“Citind asta, mi-am amintit de ceva.

Deci în New York, în Marele Măr, exista la un moment dat un restaurant tradiţional românesc. Cu de toate. Şi care îşi făcea reclamă în draci şi veneau americanii şi băgau la maţe ca nebunii, fripturişti şi pişcotari cum sunt ei, by God, these are awesome, what do you call them? Sarmale?

Patronul era fericit, clienţii erau fericiţi şi obezi, chelnerii şi bucătarul erau fericiţi: aduceau din România cărnuri din astea grele de porc, făceau tot felul de reţete pentru burţile americane, banii veneau, toată lumea era mulţumită.

Tot în New York exista un critic de mâncare negru în cerul gurii de rău ce era, un fel de CTP culinar: verifica colţurile restaurantelor după pânze de păianjeni, se uita în gunoi să vadă ce se aruncă de la bucătărie, încerca să enerveze chelnerii să vadă dacă se pierd cu firea, cerea cele mai imposibile combinaţii – într-un cuvânt, mizerii. Apoi dădea fuguţa şi scria review-uri piperate de 5 pagini într-un ziar de mare tiraj, să afle cetăţenii dacă se merită să meargă la restauratul respectiv sau nu.

Ei; într-o bună zi, criticul de papa trece pragul restaurantului românesc, deghizat cu perucă şi mustaţă falsă, şi începe să răsfoiască meniul.

Mno; dacă ăsta era oricare alt restaurant de pe faţa pământului, nimeni n-ar fi dat nici cea mai mică importanţă faptului. Dar fiindcă românii sunt daţi dracului, imediat l-au ginit că el e; şi au făcut rapid o scurtă şedinţă în bucătărie, şi s-au decis să ia problema în ambele mâini – şi într-un şorţ de ospătar.

– Ce-mi recomandaţi astăzi? întreabă criticul.
(io tot timpul am zis că cel mai bun ospătar de pe lume este cel care îţi răspunde la această întrebare fără să clipească; nu, “apăi depinde ce doriţi dvs!” nu e un răspuns viabil, stai jos, patru, mergi înapoi la facultatea de ospătari!)
– Staţi că vă zic, îi zice chelneriţa fără să clipească. Pot să vă fac un meniu special?
– E, zice americanu’ (sau Yes, nu mai ţin minte).
Goooood, zice chelneriţa.

Şi dă fuga la bucătărie, dă o comandă scurtă, şi începe să-i care de papa la bietul om care nu ştia ce-l aşteaptă.

Prima dată, un platou (aperitiv, cică, haha!) plin cu porcării: cârnaţi, şold afumat, caltaboş, sângeretă, slană cu boia, slană afumată, şold fiert în moare de varză, jumeri şi untură de pus pe pită, cu telemele şi caşcavaluri şi brânze de burduf în coji de brad, chiftele, şniţele, fripturi de ceafă asezonate cu nişte murături asortate, plus ceva usturoi şi ceapă sinceră, de plângi la vederea ei ca la o telenovelă coreeană. A, şi un rachiu aprig înainte, să-l înveţe cu dinamica fluidelor şi să-i spele colesterolul (wtf is this, absinthe? – shut up and drink!).

Apoi vreo trei boluri cu ciorbe de fasole, ciorbe de burtă şi ardei iute şi smântână şi mujdei şi ciorbe de potroace, sau supe cu găluşti şi tăiţei, sau zămuri de pui à la grec, ce mai, orice fel de zamă în care se fierbe carne, că dacă îţi faci o perfuzie cu ea apoi tragi la coasă zi lumină. Ia cu rachiu, că dă bine, Doamne-ajută, sănătate! In Romania, we say “noroc”!

Felul doi – ce altceva decât sarmale din alea fierte în slană şi costiţă, cu un kil de smântână, ceva ardei iuţi (nu se ştie, poate vă plac!), plus varză à la Cluj cu cărnuri şi vai şi-amar, iară cu rachiu, wtf, vreţi să mă omorâţi? – Taci şi-nfulecă, ţi-o fi fomică.

