Romantismul n-a murit

Ajung acasă numai eu cu fiu-meu după o zi lungă de luni, că nievasta mai avea ceva de făcut pe la serviciu.

Îl trimit pe fiu-meu la el în cameră, mârâind preventiv că să nu mă bată la cap, că-s obosit:
– Joacă-te şi tu acolo cu ce găseşti. Să nu te aud că cârâi, că schimbăm foaia.

Pornesc televizorul, deschid berea cea de toate zilele şi mă apuc să călăresc Facebook-ul pe telefon.

După vreo 20 de minute, îi dau SMS jumătăţii ăleia bune: mno, mai vii azi?

Răspunde: acum m-am urcat în autobuz.

Îi scriu: hai mai repede, am o surpriză pentru tine.

Mai trec vreo 10 minute… o aud cum intră, ruptă de oboseală, îşi lasă geaca-n cuier, că e gata, o venit iarna, am trecut la haine bune pentru asediul Stalingradului… trage un oftat din ăla sănătos, de om care-a avut o zi lungă… o întâmpin plin de optimism:
– Bine-ai venit acasă, iubita mea! Hai să vezi ce surpriză ţi-am pregătit!
Ea:
– Ce surpriză?
Eu:
– Uite ce frumos ţi-am pregătit ingredientele pentru mâncare, ca să le ai la-ndemână! Tot ce mai trebuie acum să faci e să ne găteşti cina.

Postare scrisă cu burta goală de foame, că o făcut de mâncare numa’ pentru ea şi pentru Gropărel, cică să mă-nvăţ minte pe viitor cu surprizele astea.

12 lovituri, dă-i și tu!