Şedinţă între programatoare

– Vai, tu Cici, scumpo, ce eşarfă ţi-ai luat! Te pup (ţuc-ţuc).
– Servus, tu Coco, te pup (ţuc-ţuc), îţi place?
– Da, tu, de unde ai gasit-o?
– Meli Melo, tu! Aia din Cora.
– O fost scumpă?
– Nu, tu, 80 lei! La reduceri. Aşa-i că-i faină? Şi mie-mi place. Tu, da’ ui la tine ce bine miroşi! Cu ce te dai?
– Unde, tu, jos?

Râd amândouă.

– Nush ezac, tu, Kenzo sau kendo! Îi original, mi l-o adus al meu când l-or trimis atunci în delegaţie, e luat din duty free din Ankara, da’ i s-o dezlipit eticheta de la aburii din baie, că nu avem baie cu geam, că ştii că stăm la confort unic. Ioi, tu, ui că vine menejeru’.

Intră individul cu ochelari şi pulover. E stresat, grăbit, obosit. Chelios înainte de vreme. Se aşează jos, îşi deschide agenda, se uită pe furiş şla telefon să vadă cât e ceasul, deschide pixul cu dispozitiv clic-clac:

– Servus, fetelor, no…, v-am chemat în şedinţă să discutăm 5 minute, numai noi, despre proiect. Au fost ceva probleme cu mailurile trimise in firmă, ştiţi că ăia erau să renunţe la comandă, era să pierdem proiectu’, şi am vrut să vorbim numai noi.
– Da, ştiu, aşa-i, eu am primit un mail în care specificaţiile nu erau foarte clar scrise.
– Da, tu, Coco, dar mi-ai scris să îţi dau specificaţiile şi nu prea am înţeles ce vroiai, că parcă ai scris în romgleză, aşa mi s-o părut, stai că-ţi şi zic ce nu am înţeles: pls revieew the bsnes activity loders, aşa ai scris, tu, parcă erai pe mIRRC.
– Tu, nu cred că am scris aşa, în primul rând; eşti sigură că nu aveai ochelarii nepotriviţi la tine?
– Tu, nu te lega de mine şi de faptul că port ochelari, ce dracu’! Ce-i dacă port ochelari? Îi port că mă ajută. Eu măcar văd pe unde merg, nu ca tine, care ieri te-ai împiedicat de mochetă şi ai picat cât erai de lungă, de ai şi vărsat cafeaua pe tine şi pe ghivece!
– Cum poţi… tu! Cum poţi să zici aşa ceva! Ui la tine ce prost te-ai fardat!
– Ce? Toată lumea ştie că te îmbraci ca o ţoapă!

Pauză strategică, obraji înroşiţi, priviri de laser, frate. Şi amândouă, într-un glas către cealaltă:

– Eşti grasă!
– Eşti grasă!

17 lovituri, dă-i și tu!