Până acum vreo săptămână, era Clujul: TIFF cu o tonă de filme pe zi plus Sophia Loren, plus super hiperactivitatea hipsterimii cumsecade care face Clujul atât de unic, mai unic ca alte orașe unice! Că toate-s unice, dacă stai un pic să te gândești.

Nici nu a trecut bine săptămâna, că Sibiul, celălalt oraș sexy al culturii românești, s-a îmbrăcat în toga dramei, s-a dat de trei ori peste cap și a redevenit capitala mondială a teatrului. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (”FITS”, al treilea ca anvergură din lume, zic gurile bune) transformă un oraș care are deja sânge albastru într-o urbe cu calibru de regalitate (era să scriu de prezidențialitate, dar no, m-am oprit la timp).

Actorii de teatru sunt un pic mai psihedelici decât cei de cinema. Dacă aceștia din urmă sunt adeseori marcați de zâmbete îndelung studiate și gesturi Hollywood-iene, adoratorii Thaliei sau ai lui Melpomene sunt exact genul de oameni alături de care merită să savurezi un vin bun, mai ales dacă-i prinzi în transa potrivită. De fapt, sunt perfect digerabili și la un pahar de apă minerală – o virtute rară în specia noastră bipedă.

Iar Sibiul, zilele astea, este plin cu din aceștia. De toate națiile, de pe toate continentele (de fapt, ar trebui ca și Antarctica să aibă o trupă de teatru; din moment ce n-are, care te bagi cu mine să facem una?). La Sibiu se poate vedea cel mai bine cât de ușor se pot depăși bariere lingvistice dacă te concentrezi un pic la ce se vede pe scenă. La Sibiu ești transpus într-un alt univers, populat de oameni care simt cât un stadion. La Sibiu simți că te afli în San Francisco-ul anilor ’60-’70. Totul, patronat de un director care ieșea noaptea la 1 pe balcon ca să declame din Hamlet (am locuit pe aceeași stradă, deci știu asta).

Și condimentat cu asemenea explozii.

Credit foto: Paul Baila
(foto: Paul Baila)

Credit foto: Paul Baila

(foto: Paul Baila)

Credit foto: Paul Baila
(foto: Paul Baila)
JE8A3291©Mihaela Marin
(foto: Mihaela Marin)

Zbor prin timp ©Sebastian Marcovici-48
(foto: Sebastian Marcovici)

Dacă aveți ocazia, luați-vă și mergeți măcar o seară la FITS. Dacă sunteți veseli, dacă sunteți triști, adormiți, furioși, suferinzi, îndrăgostiți sau indiferenți, FITS vă oferă exact ceea ce are nevoie suflețelul vostru. Dacă nu puteți merge, urmăriți blogul FITS și hashtagul #fits2016 pe Facebook. Fotografii făcute la marea artă (inclusiv de fotograful președintelui, Dragoș Asaftei), Facebook live-uri, păreri, oameni, emoții.

Îndrăgostit de Cluj, suferind după Sibiu: ăsta este blestemul destinului meu, să trăiesc în orașul în care are loc cel mai mare festival de film din România, după ce m-am născut în orașul care găzduiește cel mai mare festival de teatru din România. Pentru pensie, firește, caut și eu o capitală a berii, vinului sau pălincii, sau alor tuturor trei la un loc, ca să fie triunghiul complet!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. Nemultumitu' Reply

    Hmmm… Imi bombez peptu’ si zic: O fi cel mai mare festival de teatru din Romania la Sibiu, dar unul dintre cele mai importante din lume este la Craiova !

  2. Groparu Nemernic Reply

    @Nemultumitu’: Hmmm… uite ce zice de Sibiu: 10 zile, 2850 de invitați din peste 70 de țări, 452 de evenimente, 67 de spații, 650.000 de spectatori.
    Ce zice Craiova noastră?

  3. mac gregor Reply

    sau jumatatea plina a paharului: poti oricand mere din Cluj pana la Sibiu.

    Pentru bautura recomand Munchenul. Hofbrauhaus oder nicht!

  4. Stefan Reply

    Sibiul si asa este un oras frumos, cu atat mai mult ar fi fost o incantare sa fii acolo de festival.

  5. alunelu Reply

    Aia cu nr. de spectatori e atat de gogonata de nu-ti pot spune, cred ca au numarat si pasagerii din avioanele Londra-Dubai care trec pe deasupra Sibiului, toti clientii teraselor de pe Balcescu inmultiti cu nr. de parade dintr-o zi si copiii de la Lazar, Bruk si ce scoli or mai fi in zona.

Leave a Reply to Nemultumitu' Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *