Români, bateţi-vă copiii, că alfel ei nu pricepe

Stau la mine la balcon, vară, frumos. Mă uitam la mămicile şi mămicii care îşi distrează plozii la părculeţul din faţa frumosului bloc din frumosul cartier muncitoresc unde nefrumosul Groparu îşi îngroapă ratele.

Un mămic, adică un nene, încerca să îşi convingă progenitura să se deie pe tobogan.

– Hai, du-te sus, că eu te prind.
– Mmmmnnuuuu, zice ăsta micu, bosumflici.
– Du-te, mă, că te prind!
– Mmmmmnuuuu, zice micul căpos.
– Mă, tu mă înfrunţi pe mine? Ţi-am ordonat să te dai!
– Mmmnuuu, zice ăsta micu, şi lăcrămează.
– Paştele şi anghinarea mătii de copil prost, stai că te-nvăţ io minte!

Mere şi rupe din gard o joardă, pe care începe să o rotească pe deasupra capului, ca un viking.

– Te duci, sau te bat? argumentul suprem.
– MMmmmmmmm… copilu deja caută un loc unde să fugă, da’ fiind prins între Scyla şi Caribda, unde să fugă? că îl prinde tata din doi paşi.
– Acuma te duci pe tobogan! Şi îl înşfacă tata de o areapă, îl târâie până lângă tobogan, şi continuă boscoroditu: că tu eşti copil; şi tu tre’ să fii fericit că eşti copil; şi io văd că tre’ să te bat ca să fii fericit! Ia: hopa sus!!!
– weuihfiojweşlkjfkkaaaaaaaaaaaa, plânge ăsta micu.
– Gata cu plânsu! Amu dă-te la vale. Amu!
– Oooooaaaaaaaaaaaaa… deja plângea ca o mireasă. Da’ de voie, de nevoie, se lasă să alunece pe tobogan. Îl prinde ta-su, aselenizează în bune condiţiuni.
– No? Ai murit? No… du-te amu şi mai dă-te o dată. Hai! ACUM!!!!!

– Mmmmmmnuuuu…

23 lovituri, dă-i și tu!