Miercurea trecută, preocupat să ies teafăr din nişte Stalingraduri de la corporaţie în care eu eram generalul Von Paulus, primesc un mesaj pe Feizbuci în care eram invitat la Casa Tiff din localitate – la un pişcot sincer.

Amu eu, blogger fiind, primesc deseori invitaţii de la tot felul de entităţi la tot felul de ocazii, dar bloggerul de mine e mai mult blogger decât abonat la evenimente. Aşa că, de data asta, reuşesc să formulez un mail de răspuns – fată copilă dragă, uite, nu reuşesc să ajung, am o tonă de treabă… d-elea (chiar aveam).

Şi domnişoara nu se poate abţine să nu se scape:
– Apăi… păcat că nu ajungi, că trimite Calif ceva păpică.
– CEEEEEEE????
– Păi da… pentru că ne trimit meniurile de bloggeri de la bizsmscamp.

Jbeng – mi s-o umplut gura de multiple tipuri de salivă, instantaneu.

Pentru că trebuie să vă spun ceva: anul trecut, poate mai ţineţi minte, am pus şi eu umărul la un proiect de film independent istoric românesc. Era în plin post, o perioadă extrem de solicitantă pentru mine, care toată viaţa mea mi-o plăcut traiul bun, beuturica şi cărniţa şi mai ales telemeaua mea de Sibiu, reţetă de la daci care-i face şi pe franceji să plângă în pumni. Şi tot postul am făcut foame, şi am fost o bestie flâmândă, că nu putea nimeni să se înţeleagă cu bloggeru’. Şi prima dată când m-am săturat, după vreo 5 săptămâni de lihneală, o fost când o sosit sponsorizarea de la Calif, adusă – fireşte – de TNT, #livrarespeciala, caldă şi rumenă, direct din laborator. Aşa falafel cu supă de linte nu am păpat nici la ambasadorul osmanlâilor la Cluj, turcu’ nostru de lângă Conservator. Băi, am mâncat ca porcu’ şi am fost fericit!

Apoi am ajuns la Social Media Snow Camp în iarnă prea târziu, când deja avusese loc concursul în care cei trei bloggeri – pIvo, Cizmaru şi Mauritius – îşi născuseră fiecare şaorma lui, după chipul şi asemănarea bărboasă a fiecăruia! Şi Ivo o câştigat, pe bună dreptate, după gustul select al juriului, şi fiecare are acum şaorma lui kebabizată, şi sunt chiar pe coperta site-ului Calif! Ca nişte boşi.

În fine, auzind eu că e zi de califuri, instant aflu cine mai vine… şi pentru că deja trecuse ora de început a chermezei, îl sun pe Ciulea – cu care are loc următorul dialog halucinant dintre pişcotari:
– Mai este haleală? (eu)
– Hai repede! Că imediat se termină!! (el)

Nota bene: am vorbit amândoi în acelaşi timp, fără “alo” şi alte farfaslâcuri – ce mai, pişcotari profesionişti, fiecare ştia de ce sună şi de ce este sunat.

Şi – în fine, ajung, vine şaorma şi începem să ne dăm mastărşefi (odată, mai demult, m-o atins Hădeanul pe mâna dreaptă, deci sunt clar critic de food şi gourmet extraordinaire, mai ales că înjur în bucătărie mai ceva ca Gordon Ramsay).

Şi începem să disecăm şaormele celor trei bloggeri bărboşi.

1. Desfac un Marici:
– Vedeţi? Se vede clar aici streaming-ul de senzaţii corect îmbinate, dansul mai multor ingrediente, unele chiar de orientări sexuale diferite, dar fără a pica în promiscuitate inutilă; swinging-ul de arome este cu atât mai nevinovat cu cât, după ce se încheie petrecerea, mergi acasă cu gustul potrivit pe papila ta, fără ca gustul acesta să fie gelos că ai cochetat şi cu altele şi chiar ţi-ai băgat adânc limba în ele!

Lumea aprobă – tu Patriţia, Hădene şi cu mine, ce ne mai pricepem! Şi celălalt băiet de la Masterşef, şi el, da.

