Tur şi retur de marfă

Noi, deci, avem un prekin, un ţiganiad: îi zicem cuiul-din-pwlă din nişte motive care nu mai necesită explicaţii. Şi mie, de exemplu, mi se zice Groparu fincă-s tot timpu’ serios ca un cioclu, nu ca alţii, neserioşi.

– Bă, zice ăsta, vezi că vin la Cluj.
– Da’ di ce nu poţi sta acasă? zic io, mereu ospitalier.
– Păi am luat de la o firmă din Cluj un cartuş de imprimantă, şi vreau să-l schimb, că nu am luat de care trebuie; d-aia vreau să vin să ţi-l las, să mergi tu să-l schimbi, că io n-am vreme.

Era o vreme când puneam botul la asemenea prăpăstii; da’ de când mi-a mijit mustaţa m-am dăşteptat şi io.

– Nu, prekine, zic, îmi dai adresa firmei, io te duc acolo, îţi rezolvi problema şi merem apoi fiecare în drumul său pe calea vieţii, care mai mult potecă plină de baligi e ea.
– Şi-aşa-i bine, zice ăsta micu, care spera să nu îşi bată prea mult capul cu problema asta, că doară d-aia are prekini la Cluj.

Vine Cuiul la Cluj, căutăm firma aia, o găsim, îl duc până-n faţa sediului, îi iau de umeri, îl privesc în ochi şi-i zic: du-te, fiul omului, şi întâmpină-ţi destinul!

Dupa 4 minute, fiul omului revine.

Nervos.

– Ce-ai făcut, mă?
– Nimic, plm. Şi scuipă.
– Cum nimic?
– Nimic!
– N-ai schimbat cartuşu’?
– Nu, că n-or vrut ăştia.
– Cum n-or vrut! Nu ai factură?
– Nu, plm, că le-am cumpărat din Metro.
– Păi şi? Metro nu eliberează facturi?
– Păi le-am cumpărat mai demult… în Septembrie…
– A, zic eu. Păi hai totuşi la Metro să încercăm să îţi dea copie după factură!
– Păi le-am cumpărat în Septembrie… 2007.
– A, zic, 2007! Hmmm… şi ăştia nu or vrut nicicum să îţi schimbe cartuşele?
– Nu, plm. Că auzi ce motiv mi-or trântit, că expiră într-o lună!
– Aaa… deci expiră într-o lună,… nu ai factură şi le-ai cumpărat amu un an jumate? Şi ei nu vor să ţi le schimbe?
– Exact, mă, plm.

Cătrănit, se uită la mine cum mustăcesc, şi emană verdictul final:

– …firmă de căcat, ce mai!

12 lovituri, dă-i și tu!