Recomandare de avocați în Cluj: Cetean & Marangoci

Aceasta nu este o postare publicitară, decât în măsura în care o recomandare pe baza experienței personale poate fi considerată publicitate.

Acum vreo 3 ani, mă sună prietenul meu Zolty din Bogata:
– Gropare, am o problemă.
– Zi, Zolty.
– E groasă, e urâtă.

Și, într-adevăr, era groasă și urâtă problema.

După cum probabil știți, Zolty suferă de distrofie musculară și are numai 2 degete (cât de cât) funcționale, cu care scrie pe blog literă cu literă și își conduce Maserati bolidul de cărucior electric. Mama lui Zolty a murit când acesta era copiluș; acum îl îngrijește fratele lui, Andras (fix azi e ziua lui, La Mulți Ani, Andras!), și mai are o soră (măritată, în treaba ei) și un tată.

Acuma, legat de tatăl său… acesta a avut mereu alte preocupări decât să aibă grijă de copii. Ultima bunăvoință față de copiii săi a fost să accepte să-i vândă lui Zolty casa părintească, pe care Zolty a plătit-o cu niște bani primiți de la o englezoaică cu inimă mare (nu mult, câteva sute de lire, dar au fost și vremuri când baii ăștia erau un preț bun pentru o casă de la sat).

Din motive financiare (taxele notariale au fost mereu prea mari în țara asta), vânzarea s-a consfințit pe rit vechi: părțile au bătut palma, au semnat o hârtie de mână cu martorii de față și Doamne-ajută. Nici nu era mare lucru de casă la vremea aceea, cititorii mai vechi își amintesc, poate, ce crăpături aveau pereții, că puteai băga pumnii în ele.

Tot cititorii mai vechi își amintesc, poate, și că acum vreo 7 ani online-ul românesc a făcut una din cele mai nebunești lucruri și a contribuit cu bani și know-how la renovarea casei lui Zolty. Cât s-a putut. Apoi a venit o mobilare de cameră, prin grija lui Hădean… despre al cărui gest mare scriu abia acum, după 7 ani…

…și, după renovare, reapare în peisaj tatăl lui Zolty. Care, între timp, se pusese garant la bancă pentru ca partenera lui să poată lua ceva credit; și, în plină criză, se gândise să revină asupra deciziei de vânzare a casei și, nici mai mult, nici mai puțin, să-l scoată pe Zolty în stradă ca să achite împrumutul luat de concubină – pe care o atacau deja portăreii.

Voi cum v-ați simți dacă propriul vostru tată ar dori să vă scoată în drum din casa pe care ați cumpărat-o cinstit?

Zolty era disperat, și mi-a dat și mie disperarea lui. Din pensia de handicap și sprijinul de însoțitor al fratelui nu se poate trăi, iar dacă rămâneau și fără acoperiș deasupra capului atunci nu știu, zău, ce s-ar fi ales de ei.

Așa o scurgere de adrenalină mi-a provocat disperarea, că ar fi putut ucide un cal; în cazul meu, mi-a dat cea mai buna idee de anul acela. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe unul din prietenii din cămin:
– Alo, Goci? Pe unde umbli iară?
– Sunt la Timișoara, dar vin la Cluj pe weekend. Care-i buba?
– Am o treabă. Nasoală, urâtă, fără glorie și fără bani.

Au acceptat să-l apere pe Zolty. Erau plini de procese, sunt specializați pe insolvență (și nu numai), iar în perioada aia se terminau marile lichidări ale crizei. Bani, reputație, termene, oboseală, drumuri prin țară. E o meserie obositoare și uneori super-aglomerată.

Dar au acceptat.

Și cumva, nu știu cum, le-a și ieșit. S-au dus la fiecare înfățișare și s-au organizat să nu piardă vreun termen și m-au ținut la curent cu toate evoluțiile cazului, deși le-am spus de la început că am încredere deplină în ce fac și că viața e prea scurtă și eu sunt prea ocupat ca să mai țin și evidența procesului lui Zolty.

Care proces l-au câștigat fără drept de apel, deși tatăl lui Zolty a venit însoțit de un bicher de avocat, iar firma de recuperare a creditelor a fost parte în proces împotriva lor – și cunoașteți ce hulpavi pot fi portăreii ăștia. Îmi pare rău că nu am fost și eu la ultimul termen, să mă duc la tatăl lui Zolty și să-l întreb în față băi, deci ce fel de om poți să fii, să vii cu avocat ca să-l dai afară din casa lui pe propriul tău fiu, care mai și are dizabilități și ți-a și plătit deja pentru casă? Stai un pic să mă uit la tine. Nu ți-e rușine? Pot să-ți fac o poză să umplu satul Bogata de afișe cu tine și cu ce fel de om ești? Și să-i spun și popii din sat?

Avocaților a rămas că dau eu o bere – încă aștept de vreo 3 ani să ne sincronizăm odată și-odată – și că scriu pe blog despre ei, că-s dați naibii (pe bune!). Așa că, doamnelor și domnilor, iaca publicitate gratuită pe față: dacă eu, personal, am bube cu legea sau cu drepturile mele în Cluj, la Cetean și Marangoci mă duc din prima. Pentru orice ține de:
– drept civil
– drept comercial
– consultanță pe dreptul contractelor
– drept penal.

Anul trecut pe vremea asta i-am avut consultanți pentru un contract, au subliniat toate bubele (și erau multe, ale naibii) și au și negociat cu succes în numele nostru într-o dispută în care cealaltă parte nu mai părea dispusă la compromisuri.

Cu succes au negociat.

Ne-au mai ajutat cu contractele pentru Usturoi, și pot spune că, dacă nu erau ei, producția poate nu ar mai fi ajuns pe ecrane – la un moment dat se umflase rânza în câțiva colegi de proiect, deja se visau staruri și începuseră să ridice pretenții absurde. Și acum mulțumesc proniei avocățești pentru că am recurs la ei și oamenii semnaseră contractele pe care ei le-au redactat.

Plus că, așa cum ziceam de cazul lui Zolty, mi-au raportat corect fiecare procedură, fiecare pas. Au fost serioși și au luptat pentru client și, deși eu – sincer – nu le dădeam mari șanse, au demontat strategia acuzării bucată cu bucată și au câștigat procesul. S-au implicat cu toate armele deși, pentru ei, miza era zero, onorariul era zero, ei sunt avocați și – știți cum e, avocații nu prea cred ei în viețile de apoi. Păi cum să creadă, dacă nu apare nicăieri în Codul Penal, nici în Codul Civil, nici în Dreptul Roman? O fi apărând prin cel aztec; dar ăla nu se pune, că doară nu suntem în Patagonia.

10 lovituri, dă-i și tu!