2. Desfac un Ivo:
– Este evident, zic, că acestui băiat îi place proteina: femeiască, de fermentaţie (malţ cu hamei) sau chiar de origine animală! Altfel nu-mi pot explica cum această simfonie din carne de viţică acordă patul de arome pentru ca sâmburele de rodie să zburde vesel şi să pocnească între dinţi! Pat de arome am zis? Ia uite cum se vede pe cearşaf urme de sânge, hahaaa… Puneţi şi voi limba: aşa-i că vi se face direct erectă-n gură? Păi d-aia o şi luat premiul cel mare, măi copii! (LE: am aflat ulterior ca Ivo fusese declarat castigator la Cluj la ora la care plecam eu, dar adevaratul campion este Mariciu). Păi voi ce credeaţi că e aici, Hell’s Chicken? Păi îţi trebuie cojonesc ca să faci un kebab din vită, să-i şi spui “vită!” şi el să nu se supere… uitaţi-vă şi voi cum dansează din buric la noi în gură!

Lumea deja mă asculta cu atenţie extremă, ca pe un profet gastronomic.

3. Desfac un Cismar:
– Priviţi şi voi: nu există lubrefiant mai bun pentru limbă decât sosul acesta care uneşte aromele şi care îţi provoacă şi o veselie pe palatul gurii. Trebuie să recunoaştem că este cel mai aromat dintre toate! Legumele din el fac minuni, dom’le, degeaba; carnea o poţi condiment cât vrei, dar dacă nu ai un baldachin de legume pe care să ţi se ofere, e cam degeaba… bun! Bun…

Mai degust un pic şi decretez:
– Fix aşa e un penis e blogger adevărat.
– Aşa de gros? întreabă o fată.
– Aşa de lung? întreabă alta.
– Aşa de lipicios, zic eu.

Dacă aveţi posibilitatea, vedeţi voi la Calif care vă atinge mai tare punctul vostru Ş (de la şaorma). Eu, unul, zic că toate trei sunt de încercat şi de dus acasă într-o noapte în care nievasta e la maică-sa. Pentru clujeni, conform vocilor neoficiale pe care le aud în cap, s-ar putea să avem nişte Calif pe la noi în viitorul apropiat… ceea ce, cu mâna pe punctul meu Ş, vă spun că nu are decât cum să mă bucure. Şi nu numai pe mine.

Şi, pentru că numa’ amu îmi dau seama cât de gay o sunat critica la al treilea kebab, o să vă povestesc mâine cum i-am dat eu peste nas prietenei mele Mama Natură, zisă total pe nedrept Roxana Ionescu, la SMS Now Camp-ul din 2014; apoi, într-a doua fază, cum mi-a dat seama că e bine, uneori, să şi gândeşti ce vorbeşti.

Cel puţin uneori, dada.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. Marian S Reply

    Tot nu m-am lămurit cu ce seamănă: penis de blogger adevărat sau penis adevărat. De blogger??? 😯
    Rămâneţi voi cu chestiile astea de blogger, noi avem şaormeria la Dristor. Şi aici nu mâncăm chestii de-alea de le pomenea marele Ion Creangă. 🙄

    (PS: cu aşa pişcoturi mă bucur că nu mai sunt blogger. Sau nici n-am fost, că nu prea mă încadram în definiţie şi regulamente) . 😎

  2. Marian S Reply

    Domnul Ştefan Cazimir, om de cultură (a fost şi politician într-o vreme, dar s-a vindecat la timp) a participat recent la un festival de epigrame, ceva gen “Romeo şi Julieta la Mizil“. Şi acolo a lansat o epigramă auto-critică; dă-mi voie să lansez şi eu o pastişă, înlocuind un singur termen. Sper că am reţinut corect celelalte versuri, am auzit din mers la TVR:
    Ordin de s-ar da în ţară
    Ca toţi bloggerii să piară
    Pot să jur adevărat
    C-aş muri nevinovat. 🙁

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *