Simțul civic și solidaritatea românească

Am găsit gema asta prin Facebook și am cerut instant voie să o public, pentru că mi-o amintit de unchiul căruia tata i-a zis odată ”da’ nu-ți cureți șanțul din fața casei? Că poate vin inundații!”, și el a răspuns devastator cu ”ce vrei, bă, dupa aia să mă râdă tot satul?”

Așadar, enjoy acest text de cringe de la Tiberiu Popescu, fost ortac. Cu ortacul nu te pune, că ortacul te răpune!

1. 1991 – Petroșani, la bloc. Ședință apropitari.

Se strâng bani pentru zugrăveala scării blocului.

Le spun că trebuie reparat acoperișul, fiindcă plouă în apartamentele de la ultimul etaj.

Răspuns?!?

“La noi nu plouă!”

Degeaba aduc ca argument faptul că vorbim de un spațiu comun.

“Comunistuleeeee!”


Să nu uiţi, Titov Fili… ăăăă, ăsta, Darie

Nici nu ne lasă pe cei de la ultimu’ să punem lacăt pe ușa de acces pe acoperiș.

Cu ocazia primei ploi, torn în sufragerie, lângă țevile caloriferului, gospodărește, pe rând, câteva găleți cu apă.

Într-o lună se aprobă reparația acoperișului:)))))

2. 1995 – Petrosani, alt bloc.

Ședință…

Se strâng bani pentru zugrăveala scării.

Le spun să îngrijim și fostul spațiu verde, devenit maidan cu gunoaie, căci acolo se joacă pruncii noștri. Cine poate, să sape, planteze, etc., cine nu, să contribuie cu bani pentru răsaduri etc.

“Comunistuleeeee!”

Dar nici nu vor să îngrădesc terenul și să-l îngrijesc singur.

3. 2001 – Bucuresti, casă, o stradă în buricu’ târgului, lângă primaria sectorului 1.

Strada plină de gropi uriașe.

Sun la primărie, mi se spune că nu sunt fonduri.

Vorbesc cu vecinii, propunând să cumpărăm ciment și nisip și să astupăm gropile din betonul străzii.

Refuz pe linie: “Este treaba primariei!”

“Da, dar până repara primaria ne rupem maşinile în gropi!” nu are priză.

Repar pe cheltuiala mea gropile de la colțul meu de stradă.

Mai să bat un vecin care era nemulțumit de acțiune.

“Comunistuleeee!”

4. 2006- Langă Buftea, ploile din toamnă-iarnă, gospodăria mumei.

Șanțurile de aducție colmatate, intrase apa în toate curțile.

Nimeni, nimic.

Satul stătea cuminte în case, la unii intrase deja apa, așteptând nu se știe pe cine să oprească viitura.

Peste mumă n-a intrat fiindcă saci cu nisip și-o pompă de putere care a mers non-stop 5 zile.

Plătesc doi vecini, ȘI EI CU CURȚILE INUNDATE!!!!, deci plătesc vecinii să decolmateze șanțul de pe partea noastră, care duce la canalul de aducție din marginea satului.

Un tub de la poartă unui vecin nu poate fi desfundat.

Îi propun vecinului să-i cumpăr eu un tub nou și sun primarul să trimită excavatorul să-l scoată.

Vecinul sare la bătaie, “…că ce, mă doare-n pluă, la mine nu intră apa!”

Nu-l convinge nici premarele, îl conving eu când îl iau de piepti, să-l imbăiez în șanț.

“Huoooo, comunistuleeeee!!!!”

5. 2012 – o barieră pe șoseaua Pitești- Câmpulung.

A cincea sau a șasea.

Lumea în coloană.

O utilitară de firmă depășește coloana, plasându-se în dreptu’ barierei, pe contrasens.

Nici o reacție. Tipic românesc. Înjurăm “în pungă”.

În protestele Georgianei și ale prietenilor, cobor din mașină.

“Băi nesimțitule, toți suntem proști, tu ești jmecher?!?”

Jemecherul coboară geamul: “Ce p@#a mea vrei…” (n-apucă să termine căci îl oprește un dos de palmă).

Previzibilă schimbare de ton și abordare:

“Ce dai DOMNULE!?!? Mă grăbeam și eu…” în timp ce manevră volanul să treacă utilitara în coadă.

În trecerea pe lângă coloană, primește/primesc “aplauzeeee prelungiteeeee și ovatiiiii”.

Aș mai putea să scriu despre indolență/lașitatea pulimii când cineva agresează în public o femeie – cel puțin 3-4 întâmplări – sau este tâlhărit un cetățean – zeci de faze – ori când un/niște derbedeu(i) devastează un bun public – multe-multeeee… dar ajung să scriu o nuvelă…

20 lovituri, dă-i și tu!