Soacra-mea si înmormântarea lui Bartolomeu Anania

Gata, n-o să mai scriu de ea o vreme, că deja v-am înnebunit cu soacră-mea! Oricum o ducem sambătă la ea acasă, deci o vreme canci postări socreşti.

Adică până luni.

Io sper să nu.

Continuăm.

Deci comandă de pizza de la nievasta, ordonaţi, să trăiţi: vii de la serviciu urgent, io îi dau de mâncare lu’ Gropărelu’, şi apăi fugim către catedrală! Că mama musai vrea să-l vadă pe sfinţia sa, să-şi facă poze cu telefonul cu el pe catafalc şi să aibă ce le povesti prekinelor ei de-acasă cu care mere la biserică. Şi tu rămâi cu bebe, nu aduci copii în casă şi nu te joci cu focul şi eşti cuminte! Daaaaa, mamă, i-am zis.

Zis şi făcut, ajung acasă după serviciu, muierile erau deja îmbrăcate, şi jbeng, or fugit la mort ca din puşcă! Io am rămas cu Junior, am petrecut quality time, i-am cântat din Mărgineanu la chitară (piesele alea fără perdea) şi am făcut împreună concurs de salivat cu scuipat pe tricouri, concurs la care am câştigat un binemeritat loc 2.

După vreo trei ore, ajung muierile înapoi, terminate, rebegite de frig. Ţepene! No, zic cum o fost? Stai să-ţi zic, zice muierea. O ştii pe vecina aia de la parter, aia bătrână care le suge? No… Ghici lângă cine am nimerit la coadă ca să-l vedem pe ultra-preasfinţitu’, de-am stat 2 ore în frig! Ghici! Şi cine ne-o aburit toate cu abur de spirtoase, cu halenă alcoolică? Ghici!

– Da, zice soacră-mea, magistrală. Ăsta e destinul meu, zice ea.

Io cu nievasta rămânem interzişi!

– Ce destin, mamă soacră? o întreb.
– Păi,… alcolu’! zice ea. Alcolu’. Că acasă la mine socru-tău toată seara bagă ba un vin, ba o pălincă; asta când nu bea bere; şi apăi tot vine să mă pupe. La Cluj, la voi aicea, tu, seara, zice către mine, ba că mânci slană cu ceapă, şi iei un rachiu înainte ca să-ţi degresezi mâncarea; ba un canceu de vin, ca să ai inspiraţie la ce-ştiu-io-ce-lucri-tu-acolo-la-calculator, la blogu’ ăla al tău, sau cum i-o zice; ba, până şi nievastă-ta, pe motiv că are lipsă de fier, toată ziua îşi moaie musteţile în vin de coacăze negre! Şi oricum ai întoarce-o, tot numa’ ca-n distilerie miroase în jurul mieu!
– Aşa, zic eu.
– Aşa, zice ea. ŞI AMU MĂ DUC LA SFÂNTA BISERICĂ, ŞI NIMERESC LÂNGĂ BEŢIVA FLOREŞTIULUI! Care tot pe noi respira, şi loc unde să fugi defel, că era înghesuială! Şi 2 ore am stat cu respiraţia ei acrită în coafură, de ni s-o strepezit păru’!
– =)))):)))), fac io cu nievasta.

Soacră-mea – v-am mai zis – e o femeie puternică. Şi împăcată cu soarta.

– Da, repetă ea, ca o eroină dintr-o tragedie greacă. Ăsta e destinul meu.

31 lovituri, dă-i și tu!