Acum două săptămâni, chiar de vot, după cum ziceam, eram plecat cu Gropăreasa în city break hăpt în Barcelona. Apoi marți am plecat la KINOdiseea, la București, unde am avut proiecții speciale Usturoi și despre care am uitat să vă spun că au fost extraordinare.

În weekend am plecat apoi la Felix, în team drinking cu cooperativa, săracu’ de mine. Apoi de luni până joi am făcut un training destul de solicitant în timp ce bibileam la release-ul de produs (firește, în fiecare seară scoteam trainerul amsterdamez în oraș, #cumsecuvine). Ce mai, pendulam ca titlul unei novele de Edgar Allan Poe.

Și joi, după release și după ce am ținut un spici studenților de la Comunicare în cadrul unei conferințe despre blogging, am plecat la SMS Snow Camp. De unde am revenit duminică, după 4 zile de muncă asiduă.

Lucrurile nu s-au încheiat: mâine seară plec la tăiat de porc, pentru că nu se poate altfel (așa cum zice însuși Confucius: e mai bine să ai un porc în frigider când prim-ministrul este pesedist).

Firește, în perioada asta s-au strâns peste vreo 100 de mailuri, pentru că e final de an și toată lumea are ceva de făcut cu bloggerul. Așa că, pentru sănătatea mea mintală din ce în ce mai gripată, îmi recomand mie (și aș fi și mers, dacă era în Cluj, cu nevastă-mea de mână, că ei îi place mult să meargă la conferințe în care să învețe cum să-l stăpânească pe bloggerul ei problemă) conferința “Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El!” organizată de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei în 7 decembrie 2014, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Evenimentul este dedicat părinților prezenți și viitori care doresc să prevină experiențele traumatice, să crească capacitățile de a se descurca în situații grele și să aducă un plus de calitate vieții de familie.

Prețul unui bilet este de 150 lei, și dă, Doamne, să vi se pară prea mult, pentru ca asta ar arăta că nu ați suferit traume serioase nici voi, nici cei dragi. Asta cu drag o zic.

fii bine cu tine 2014

Înscrierile se fac la conferinta@psihotrauma.ro. Pentru mai multe informații, sunați la 0735.226.936 (Psiholog Roxana Agafiței) sau accesați www.psihotrauma.ro sau Facebook.com/IsttTratamentulTraumei. Parteneri media: Radio Itsy Bitsy, revista Avantaje, revista Psychologies, Senso TV Sănătate. Evenimentul este susținut de Editura Trei, Cărturești, MediaTrust, RoMedic și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. ed Reply

    Prețul unui bilet este de 150 lei, și dă, Doamne, să vi se pară prea mult, pentru ca asta ar arăta că nu ați suferit traume serioase nici voi, nici cei dragi. Asta cu drag o zic. Chiar frumos ai spus,multam!

  2. cfygvjhbbbhg Reply

    dumnezeule mare, ce traducere tampita!!! sint convins ca pocaitii astia au primit in plic tema “be OK with yourself” . cretinii p…ii!!! fire-ati bine cu mamicile voastre

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ cfygvjhbbbhg: intrucat experienta ta in copywriting/traduceri te recomandă de la sine, poate le sugerezi tu o varianta mai buna in care sa evite calcul asta lingvistic de care vorbesti? Eu as mai fi adaugat un adjectiv pronominal de intărire în coadă, dar cred că totuși aș fi renunțat la el ca să evit biasarea sexuală.
    Hai, luminează niște psihologi cum să fie și copywriteri, altfel n-are rost să mai iasă la lumină vreodată ca să mai ajute oameni.

  4. cfygvjhbbbhg Reply

    intamplator, experienta chiar ma recomanda. consultatii gratis nu dau pentru aia care pun 150 de lei intrarea la o conferinta.

  5. Paul Reply

    Gropare, tura asta îi dau dreptate lu’ cfygvjhbbbhg… Ț-or hi pretini, oi câștiga și tu de-o pălincă, da’ mie, cu toate traumele mele, îmi dă impresie proasta…

  6. Marian S Reply

    Bine că ştiii câţi de iiiiiiiiii trebuie să puii unde e necesar să puiii. Apreciez. 🙄
    Iiiio am pus câţiiii trebuie?
    Am pus în plus, să-şi ia fiecare câţiiii îi trebuie. 👿
    Puiiiiii mei. 😯

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *