Și… s-o deschis și Mega Image la Cluj

Mno, e gata, avem Mega Image! Și e și la mai puțin de 1 km distanță de hacienda gropărească, pe un drum presărat cu terase, deci oportunități berechet de bericici în lungul quest de aprovizionare a familiei.

Și deschiderea a fost cu mare tămbălău sîmbătă dimineața și ne-o ferit bunul Dumnezău de promoții la tigăi și clujeni care se calcă în picioare și-și dau pumni în cap, deci putem păstra pe mai departe pieptul bombat că merităm să fim capitala României. Da?

Plus că acolo m-am întâlnit și cu fostul meu coleg Ștefan U., venit acum vreo 2 ani de la București ca să ceară pământ și apă la Cluj, și care suferea fizic (nu exagerez cu nimic) că nu aveam Mega Image la Cluj. No, Ștefane, de-amu numa’ portofel să ai!

Și… no, sâmbătă dimineața, purcoi de persoane la deschidere, și doamna cea foarte cumsecade de la Mega Image ne-a făcut marele tur al magazinului:
– Uite! Fructe, legume, de toate.
– Clar.

– Pentru unele produse avem furnizori locali. De exemplu, produsele de panificație sunt asigurate de Panemar…
– Buuuun, bun!


– Iar la carne, am recurs la Carmangeria Moldovan.
– 691.200, zic eu.


– Au cârnați de casă, salamuri, jumeri, caltaboși, carne de grătar…
– 691.188, zic eu.
– Acuma să mergem la vinuri. După cum vedeți, avem mai multe sortimente, demisec, sec, demidulce, rosé, alb, roșu…
– 690.754!

– Și bere… d-aia belgiană, da’ și românească…
– 690.701, zic.

– Avem și raftul de produse bio și internaționale…
– Așa…

– P’ormă… la pièce de résistance: salateleeeee!
– Salateleeeee?
– Salateleeeee! Avem și din astea prefabricate…

– Așa…
– Și din alea customizabile: adică vii aici, îți faci propria salată cu ce vrei tu, în orice combinație, și plătești preț unic pe suta de grame, indiferent cât pui din fiecare.

– Mortal! zic. Parcă văd ce se umezesc de fericire toți corporatiștii ăia care au grijă de corpul lor pentru că mănâncă sănătos, dar nu fac mișcare decât ca să-și dea check-in de la ceva cros!
– Apropos, suntem parteneri la maratonul de mâine!
– Mno, bravo. Deci… 690.003…
– Auzi, bă Gropare… da’ ce tot numeri tu aici?
– Păi… mno, tu-mi tot arăți mie brânzeturi și vinuri, bere belgiană și băștinașă, plus cărnăraie de la Moldovan…
– Păi da… și?
– Păi și suntem în post! Și, no… io țin postul.
– Păi bravo!
– Păi da, da’ în același timp sunt cam lihnit de foame de vreo 6 săptămâni încoace. Și apăi, no… voi îmi tot arătați pe aici ce papa bun aveți… și… apăi număr și eu câte secunde mai am până pot mânca și eu ceva proteină adevărată, că am și uitat ce gust are…

Mno, deci s-o deschis Mega Image la Cluj, cam despre asta e vorba în acest articol; uite, vă pun aici și niște flori de la Mega Image dacă – exact ca bloggerul – nu puteți mânca haleală din aia care te satură, poftă bună s-aveți.

 

5 lovituri, dă-i și tu!