Sa aflam de la cei mai saraci care este adevarata bogatie

Un norvegian blond la cap ca un gălbenuș, din ăsta care fură copiii românilor ca să împrospăteze sângele nației lui, se afla într-o călătorie în Africa, țara femeilor cu sâni exagerat de lungi.

Mujer tribu karo, ethiopia. #tribe #ethiopia #karo #travel #africa #adventure

A photo posted by Jesus (@jesu1978) on

Nu vă faceți iluzii, porumbul ăla tot de negru e

Limba africană, muște țețe care mănâncă din copii gravizi de vii, gheparzi zburători, Africa! Documenta ceva trib din ăsta care halește macaci, că era ceva corespondent de nu știu ce National Geographic norvegian (Geografi landet, așa cum toți cititorii vor înțelege din prima, firește).

Și merge blondu’, face poze, ia cadre cu apusul și cum beau tribalii sânge direct de la vacile lor Zebu, alege în mintea lui cam ce copii i-ar plăcea să-i răpească Barnevernet și să-i dea lui acasă ca să le mănânce piciorușele… și no, ca orice fotograf care se respectă, era blindat cu camere cu tunuri din alea de zeci de mii de euro, lumini, trepiede care costau cât un rinichi de băiețel român… scule de scule, ce mai! Avea vreo 50.000 de euro pe el numai echipament, saci de dormit anti-țânțari, soluție de dat hipopotamii afară din cort și nelipsitul ghid ”Cum să te aperi de tigri în Africa”.

Și, la un moment dat, îi ia un interviu șefului de trib. Șeful de trib, ca-n Africa, era sărac lipit, dar pentru că avea vreo 60 de capre, era un fel de Donald Trump al satului, chiar dacă stătea cu fundul gol pe pământ și-și rodea unghiile de foame. Și îi spune căpetenia ce responsabilități are el, CEO-ul tribului, cum găsesc de mâncare… și la un moment dat nu se poate răbda și zice:
– Am 60 de copii cu cele 19 neveste pe care le am!
– Tulai, zice norvegianu’, și notează conștiincios.
– Și din ăștia 60 de copii, m-am ales cu peste o sută de nepoți.
– Vai de mine, se minunează norvegianu’.
– Și mă aștept să am peste 250 de strănepoți, când a fi vremea!

Și râde, arogant ca Becali. Și apoi nu se poate abține să-l întrebe pe fotograful norvegian:
– Da’ auzi… tu câte neveste ai?
– Păi… una.
– Și câți copii ai cu ea?
– Păi… unul.
– Unul? Numa’ unul?
– Da, zice norvegianu’. Ficior mare, are 19 ani.

Șeful de trib se scarpină preocupat la testiculele lui de mascul reproducător. Apoi nu se poate răbda și i-o servește:
– Băi, norvegianule, da’ sărac mai ești…!

8 lovituri, dă-i și tu!