în acţiune în plină efuziune Bachică. Dar eu, fiind Groparu, aveam back-up.
A doua oară cu un spărgător de nuci, pentru că fuck you, Ceaikovski.
Lucrurile nu s-au oprit aici: o cană s-a gândut să se rupă ea aşa, în semn de protest. Sau pentru Basarabia.
Mai apoi, într-o seară, eram angajat într-o şedinţă spumantă cu Statele Unite, pentru montajul Usturoiesc. În grabă mare, ca să aduc agenda repede-repede la calculator, am uitat că am căştile pe urechi; rezultatul – Kaput!
Şi… a doua zi, ca-n filmele cu proşti; ajung la firmă şi femeia de serviciu îmi spune: am tras scaunul să aspir sub biroul tău, că e cel mai murdar din firmă (am senzaţia că asta nu ar fi trebuit să o scriu; da’ dacă-mi place să mănânc la calculator, ce? Numai Dumnezeu şi cartierul mă pot judeca!), şi nu am văzut că îţi rămăseseră căştile înfăşurate de mâner.
Aşa că s-au rupt.
Singure.
No.
Şi amu mi-e frică şi teamă să mă duc la pişu’ mic, că Doamne fereşte ce se poate întâmpla.
Mergi fără frică… Hmmm, am impresia că aşa a fost sfătuit şi un anume pacient al unui anume doftor Ciomu!
Meri in pace! Legea seriilor se opreste dupa cifra 3. 👿
Ai uitat de firele de la undite. 😈
si totusi …incercarea moarte n-are !
du-te, da’ nu pune mâna 😈
Eu zic sa faci repede acel “pisu mic”, altfel risti sa mai spargi ceva… Vezica !!! 😯
Astrele fac glume cu tine 😆
Fa asezat pe tron.
orice faci, nu pune mana.
no! cotă că azi e şi trişpe :-). griji pă ce pui mâna :-P!
n-ai tu atâta forță sâ învingi cu mâinile goale rezistența și elasticitatea cu care ne-a dotat Ăl de Sus uneltele personael intime si esențiale dar în caz că vrei să mergi la pișu mic fix după ce te-ai apucat să cureți un măr de exemplu…atunci ar fi indicat să nu iei cuțitul cu tine la baie:))
Bun, daca se rupe tirbushonu, e simplu: dai cu sticla de perete pina iese dopu’! (prosop bun sa fie si glet pus ca lumea, ca restul e in voia domnului Bachus). Da’ ce te faci de nu iese pipiu’? Faiantza e sensibila, no?
Io m-am prins la faza cu castile si am renuntat la ele din timp. 🙄
E mai bine cand ti-o faci tie, cu mana ta. (Sa ma explic.)
Mie mi-a busit Stefania un hard extern acum vreo 4 ani, n-am mai putut recupera nimic din el. Si acum reprosurile mele se intorc ca o arma cu 15 taisuri impotriva ei, in diverse dispute conjugale. “Tu vorbesti, care mi-ai trantit hardul pe jos si am pierdut toate filmele si documentele…!!!”
Daca te duci la pisu` mic, incearca sa nu pui mana! Dup-aia vino si explica-ne si noua in 8 volume cum ai reusit 😎
Eu zic sa pui niste numere la loto saptamana asta ….
Un pic offtopic dar de interes:
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/foto-video-tom-sawyer-variantade-cluj-transylvanian-garlic-filmul-prieteniei-copil-tigan-siunul-roman-1_511b5393344a782118353c48/index.html
Si, cumva, banuiesc ca stiai de asta 😀
Încălzirea globală e de vină!
Fa pishu cu capacul pus, sa fii sigur ca nu ai vreo surpriza… 😆