Relaţia cu părinţii

– Ştiam eu că m-aţi înfiat! Că nu-s copilul vostru!

Acuzele grele se rostogoliră ca pietrişul pe care-l aruncă ăştia pe străzi pe post de material antiderapant. De fapt, ieşiră din gură exact ca o piatră în parbriz.

– Iar începi?
– Ce să încep! Niciodată nu v-a păsat de mine!
– Cum să nu ne pese de tine?
– Nici până-n ziua de azi nu mi-aţi luat iPhone 4S! Nici iPad!
– Păi dacă nu avem bani!
– Veşnica scuză, “nu avem bani”! Da’ de medicamente şi de mers la băi cum aveţi bani?
– Alea sunt altceva…
– Normal că sunt altceva! Mă fâţâi prin oraş cu căruţa asta de Opel din 2003, de mă râd toţi prietenii şi cunoscuţii!
– Păi dacă bani de alta…
– …bani de alta! Uite, nu mi-am mai cumpărat o cămaşă din 2011!
– Păi şi ce are cămaşa aia din 2011?
– Păi e de anul trecut! Moda s-a schimbat!
– Ia-ţi şi tu ceva mai generic, nu te du tot timpul în pas cu moda…
– Ei, asta-i bună, acum îmi spuneţi şi cum să mă îmbrac!
– Numai făceam o sugestie… tu eşti copilul nostru şi te iubim!
– Nu-i adevărat! Dacă m-aţi fi iubit, nu m-aţi fi dat afară din casă anul trecut!
– Păi, fiule, anul trecut împliniseşi deja 37 de ani…!

24 lovituri, dă-i și tu!