Soacră-mea şi secretele kharmice ale numelui

Odată cu ziua de naştere a Delfinului imperial, pe la reşedinţa noastră de toamnă din Floreşti s-or succedat tot felul de părinţi şi socri, să marcheze evenimentul cum se cuvine: cu tradiţionalele jucării chinezeşti.

După ce am deşărtat nişte păhăruţe cu licori în cinstea prinţişorului, am ieşit la plimbare cu oşenii lu’ nievasta. Prin preafrumosul Floreşti.
cai
Blocuri şi cai. A-vai…

Ajungem, la un moment dat, pe  strada Uruşagului. Uruşagului, da? Soacră-mea se postează în faţa plăcuţei cu numele străzii şi face ochii cât măslinele supercolosal:
– Strada…

Silabiseşte ca la clasa I: n-are ochelarii la ea şi plăcuţa nu e din aia oficială, e ceva improvizaţie scrisă strâmb şi cocoţată pe un stâlp de 3 metri.
– Urcuşului? Strada Urcuşului?
– Strada Uruşagului! o corectează nievasta.

Soacră-mea rumegă preţ de o secundă denumirea profund extraterestră a străzii; apoi, pentru că nu ştie cum să-i dea de cap, ne întreabă pe noi:
– Uruşag: ce înseamnă asta? Ceva urât?

Râd în interiorul meu cu artă, ca la ora de matematică cu severa doamnă profesoară Mărgineanu; ridic din umeri ca să nu-mi trădez patimile şi îmi continui drumul. O aud în spatele meu cum cântăreşte problema ca un adevărat lingvist şi concluzionează:
– Şagului… Urusagului. Ăsta nu-i nume românesc!!!

5 lovituri, dă-i și tu!