Şi-am fost şi naşi de botez


Foto: Liane Metzler, Unsplash

Şi-am fost şi naşi de botez! A doua oară în existenţa noastră pe acest pământ, aliluia, aliluia.

Şi nu s-or crepat perdelele-n templu când am intrat în biserică; nici n-o fiert apa-n cristelniţă, deci posibil ca şi bunul Dumnezeu să fi fost preocupat cu alte treburi, poate-o fi fost la pescuit, că şi-aşa o fost dezlegare la peşte duminica asta.

No; şi toate or fost bune şi frumoase, că ne-am întâlnit cu familiile hinilor, şi pe ăia care erau din Dej i-am confundat cu ăia din Reşiţa, şi pe ăia din Reşiţa cu ăia din Cluj; şi nici eu cu nievasta nu mai ştiam de unde veneam şi ce suntem, de fapt, dar ca să-i liniştim ne-am pupat cu toată lumea.

V-am zis oare că am întârziat o jumate de oră? Şi-apăi o mai şi trebuit dupa aia să mai ne şi întoarcem acasă la hini, că uitasem lăpticul bebelului? Dar părintele de la beserică o fost cumsecade, că deja ne arătase că e cumsecade că o acceptat botezul în sfântul post, şi nu s-o supărat pe noi neam, şi-o fost înţelegător.

Şi la beserică, în timp ce popa tot citea din cărţile alea (cred că la un moment dat s-oncurcat şi o citit ceva dintr-o carte de cununie, că ne-o pus să facem ture-n jurul altarului), io nu ştiam cum să fac să smulg de la prunc măcar un zâmbet, şi mă tot schimonoseam la el, deci tura asta am scuză dacă am apărut urât în poze.

Şi la un moment dat, cum mă schimonoseam la prunc, din reflex am băgat şi-un fluierat dintr-o arie celebră, că aşa-l calmam pe fiu-meu când era mic, şi mi-am dat seama de asta prea târziu, numai după ce jumate din biserică s-o uitat la mine cu reproş!

Şi apoi domnu’ popa mi-o dat să citesc Crezul dintr-un ceaslov, că judecând cinstit după faţa mea şi-o dat seama că n-am cum să-l ştiu pederost; şi cu atâta patimă am citit eu rugăciunea aia, şi am avut şi intonaţie şi-am cântat pe nas, că mi-am dat seama că am ratat o carieră de preot, tulai, ce-aş mai fi făcut cu enoriaşii! A fi tras o enclavă creştină prin lumea ortodoxă de stătea mâţa-n coadă, numai cu fripturi şi cu esenţe distilate de sângele Domnului (deci coniace şi jinarsuri) mi-aş fi tratat enoriaşii; dar şi când ar fi fost de post, apăi de post ar fi fost!

Din toată ecuaţia asta cu botezul, cel mai chinuit o fost Gropărelu’; că o stat tot timpul lângă mine şi numa’ m-o atacat berbeceşte mereu, că murea de plictiseală, că el nici la şcoală nu stă atent şi cuminte mai mult de 4 secunde,

şi io-l tot certam să stea naibii cuminte, Doamne, iartă-mă, să nu ne afurisească Sfinţia Sa,

dar apoi a venit clipa de scufundat micul creştin în cristelniţă,

şi apoi l-or scos şi l-or îmbrăcat în hainele alea din trusoul după care numai nievastă-mea şi naşa (adică una şi aceeaşi persoană) ştie cât o umblat,

săraca,

şi-n momentul ăla fiu-meu nu se poate abţine şi mă-ntreabă în gura mare:
– Tati, da’ de ce i-or pus boneta aia albă pe cap? Vor să-l facă bucătar când o să fie mare?

No, deci să trăiască micul creştin sănătos şi voios…!

9 lovituri, dă-i și tu!