Soricelul

– Tati! Să ştii că băiatul din spate m-o atins!
– Ha?

Pentru că în nebunia de săptămâna trecută cu Usturoi la Comedy nievasta o stat cu pruncul zi şi noapte, săptămâna asta i-am spus că poate ieşi la bere cu băieţii ori de câte ori vrea; fapt pe care ea l-a şi făcut, cu entuziasm. Şi a păstrat şi maşina, ca să vină cu ea în Flower-eşti seara.

Şi cardul meu l-a păstrat, fapt ce m-a îndurerat.

Aşa că veneam cu Gropărelu’ pe autobuz către casă, şi el se juca cu maşinuca pe geam; şi cineva din spate, văzîndu-l cum condusese maşinuca către el, îl atinsese pe mânuţă, în joacă, şi ăsta micu’ reacţionase!
– Cine te-o atins?
– Băiatul!

Mă uit cu coada ochiului: un ficior de vreo 25 de ani rânjea fasolica. Copii…!
– Nu cred c-o fost băiatul! zic, intrînd în joc. Cred că o fost un şoricel!
– Un şoricel?
– Da! Ia vezi dacă mai este şoricelu’!

Iară merge al meu cu maşinuca pe geam, iară ajunge la scaunul din spate, iară băiatul îl atinge de mână…
– Tati! Iar m-o atins băiatul!
– Nu e băiatul! E şoricelul!!!

Fiu-meu se uită în spate – ştie că mai fac dume.
– E băiat! Nu e şoricel!!!
– E şoricel! Ia mai vezi o dată!

Iară se repetă scena, aud chicoteli în spate, pesemne băiatul era cu maică-sa, ăsta micu’ al meu râde din nou când băiatul îl atinge de mână… şi tot aşa, de încă de vreo 5 ori („Tati! E băiatul” „Nu! E şoricelul” – ce mai, tot autobuzul râdea, deşi spectrul lui Ponta veghea ameninţător asupra alegerilor care urmează).

Într-un final, când să ajungem la staţia noastră, o dau şi eu pe serioşenii:
– Da, mă tati, nu e şoricel, e băiat. Vezi? Acum hai să ne luăm rămas bun de la el. Zi pa!
– Pa! zice al meu, fericit că-i dau dreptate.
– Pa, zic, şi eu.
– Pa! zice băiatul.

Îi întind mâna să dau noroc cu el şi-mi dau seama de catastrofă: băiatul era, de fapt, fată.

Tunsă scurt, alură masculină, de baschetbalistă, dar fată 100%.

12 lovituri, dă-i și tu!