Robert Cadar s-a dus să facă mișto de îngerii care aleargă încet

Sâmbătă tocmai scrisesm pe Facebook că îi dedic cursa băieţelului meu (mare alergător) de la Sălicea Trail Run lui Robert Cadar, aflat la acea vreme pe un pat de spital.

Câteva zeci de minute mai târziu, am aflat că Robert nu mai e.

Nu mai e aici, pentru că sigur e pe undeva pe sus, aleargă cu serafimi şi heruvimi pe nori pufoşi şi scoate untul din îngeri, haideţi, băi, fugiţi ca nişte babe, mă mai faceţi să vă aştept mult, ce dracu’, pardon, Doamne iartă-mă! Alergați de zici că țineți post negru, serios amu, leșinaților.

Normal că nu ar face aşa ceva, deşi îngerii alergători nu s-ar supăra, dar ăsta nu era stilul lui. Avea mult bun simţ.

Nu ştiu dacă Robert s-ar fi vindecat de boala asta necruţătoare dacă se trata în altă ţară de la bun început – unele forme de cancer sunt extrem de agresive şi te doboară oricine ai fi. Dar poate nu ar strica să ne gândim mai des la alţii şi la adevăratele probleme ale vieţii. Să ne uităm puțin în spate și-n față și să ne bucurăm mai mult. Știu, sună siropos, dar poeziile nașpa sunt poezii sincere.

Şi să nu uităm să trăim mai intens. Şi să ne plângem mai puţin.

Să fim ca Robert, care a alergat până-n ultima clipă şi nu s-a lăsat.

Drum lin, Robert! Acum, zâmbetul meu din poza pe care am făcut-o astă vară la Biz SMS Camp pare nelalocul lui, dar amândoi știam că deja câștigaseși bătălia asta prin atitudinea de învingător, care a alergat în cursa asta până-n ultimul moment.

8 lovituri, dă-i și tu!