Roma – prima seară

Io ţin post, o decizie foarte neinspirată când mergi în cizmă; fincă io zic că italienii ştiu să gătească nişte chestii din carne şi brânză chiar OK. Dar fincă ţin post, m-am mulţumit cu nişte salăţi la 8-9 euro care m-or lăsat mai leşinat de foame ca înainte să le rumeg. Şi la Vatican, dacă le paşti iarba, te paşte o câtamai amenda; plus că nu am putut să halesc, româneşte, niscai lebede, că nu erau de post, deci ţapă.

Aşa că – ne cazăm, vedem Colosseumul seara, tulai mare mai e, facem poze, aici e Columna lui Traian, un film întreg despre război fără reclame, pun pariu c-o luat şi Oscarul; ni ce de ruine, parcă eşti în Zlatna aici! Ce naşpa că o venit criza şi italienii nu or mai avut bani să astupe gropile astea cu ruine, coloane şi ziduri vechi din centrul Romei, asta e.

Şi ni se face foame: marş amândoi la restaurant, să bag nişte nutreţ, că leşin.

Vine chelneriţa, şi eu activez lobul parietal pe limba italiană:

Bunoa sera, zic eu. Voglio mangiare, ma’ senza carne, senza lecce, senza ovi, senza formaggio, solamente veggi! Ai capito?

Trebuie să ştiţi că italiana mea e un fel de nici un fel, un soi de Na’avi de Cluj cu vocale lungi, că aşa am văzut io în filmele americane că vorbeşte Joe Pesci în rolurile de mafiot italian. Şi ştiu că habar nu am să scriu în italiană, deci nu vă mai daţi rotunzi că Groparu iară semnalizează că habar n-are!

Chelneriţa se uită la mine într-un mod isteţ, şi-mi zice pe şleau, în limba mamei mele:

– Adică de post?

27 lovituri, dă-i și tu!