Rotund ca un cub

Într-o bună zi, în faţa unui mall, un cub dialoga, în sinea sa, cu însuşi sinele său.

– Totuşi, m-am tot gândit… cred că sunt forma geometrică cea mai mult ca perfectă construită vreodată. Dacă s-ar face Miss Univers pentru figuri geometrice, celelalte forme ar da sigur din colţ în colţ. Laturile mele formează un perfect unghi drept de 90 de grade; dacă mai aveam 10 grade, fierbeam apa, ce mai! Şi nici nu am burtă, ca neserioasa aia de sferă. Dacă aş fi jurnalist, aş fi complet echidistant; unii oameni chiar au capetele de forma mea; am jucat şi într-un film; şi verişoara mea piatra cubică se comportă mult mai onorabil decât cumătrul asfalt. Mă regăsesc în cristale, în flori de mină, în cubul Rubik; copiii construiesc castele de jucărie din fraţii mei, iar dacă eu nu aş fi existat, atunci ce nume ar mai fi avut Cuba, domnule? Oamenii savurează o Cubata, sau beau vodcă direct din cuburi de gheaţă, iarna, la Bâlea, la hotel. Suntem preponderent perfecţi; avem valenţe ceainice, pentru că degete delicate de domnişoară ating cleşti de zahăr şi ne lasă să ne contopim cu infuziile de ceai verde, negru sau de mentă. Vreau chiar să propun Academiei schimbarea denumirii “cuib de pasăre” în “cub de pasăre”, şi nici să nu mai fie “muzică de club”, ci numai “muzică de cub”.

Stătu un pic, se admiră pe sine cu ochii săi de plexiglas.

– Atâta numai mai vreau să mai zic, şi gata, că deja mă doare o latură de la atâta filozofie: ce caut eu, aici, în viaţa mea, dom’le? Ce??

No, zice Groparu care, după cum se vede, dialoghează cu cuburile de la egal la egal şi le face cub-analiză: no hai să văd eu amu ce mai aberaţi!

(P)

32 lovituri, dă-i și tu!