Si, ca sa fim mai buni dupa tragedie…

Venea Groparu danga-langa pe ștrase cu ditamai wok-ul sub braț, așa de enorm că l-aș fi putut folosi ca barcă de făcut contrabandă de sirieni care să ne distrugă fibra sacră a neamului strămoșesc DAC, ROMÂNI, TREZIȚI-VĂ!!!!

Fusesem la magazinul chinezesc să-mi iau condimente și tigaie, că v-am zis că weekend-ul trecut am avut o chermeză serioasă și ar fi fost păcat să nu ne usture la ieșire. Pe drum, la podul de peste Someș din Mihai Viteazu, numa’ ce observ un cetățean ce se străduia din răsputeri să nu cadă de pe cele patru labe cu care se târa înspre parcometru! Pesemne parcometrul îi și greșise fatal cu ceva, pentru că-l lovea repetat și insistent cu capul.

Că trebuie să fim mai buni acum, după tragedie, este indubitabil;

Fii bun, române! Doar așa vor face mămăruțele căcuță pe sanvișul tău cu ricotta

așa că renunț să-i trag și eu cetățeanului, românește, o cizmă peste ochi ci, ca un patriot ce sunt, mă îndrept către el și-l atac:
– No… da’ sunteți bine?

Omul, julit de parcă se ștersese pe față cu șmirghel, încearcă din răsputeri să identifice sursa limbajului articulat – activitate care-i cerea un pic de efort, avînd în vedere perdeaua de sânge care-i făcuse o pâclă groasă peste felinare; plus că nu părea dotat cu vedere infra-sânge.
– Binie sunteți? repetă vocea (a mea).
– 8pweoqiljleqfjl, zice omu’.
– Ce ați pățit? Ați căzut?
– Îhî.

Stă vocea (a mea) un pic, se gândește…
– Cum vă cheamă?
– Vinclozan! zice omu’.
– Cum?
– Vingărdean! repetă.
– Aha…

Ridic trei degete:
– Câte degete vedeți?
– …trei, zice, după un efort.
– Mno, vă chem o mașină, o ambulanță?
– …nu…
– Aveți nevoie de ceva? Vă dau ceva?
– …ăăă…

Trage adânc aer în torace.
– Ai un Phar…lala… ment?
– Ce să am???
– Un P… hhharlament!
– N-am! zic. Numa’ Tăriceanu și Zgonea au!
– Ha?
– Numa’ Tări… no, dă-i pace. Sănătate!

Și acum îmi miros hainele a alcool. Și nu de la weekend-ul ce tocmai a trecut, ăla de ne-a și usturat la ieșire.