Și, cum stați cu rezoluțiile de anul nou?


(sursa)

În a doua zi a noului an, ce era să facem! Ne-am dus la bazin, să dăm jos slăninile și jumerile înghițite-n 2016, slănină albă pentru zile negre (vine apocalipsa pesedistă și e bine să ai rezerve de grăsime).

Și am mers la piscina de la Belvedere, că no, numai acolo am găsit deschis în 2 ianuarie.

La sala de forță și la bazin era plin de oameni ca guvernul de ordonanțe: nu eram singurii care-și juraseră fierbinte, sub lampioanele incendiare ale revelionului, că 2017 va fi an de fitness și trăit sănătos (și beut sănătos, mi-am mai zis eu, da’ să nu ziceți la nimeni).

Și, în timp ce-l vegheam pe Gropărelu’ să nu facă pipi în piscină – pentru că toți, absolut toți copiii o fac, nu-ncercați să mă convingeți de contrariu – le-am văzut cum intră.

Pe ele. Divele.

Două bucăți. Nu discut cum arătau, că-n fața Domnului toți suntem frumoși.

Și intră fetele la bazin, se aruncă sub duș.

Ies afară, se șterg nițel.

Se uită cu scârbă la bazinul plin.

Ies afară la minus 13 grade, toate aburinde.

Urmează: poze, selfie-uri, buze țuguiate.

Intră înăuntru la căldurică, butonează la telefoane, pesemne ceva check in-uri la sala de forță Belvedere, feeling energized, anul 2017.

După care, jur, fără să se-nmoaie în apă, fără să intre la saună sau undeva, pleacă la vestiare și, cred eu, se duc direct acasă, că înapoi n-or mai revenit preț de alea două ore cât am mai stat noi.

Și, voi v-ați lăsat de fumat în 2017? Ați mers de 3 ori pe săptămână la sală? Ați renunțat la ros unghiile?

13 lovituri, dă-i și tu!