Şi am văzut şi The Artist

Cum altcumva poţi sărbători Mărţişorul într-un an bisect decât printr-un film de Oscar?

Îmbracă-te că te duc la mall la cinema de 1 Martie, îi zic nievestei în timp ce o instruiam pe soacră-mea (după cum aţi văzut în episodul anterior, împărţim din nou aceeaşi baie) cum să tolereze ultimele derapaje ale Gropărelului: mamă soacră, dacă vrea să dea cu capul de zăbrelele de la pătuţ, lasă-l; dacă vrea să zgârie termopanele cu cuiul, lasă-l; şi dacă vrea să lingă iară parchetul, nu te băga!

Am terminat instructajul, ne-am suit în caleaşcă şi am fugit la mall (off-topic: weekendul ăsta e târg de turism acolo; #numazic), apoi am alergat repede să halim ceva, să nu vedem filmul pe burta goală, că doară nu suntem în studenţie!

Şi intrăm la cinema, şi nu mă pot abţine să nu întreb în jur: da’ filmul în ce limbă e? Da’ e subtitrat, sau dublat? Da’ oare sistemul de sunet e dolby surround? Da’ – pe bune filmul ăsta e surdo-mut????

Şi – normal, tot filmul numai un pian şi-o orchestră, ca pentru defecţii de timpanuri, film alb-negru, ca pentru daltonişti. Râdem şi plângem deopotrivă (nievasta râdea; iar eu plângeam, plângeam şi suspinam). Între noi fie vorba, filmul merită văzut la cinema, nu cred că mi-ar fi plăcut să-l văd “legal, pe calculator” sau de pe DVD-ul închiriat.

Apoi se încheie filmul, stoarcem şerveţelele (eu; nu ea) şi ieşim frumuşel din cinema cu găleata de popcorn pe care n-am reuşit s-o sfârşesc sub braţ ca un prieten vechi care s-a îmbătat prea tare.

Apoi nievasta îmi zice:
– Interesant că, fiind film fără sonor, nici nu prea am avut ce să discut cu tine! Scene, personaje, replici… că ştii doară cum te bat eu la cap când ne uităm la un film.
– Pe asta am şi mizat, iubiţescu, îi spun eu.

La urma urmei, nimeni nu zice că masculii nu au voie să se simtă şi ei bine de 1 Martie – mai ales că e an bisect, deci an cu film de Oscar.

15 lovituri, dă-i și tu!