Băi, şi bagă americanu’ de-şi desface cureaua la pantaloni, nu mai are aer să respire, bea rachiu şi înfulecă mai departe… apoi mai haleşte şi ceva desert, cu ultimele puteri, apoi bagă şi vreo 3-4 pahare de vin roşu (sau, aşa cum îi spune în Sibiu, sculău), bea un sifon… apoi, tremurînd din toată epiderma ca un bolmav de Parkinson, cere nota, lasă bacşiş gras, se ridică cu greu de la masă, îşi cheamă un taxi… şi dus o fost, inert ca un caşalot eşuat.

A doua zi, toţi angajaţii dau fuga, înfriguraţi, să citească cronica restaurantului în New York Times. Unde, în loc de cele 5 pagini obişnuite de review, era o singură frază, scrisă cu font Wide Latin de 40 cu CAPS LOCK:

DACĂ VREŢI SĂ VĂ UMPLEŢI DE COLESTEROL, ATUNCI MERGEŢI LA RESTAURANTUL ROMÂNESC.”

Update: povestea am auzit-o de la un prieten prin anul 2000, dar se pare că originala aparţine domnului Tudor Octavian. Aşadar, mea pulpa! Băi, şi mi-am zis eu că trebuia s-o pun azi pe aia de la armată, sau pe aia de la Cluj…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 16 comments

  1. Ioan T. Morar Reply

    asta e o poveste spusă de Tudor Octavian şi se referă la un restaurant de la autogara din Montreal., deschis de nişte cunoştinţe de-ale lui .
    În NY au funcţionat mai multe restaurante româneşti, nu doar unul. Şi acum sînt în funcţiunea cîteva.
    Dar povestea de mai sus e scrisă şi publicată de Tudor Octavian.

  2. Groparu Nemernic Reply

    @ Ioan T. Morar: Eu povestea o ştiu de la un fost coleg de facultate, de prin anul 2000. Colegul a plecat în State peste vară aproape în fiecare an de studenţie şi apoi a şi rămas pe acolo de prin 2001 până anul trecut, când a revenit.
    Dar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!

  3. Sofica Reply

    În timp ce citesc mănânc iaurt cu tărâţe .Mai că-mi vine să plâng. Dar citesc şi râd….Citesc!

  4. paraschiv bianca Reply

    La intrarea in restaurant ar trebui scris : in Romania nu stim ce este aia DIETA 😈

  5. Groparu Nemernic Reply

    @ Ion a lu’ Ion: deci atâta am transpirat la reşapare, că mi-o venit să-mi tai pletele când mi-a scris dl. Ioan T. Morar ce mi-o scris! Mersic;)
    @ Sofica, Dan: d’apoi si fulgii is mancare traditionala, zic io.

  6. boierul barba Reply

    Fain scris Gropare , indiferent cine are patentul subiectului, … Ca veni vorba de colesterol… romanii au o judecata adanca in legatura cu acest subiect :
    cand ajung in faza saturatiei sau mancatului pe de-a moaca se consoleaza zicand : decat mancaruri stricate mai bine mate crapate… scutind frigiderul cu iau tainul la purtator asa “d’adracu’ “, ca de ce mananca … asta e o a doua problema .

  7. omu' muncii Reply

    sincer? noi astia din Ardeal nu functionam fara neste colesterol.Cadem de pe picioare si nu putem lucra.

  8. CSB Reply

    Imi zice cineva ce s-o intamplat pana la urma, ca io la descrierea aperitivelor am lesinat si n-am mai avut curaj sa citesc dupa aia…

  9. Alex Dumitru Reply

    Datorita faptului ca mancarea romaneasca are colesterol, americanii sunt in medie cu 184 de kilograme mai grasi decat romanii. Pare logic 😀

  10. Ioana Reply

    Trebuia sa-i dea la sfarsit niste pita de casa cu lapte acru proaspat aka cotoz (acum e iaurt / sana cu cereale) sa mai fragezeasca ficatul…

  11. Ioana Reply

    Trebuia sa-i dea la sfarsit niste pita de casa cu lapte acru proaspat aka cotoz (acum e iaurt / sana cu cereale) sa mai fragezeasca ficatul…

  12. ghizdavescu marian Reply

    Vad comentariile vostre si sunt pline de aere….sau beshini kum le numim in romania toti mancati doar iaurturi cu cereale,pe vremea lui Ceausescu slanina era prietena voastra si acum o dati cu diete….marsh cu prefacutzii

Leave a Reply to Ion a lu' Ion Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *